Home / Administratie / Ce trebuie să ştie târgumureşenii cu acte de identitate expirate

Ce trebuie să ştie târgumureşenii cu acte de identitate expirate

Distribuie

carti identitateServiciul de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor posesori de acte de identitate cu termen de valabilitate expirat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în termen de 15 zile de la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, au obligaţia să se adreseze serviciului de evidenţă a persoanelor pe raza căruia au domiciliul în vederea punerii în legalitate cu un nou document.

Aceeaşi obligaţie le revine şi minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani. „În evidenţele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor figurează 1.017 persoane ale căror acte de identitate au expirat în trimestrul I al anului curent sau care nu au avut niciodată un act de identitate”, a precizat Claudia Trif, director executiv al Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Mureş.

Documentele necesare pentru obţinerea unui nou act de identitate ca urmare a expirării sunt: cererea tip (disponibilă şi pe pagina de internet), certificatul de naştere – original şi copie, certificatul de căsătorie – original şi copie, hotărârea de divorţ rămasă definitivă – original şi copie (unde este cazul), certificatul de deces soţ/soţie – original şi copie (unde este cazul), documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, chitanţa în valoare de 12 lei reprezentând contravaloarea cărţii de identitate şi a taxei extrajudiciare de timbru (ghişeul 5), actul de identitate vechi şi cartea de alegător (unde este cazul).

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0265-250.391, direct la sediul serviciului situat în Târgu-Mureş, strada Călărașilor nr. 26 – 28, de luni până vineri între orele 8.30 – 16.30 sau de pe pagina de internet a instituţiei, www.tirgumures.ro.

 

 

 

De asemenea, verificati

Strada Pandurilor din Reghin modernizată pentru 1,1 milioane de euro

Distribuie Conducerea Primăriei Municipiului Reghin a atribuit, în data de 8 aprilie 2024, societății Drumserv …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.