Home / Editorial / N-a trecut încă un secol de când avem drept de vot… Pe cine alegi primar la Centenarul României?!

N-a trecut încă un secol de când avem drept de vot… Pe cine alegi primar la Centenarul României?!

Distribuie

Poza edit Grama A

Vorba unui coleg de breaslă – alegerile locale din vara lui 2016 se vor tot desfășura până în 2018… Previziune cu șanse de realizare, având în vedere intervenția incontestabilă a dosarelor DNA în viața publică și cât de curând a apetenței de evidențiere și a DIICOT si a Parchetului General – clasic, care au cam rămas de o vreme în penumbra strălucirii primadonei scenei politice românești… Și totuși – de ce votăm? – ar trebui să fie laitmotivul acestei campanii electorale acum la debutul ei. Sau dacă mai are rost să votăm? Exista încă șansa reală și plină de conținut de a ne delega dreptul constituțional de a alege pe cei desemnați de popor să conducă destinele țării și a cetățenilor ei. A aleșilor pe plan local – primari de toate categoriile de la capitală la reședință de județ, la primar de municipiu și oraș și de comună. Consilier local și consilier județean. 5 mai – 4 iunie 2016. Campanie electorală sub o nouă lege electorală – ce ar trebui citită. Noi o să o publicăm pe alta pagină în ziar. Șanse democratice chiar și acum. Și în vremurile asaltului organelor statului împotriva corupției. Cu toate limitele și limitările ei subiective. Sigur peste 50% din români vor merge la vot! Prin ei cei aleși au dreptul să conducă România.

La ora când scriu primul articol de campanie avem datele următoare despre candidații înscriși la primul mandat de ales local sau la un nou mandat 2-3-4-5 de ales local în județul Mureș. Ce descifrăm de pe liste și după tăvălugul ultimelor zile fierbinți de depune a dosarelor.

Jocul pentru șefia CJ

Togănel, Chirteș, Molnar

Alegerea președintelui Consiliului Județean Mureș se va realiza conform noii legi electorale – o revenire de fapt – în ședință de CJ dintre consilierii aleși undeva spre a doua parte a luni iunie după alegerile din 5 iunie și nu prin vot direct ca în 2012. Ciprian Dobre nu se află pe listele PNL așa că la liberali din ceea ce citim pe listă lupta pentru desemnarea candidatului propriu la șefia CJ se va da între deputatul Chirteș Cristian – șefa cancelariei de azi a președintelui CJ Mureș, Mara Togănel, și președintele de azi al ADI Invest, Ervin Molnar. Lista PNL pentru consilieri județeni pe loc eligibil e făcută exclusiv din vechii liberali, deși încă-s tineri, în timp ce lista de la CL e realizată de echipa pedelistă a noului PNL reunit. Cei doi lideri nu și au intersectat diviziile. Nadia Rață, Eugen Bândea, Marius Cerghizan sunt pe locuri eligibile și e important că automat cei aleși devin membri în Biroul Executiv al PNL… Trebuie spus ce activul doar șusotește, lupta pentru alegerile de președinte unic la PNL Mureș pe 2017 este una ce se întrezărește și multe acțiuni vor fi subsumate acesteia.

Peter Ferenc. Din noiembrie Brassai?

Lucrurile sunt stabilite din precampanie la UDMR. Liderul Brassai Zsombor l-a desemnat pe primarul de Sovata, Peter Ferenc, drept candidatul Uniunii drept președinte de CJ pe Mureș. Avem pe listă o serie de consilieri județeni cu state vechi din partea UDMR în frunte cu vicepreședintele CJ Szabo Arpad, dar surpriză este și liderul județean al Uniunii. Alături de consilieri activi precum Pokorny Vasile și Csep Andreea, dar și de fostul lider informal de la Reghin, Aszalos Gavril. Clasic Uniunea va juca local separat și poate la fel ca în anii trecuți împotriva curentului de la București făcându-și jocul județean. Să reamintim că doar în mandatul lui Togănel la CJ între 1997-2000 nu a decis Uniunea președintele. Tradițional ar urma o coabitare – colaborare cu liberalii dacă e să dăm crezare continuității, însă nefiind Ciprian Dobre la timonă posibil să se piardă acestă soluție. Pe de altă parte sunt date ca sigure negocieri PSD cu UDMR pentru câteva județe din Ardeal – Mureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor pentru șefia Consiliului Județean. Totul în contextul viitorului imediat al guvernului Cioloș și revenirea lui Victor Ponta ca președinte de Cameră a Deputaților. Toate așezonate cu neclintirea alegerilor dintr-un tur de către Curtea Constituțională duc spre creionarea unui mandat al lui Peter Ferenc, în condițiile în care primarul de Sovata renunță la orașul stațiune balneară bijuterie sau dacă nu va pleca din noiembrie senator de Mureș lasând Consiliul Județean pe mâna președintelui Brassai Zsombor. Despre întelegerea românilor și mai ales despre neînțelegerile lor, avem exemple cotidian… Așa că o alianță PSD cu PNL azi nu se întrevede.

Totul sub rezerva că ALDE a lui Tăriceanu, PPMT și oamenii liberi vor obține sau nu cele 5% procente care le ar aduce dreptul de vot în Consiliu…

Surpriza Bardoși. Dancu în pole position

Social democrații au lansat echipa PSD Mureș de la Palatul Culturii spre satele – comunele – orașele – municipiile unde se vor aleși pe 5 iunie, dar nu au spus clar cine e candidatul lor la șefia CJ. Elegant discursul profesorului universitar Vasile Boloș, dar mult mai pe proiecte concrete s-a vrut cel al vicepreședintelui în funcție Ovidiu Dancu de la Luduș. Consecvent Ștefan Someșan. Ascensiunea lui Dragoș Bardoși nu poate fi trecută cu vederea. Interesantă plasarea eligibilă a lui Dinu Socotar pe ambele liste CJ și CL, dar mai ales surprinzătoare apariția în PSD a fostului comandant de poliție Alexandru Câmpean.

Florea. Mai mic sau mai mare decât cei 4 plus Soos

Cea mai așteptată și discutată candidatură a fost fără îndoială cea a lui Dorin Florea. Candidează sau nu candidează?! Îl lasă PNL sau decalogul lui Blaga și Gorghiu îl determină să îmbrace din nou haina independentului susținut de PNL, ca în 2004, când a acceptat să fie candidat cu sprijinul PDSR la Primăria Târgu-Mureș. Numai că lucrurile stau mult altfel acum când Florea s- a înscris până la urmă independent pentru al 5-lea mandat la scaunul de primar pentru reședința de județ. S-a înscris pe ultima sută de metri după ce senatorul de Târgu-Mureș, ieșit pe locul al III-lea la alegerile din 2012, fostul director de cabinet în Primărie, Marius Pașcan, a încercat să-și joace cartea, fie la un partid de buzunar, fie ca independent. Sprijinit de preoțime și lăsând să se înteleagă că și de servicii, Pașcan a fost vreme de două trei zile autointitulatul candidat al românilor la Primăria Târgu-Mureș în locul lui Dorin Florea. Au fost trei zile tulburi în istoria echipei lui Dorin Florea între lansarea candidaturii în fața Primăriei cu rectori intelectuali fideli din PDL – PNL alături și momentul declanșării celui de al doilea dosar de către DNA. Trei zile au sperat candidații Ionela Ciotlăuș din partea ALDE, Sergiu Papuc din partea PSD, Dan Mașca de la POL, și Alexandru Matei de la Partidul Mișcarea Populară, că dintre ei vor alege târgumureșenii contracandidatul mascul alfa împotriva candidatului partidelor și formațiunilor politice maghiare din Târgu-Mureș, arheologul Soos Zoltan. Florea a decis sau a fost convins să mai câștige o dată Primaria Târgu-Mureș. Daca privim sec și cu experineța ultimelor patru rânduri de alegeri candidatul Soos poate obține minimum 39% din voturile alegătorilor, cât a obținut și deputatul Kelemen Attila și senatorul Frunda Gyorgy sau maximum de 45%, cât a performat Borbely Laszlo. În varianta optimistă pentru ei, deși nu este cazul pentru că în campania lui Borbely au fost surse și resuse, ambiții și orgolii mult mai puternice, cei patru candidați Papuc, Matei, Ciotlăuș, Mașca trebuie să obțină mai mult de 11% pentru ca Dorin Florea să nu iasă primar, iar în varianta realistă, luând seama și de voturile obținute și de la maghiari de candidatul POL, cu Soos Zoltan la 39%, Dorin Florea iese primar în condițiile în care toți ceilalți patru candidați români obțin împreună sub 20% din totalul voturilor. O previziune bună de pariorii care au mizat pe Leicester campioană în Premier League. Rămâne de văzut cum se va descurca echipa lui Florea, având în vedere că fie iertat prietenul Sorin Țerbea nu mai este printre noi și este binecunoscută forța și puterea de convingere a liderelului de la Salubriserv – President… Despre disputele cu șeful Poliției Locale nu azi. Sau despre trecerea în rezervă a șefului Poliției municipale.

Prestația patrulaterului anti Florea – Mașca – Ciotlăuș – Papuc – Matei

Demn de urmărit cu câtă forță vor ataca social democrații, nu doar la Consiliul Local, ci și alături de avocatul Sergiu Papuc candidatura lor la Primărie, în condițiile în care președintele PSD Târgu-Mureș cunoscut strateg, Horea Soporan, nu apare pe niciuna dintre listele electorale. Știut fiind faptul ca alături de un alt stateg al comunității mureșene al luptelor electorale, Ovidiu Vulc, azi apropiat de ALDE, au făcut parte din echipa ce l-a propulsat în 2000 pe Florea la Primărie. Oricum prima bătalie electorală a lui Soporan în funcție va conta pentru desemnările din toamnă pe listele pentru Parlament. Nu-i doar bătălia tânărului Papuc de a pune carne pe el cum se zice în argoul de specialitate.

Portdrapelul

Port drapelul dreptății, unicității, corectitudinii în afaceri de pe Valea Mureșului și Târnavelor, liderul POL, cu o activitate prodigioasă în social media, sperietoare pentru multe medii mai mult sau mai puțin formale, hiperactiv în viața publică a cetății, criticul de serviciu a tot ceea ce este sau nu – bine – rău – în administrația locală, trebuie să confirme la alegerile din 5 iunie. Nu dăm crezare competitorilor săi că fără 10% vom consemna desființarea partidului după alegerile locale. Oricum toată finanțarea campaniei sale este din banii guvernului României și nu credem că Dan Mașca va refuza să primească înapoi banii cheltuiți legal de el și oamenii liberi.

Plângerile

Economistul Ionela Ciotlăuș și-a depus candidatura din partea ALDE ca o prelungire a activității de viceprimar PNL și credem că lupta ei în Justiție, de o parte și alta a baricadei, nu inflențează acțiunile publice pro sau contra unor contracandidați. Credem că e necesară deși poate tardivă o minimă construcție în tot planul managerial.

Avocatul social democrat Sergiu Papuc are ce învăța de la cadidatura lui Cornel Brișcaru de acum 4 ani, este de aceași sorginte profesională, dar din nefericire același tip de sabie a lui Damocles se află deasupra capului său: Cum să obțină un număr de voturi mai mare decât cel care ar pune în pericol obținerea scaunul de primar de Târgu-Mureș de către un român?! Oare ce mandat are și ce target? Și este demn de reliefat cine sunt posibilii viceprimari PSD ce urmează în planurile deputatului Vasile Gliga să fie crescuți alături de un primar ca Florea. Sau ca Soos. Bratanovici? Socotar? Papuc?!

O să vedem evident daca Matei Papuc, Mașca sau Ciotlăuș vor tăia nodul gordian și-l vor aduce pe Soos Zoltan cu 3 voturi peste numărul de voturi obținute de către Dorin Florea. Sigur, la Teatru Național votul nu e etnic. În pofida traducerilor multiculturale…

Peti ar vrea viceprimar și la Soos?

Despre listele negociate de UDMR cu partenerii lor de susținere a lui Soos Zoltan – greu putem descifra liderul din CL și viceprimarul adus de Uniune alături de Florea. Să rămână consecventul Peti Andras? Să urce istoricul Novak Zoltan? De ce nu mai apar liderii clasici Borbely, Frunda, Kelemen?! Chiar dacă s-au retras teoretic si practic o vor face la toamnă când nu vor mai candida, oare câți de pe lista de consilieri își au statele de plată la companiile seniorilor din Uniune?! Nu lipsit de importanță e faptul că Soos nu apare pe lista de consilieri… Si nici la CJ…

Viceprimar de la PNL?

Dacă cetim printre rânduri că de conferință de presă nu am avut parte, din lista depusă de PNL pentru CL Târgu-Mureș e clar că a fost făcută de Florea și Claudiu Maior, cu profesorul Dumitru Matei deschidere și marea supriză prof. dr. Teodora Benedek, șefa clinicii de Cardiologie intervențională. Alături de fostul șef al Jandarmeriei, Pavel Dumitru, și fostul director Romsilva, Vasile Miculi. Dacă ar fi să fie viceprimar de la liberali s-ar înscrie… Asta poate Claudiu Maior să știe, că depinde tare dacă intră în consiliu și Radu, Urcan, Moldovan.

Precup versus Nagy

La Reghin avem o confruntare cu o serie de similitudini cu cea de la Târgu-Mureș, deși diferențele sunt cele care fac jocul democratic să fie fermecător. Candidează pentru un nou mandat de primar Maria Precup din partea PSD, aleasă în 2012 pe listele USL. Fostul primar Nagy Andras și-a depus candidatura pentru alegerile din iunie. Avem outsideri patru candidați: de la PNL, de curând reîntors în țară din Suedia și cu afinități ecologice profunde Ovidiu Iulius Făgărașan, partidul lui Băsescu îl trimite în ring pe Adrian Crăciun, trecut chiar tânăr fiind prin mai multe partide, iar UNPR face o acțiune distinctă diferită de ceea ce președintele Claudiu Puiac a decis pentru Târgu-Mureș, respectiv susține candidatura Mariei Cocean un alt jucător în mai multe echipe politice reghinene în ultimele decenii. Patrioții cu gândul la vechii PRM-iști și PUNR-iști, Partidul România Unită l-au propulsat pe Mare Valer candidat la primărie. Un meci cu toate șansele pentru cei doi mari jucători. Cei doi foști primari: Maria Precup și Nagy Andras. Spre deosebire de discursul public de București și de pe Facebook din Târgu-Mureș, nu voi aduce în prim plan problemele fiecăruia dintre cei doi cu justiția sau în justiție. S-au judecat, au câștigat, o să fie judecați, o să judece. Acum îi judecă votanții și nu cei care nu merg la vot și votanții vor decide dacă Maria Precup obține mai mult cu un vot decât reprezentanții decât Nagy Andras, ea va fii primar, dacă Mare, Cocean, Crăciun și Făgărășan rup din voturile celor peste două treimi din votanții români din Reghin plus și niciun vot de la UDMR, Nagy Andras va fi primar. Nici la teatru de la Casa de Cultură din Reghin nu se votează etnic, din păcate e o paradigmă căruia nici societatea civilă și mai ales niciunul dintre politicieni nu a gasit o soluție care să aibă în centrul ei cetățeanul.

Nouă pentru noua Sighisoară

La Sighișoara vom avea nouă candidați și este foarte posibil să obțină fiecare egal – 11,11% din voturi. Nici atunci Dracula nu va aduce fondurile europene în acest burg văduvit un adminsitrator responsabil. Nu vor aduce nici fonduri românești că, de la mult huliții și, cred, de mulți sighișoreni apreciații Miron Mitrea și Dorin Dăneșan, nici fondurile guvernamentale românești nu au ajuns defel pe la Sighișoara. Un oraș părăsit de toți liderii județeni, un oraș care acum va porni spre drumul său fără legatură cu politica din Mureș. De multă vreme se zice că Sighișoara-i în alt județ…

Ovidiu Mălăncrăvean de la PSD este dascălul care a crescut generații de sighișoreni ca profesor și director la Liceul Tehnologic. Social democrații speră în el. Viceprimarul cu statut de edil șef interimar, Ionel Gavrilă de la PNL, care i-a urmat lui Bândea Jr, nu a reușit să se impună defel în fața durilor din turismul sighișorean înscăunați pe vecie pe funcții de consilieri la toate marile partide. Dan Enescu de la ALDE, a tot jucat în echipa vechilor liberali, a celor din PDL, și mai nou în partidul lui Tăriceanu. Tânăra speranță a UIPS, Iulian Sârbu, născut, crescut și plecat de sub oblăduirea fostului primar Dăneșan, a obținut în alegerile din 2012 un scor interesant. Alături de ceilalți doi consilieri locali ai Uniunii Independente sunt și ei o obțiune a electoratului de pe Târnave. Despre candidații Adrian Radu Mihail din partidul lui Băsescu, Nicolae Posta din PRU, Alexandru Mosora de la UNPR, Iosif Marian de la PND și Toth Tivadar de la UDMR vă lăsăm deocamdată să îi descoperiți singuri.

Jocul cu Piaskovski

La Târnăveni sondajele îl dau drept câstigător pe Sorin Megheșan, primarul în funcție din partea PNL. Dar dacă stai și îl asculți pe îndelete pe Stanislav Piaskovskvi mai mai că-i dai crezare, deși după activitatea efervescentă verbal din Consiliul Local parcă ne aduce aminte bine cu cine avem de a face. Ceilalți trei candidați sunt Alin Ostroveanu de la ALDE, Fodor Joszef de la UDMR și Dorin Gligor de la PMP. Trei candidați pe dreapta teoretic și unul pe stânga, arbitrați abia după alegeri de UDMR.

Viceprimarii ce vor locul I

Orașul Iernut va cunoaște confruntarea dintre experimentatul primar Ioan Nicoară și ultimii doi viceprimari mai cunoscuți – Simona Turcu, acum de la ALDE și proactivul Rareș Bircea de la PSD. Vrând să treacă pragul electoral UNPR și a pus candidat și la Iernut pe Vasile Mărginean. Doctorul Simion neputând să intre în această horă.

Moldovan, aparent peste 50%

Luduș. Mișcarea surprinzătoare, dar până la urmă de înțeles de către ludușeni, a primarului liberal Cristian Moldovan de a trece de la PNL la PSD în guvernarea Ponta, a scos Luduşul dintr-o insolvență spre faliment înspre zona unui oraș cu investiții guvernamentale și private, toate acestea aducându-i un confortabil avantaj primarului în funcție. S-au mai înscris în jocul electoral Mathe Zsolt Peter de la PNL, demn de urmărit, Kiss Istvan de la UDMR și Vasile Degan de la PMP.

Secuimea pe trend

La Miercurea Nirajului și la Sângergiu de Pădure candidații UDMR vor fi reconfirmați în funcția de primar din votul din 5 iunie: Toth Sandor, Csibi Attila. La Sovata intră pe turnantă Fulop Laszlo Zsolt. Surprinzător fostul primar Ferenc Peter nu mai candidează și conservator calculat cum îl știm demonstrează că obțiunea pentru șefia Consiliul Județean este mai mult decât serioasă.

La Sărmașu, primarul liberal Ioan Mocean îi va avea de înfruntat pe candidatul PMP Dorin Alin Feier și pe independentul Valer Botezan. Inginerul de la cârma Sărmașului pornește sigur din pole position.

Primarul liberal Victor Prodan de la Ungheni trebuie să-i înfrângă singur de data aceasta alături numai de liberalii lui pe Florin Culceac de la PSD, pe Cosmin Duma ??????? de la ALDE, pe Crinișoara Moldovan de la PMP, și pe Vasile Teleptean de la UNPR.

N-a trecut încă un secol de când avem drept de vot… Bărbații… Că femeile îl obțin mai târziu… Pe cine alegi primar la Centenarul României?! O sută de ani de Românie…

Despre cei care-au plecat dintre noi mai ales primari și viceprimari, depsre cei ce s-au retras sau au fost scoși de la candidatură, despre jocul de multe ori mai dur din comune și sate, aștept și sprijinul colegilor de pe teren că acolo s sursele și stafurile de campanie. Voi reveni.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

EDITORIAL: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la Ulieş

Distribuie Undeva prin luna iulie am primit un telefon de la Costi Dumitru, profesor şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.