Share

Home / Social / Proiectul ”Hand in Hand” a ajuns la final

Proiectul ”Hand in Hand” a ajuns la final

proiect

După 2 ani de zile, la finele lunii aprilie s-a încheiat proiectul „Hand in hand“ în Sîngeorgiu de Mureș, al cărui scop a fost creşterea incluziunii sociale şi dezvoltarea relațiilor interculturale în comuna Sîngeorgiu de Mureş, respectiv îmbunătăţirea situaţiei comunităţiilor de romi din comună, prin elaborarea unei strategii şi a unui plan de acţiune în acest sens. 

Potrivit recensământului din 2011, structura etnică a populației localității Sângeorgiu de Mureș cuprinde 9304 de persoane din care 3435 români, 4681 maghiari și 739 romi. În opinia asistentului social de la nivel local, a preoților și liderilor comunității, numărul real al populaţiei de etnie romă este în jur de 1200 de persoane, deseori aceștia declarându-se a fi de altă naționalitate. Viața culturală a celor trei etnii majoritare deseori este organizată separat. Discuțiile purtate cu reprezentanții Primăriei, liderii comunității și preoții din comună au evidenţiat un grad ridicat de conștientizare a faptului că persoanele de etnie romă din comună se confruntă cu diverse nevoi, în special de natură socială, foarte grave, care îi separă de restul membrilor comunității, motiv pentru care demersul unui astfel de proiect era necesar. La data de 01.05.2014, când a fost demarat ”Hand in hand”, mai existau proiecte izolate care se derulau pentru a ameliora situația, însă acestea, în lipsa unei strategii sociale locale, nu dădeau rezultate sustenabile.

Educație parentală și consiliere socială

Astfel, pe parcursul a doi ani, activitățile proiectului s-au evidențiat prin programul Grădiniţa de vară, adresat unui grup țintă de 60 de copii preşcolari din localitățile Sîngeorgiu de Mureș şi Cotuş, respectiv părinţii acestora, desfăşurarea programului Şcoala după şcoală de care beneficiază la momentul actual 50 de copii și comunicare şi cooperare cu părinţii, un număr de 97 părinţi beneficiind de educaţie parentală şi consiliere socială. În cadrul proiectului s-a realizat și fundamentarea studiului care va sta la baza strategiei locale rome şi a planului de acţiune aferent, prin colectarea de date, implicând 54 de voluntari care au aplicat chestionare în 200 de gospodării din Sângeorgiu de Mureş şi Cotuş.

Peste 1000 de ore de voluntariat

”Hand in hand” a urmărit și dezvoltarea voluntariatului în Sângeorgiu de Mureş prin recrutatarea voluntarilor, organizarea a 8 sesiuni de formare şi implicarea a 139 de voluntari în diverse activităţi ale proiectului, acumulând 1583 de ore prestate.

Totodată, proiectul a avut menirea de a forma cadrele didactice, prin oferirea unui curs pentru 20 de cadre didactice. Pe lângă acesta, 12 cadre didactice (10 din Sângeorgiu de Mureş şi 2 din Cotuş), participă periodic la întâlniri pe tematica dezvoltării copiilor. Organizarea cu succes a workshopului pe tematica educaţiei interculturale susţinută de un specialist norvegian în domeniu, cu participarea a 38 de persoane (cadre didactice, specialişti în domeniu social şi educaţional, reprezentaţi ONG).

Activitățile continuă

În cadrul activităților s-a numărat și derularea Festivalului intercultural de tineret, prin formarea a 8 echipe de tineri, respectiv pregătirea mentorilor echipelor. Din cele 8 echipe 3 s-au calificat pentru faza nationala a concursului „Diversitatea O sansă în plus pentru viitor.” Sîngeorgiu de Mureş a fost reprezentat cu brio la acest concurs pentru că 2 din echipe au primit menţiuni şi echipa „Pantomimi” a reuşit să devină câştigătorul concursului!

”Datorită programului Debate am reuşit să oferim o perspectivă mai clară în rândul tinerilor rromi ceea ce priveşte legislaţia actuală în educaţie. În proiect s-a implicat şi comunitatea rromă şi a venit cu idei şi aşa a născut proiectul Grădină, prin care încercăm să-i motivăm şi să-i susţinem eforturile de a avea o grădină de legume. La acest proiect s-a alăturat 22 familii din Cotuş. Tot din iniţiativa lor am organizat Ziua rromilor în Sîngeorgiu de Mureş” ne informează Récsei Mária, facilitator dezvoltare comunitară în proiectul „Hand in Hand în Sîngeorgiu de Mureş.

În proiectul ” Hand in hand”, partenerii Asociaţiei „Caritas-Asistenţă Socială ” Filiala Organizaţiei Caritas Alba Iulia au fost Caritas Norway, Primăria Sîngeorgiu de Mureş şi Asociaţia Divers.

Proiectul a fost finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o valoare totală de 83.500 Euro.

Potrivit informațiilor furnizate de Simon Emőke, manager de proiect, chiar dacă ”Hand in hand” se încheie, activităţile merg mai departe în Sîngeorgiu de Mureş, cu acelaşi scop şi provocări.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Conducea fără permis, o mașină neînmatriculată

Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 12 Luduş au oprit în trafic miercuri, …

Share
Share