Home / Invatamant / „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”

„Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”

upmAproximativ 70 studenţi ai Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, au participat miercuri, 27 aprilie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, la o întâlnire cu tineri deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Mureş, în cadrul proiectului „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Penitenciarul Târgu-Mureş derulează, cu debut din anul 2011, un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, constând în organizarea de întâlniri între grupuri de adolescenţi şi tineri aflaţi în stare de libertate, pe de o parte, şi persoane tinere aflate în stare privativă de libertate, de cealaltă parte, având ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional. „Activitatea menţionată a fost coordonată de ofiţeri din cadru Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, având participarea reprezentanţilor Penitenciarului Târgu-Mureş, iar subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica infracţiunilor contra patrimoniului, a violenţei, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi tinerii şi măsuri de prevenire a acestora, etc. Studenţii participanţi au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate. Aceştia au manifestat un interes deosebit faţă de subiectele discutate, manifestându-şi totodată intenţia şi interesul de a participa şi la alte activităţi, pe diverse teme din aceeaşi sferă, pe care ei le consideră importante, conform răspunsurilor oferite în cadrul chestionarelor aplicate la finele întâlnirii”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Informații despre simulările pentru admiterea la UMFST!

Reprezentanții Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ,,George Emil Palade” din Târgu-Mureș au …