Home / Invatamant / Ofertă educaţională la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne

Ofertă educaţională la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne

Distribuie

invatamant mai

În conformitate cu prevederile Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, în perioada 22 aprilie – 19 august 2016, recrutează şi selectează candidaţi pentru participarea la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, curs de zi.

Cererile de înscriere a candidaţilor se completează la momentul înscrierii iar candidaţii vor avea o fotografie ¾ centimetri, portret, în vederea aplicării acesteia pe cerere.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Mureş, cererile se pot depune până la data de 27 mai 2016 (candidaţii care optează pentru instituţiile de învăţământ superior ale MAI, MApN şi SRI, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale MApN) şi până la data de 29 iulie 2016 (candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ postliceal ale MAI – Şcolile de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca). „Pot fi recrutaţi numai absolvenţi de liceu care au promovat examenul naţional de bacalaureat şi care prezintă la recrutare diploma de bacalaureat ori diplomă echivalentă cu aceasta. Excepţie de la prezentarea actului de studii la recrutare fac candidaţii promoţiei 2016, care depun adeverinţa eliberată de către instituţia de învăţământ la care au susţinut examenul de bacalaureat fie la dosarul de recrutare, fie în momentul înscrierii la instituţia de învăţământ pentru probele de selecţie şi verificare a cunoştinţelor”, se arată într-un comunicat.

Examinarea medicală a candidaţilor se realizează la unităţile medicale teritoriale ale MAI – Centrul Medical Judeţean Mureş: municipiul Târgu-Mureş, strada Borsos Tamas nr. 16; (Orar: miercuri :12.00 – 15.00 şi joi:12.00 – 15.00) şi constă în evaluarea detaliată a stării de sănătate, conform baremelor medicale în vigoare.

Examinarea psihologică a candidaţilor, se efectuează la nivelul IPJ Mureş, de către specialiştii din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu inspectoratele judeţene de poliţie. Tabelul privind candidaţii programaţi la testare, data şi ora examinării, documentele şi materialele necesare, locul de desfăşurare al acesteia precum şi rezultatele testării vor fi afişate pe site-ul http://ms.politiaromana.ro respectiv la Avizierul unităţii de pe strada Borsos Tamas nr.16.

Candidaţii au posibilitatea să opteze pentru locurile MAI la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior ale MAI, MApN şi SRI şi unităţi de învăţământ postliceal ale MAI şi MApN, în măsura în care graficele/calendarele de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de selecţie şi de evaluare a cunoştinţelor.

Candidaţii care formulează mai multe opţiuni vor constitui dosare de recrutare distincte pentru fiecare instituţie de învăţământ pentru care optează şi vor fi reluate procedurile stabilite pentru selecţie, respectiv probele de evaluare a cunoştinţelor.

Concursul de admitere cuprinde probe eliminatorii (contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice) şi probe de verificare a cunoştinţelor (test grilă/proba de cunoştinţe la disciplinele de concurs) desfăşurate la sediile instituţiilor de învăţământ.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează şi desfăşoară activităţile specifice probelor eliminatorii la sediul propriu, în perioada 27 iulie – 3 august 2016.

Unităţile de învăţământ postliceal ale IGPR (şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj) organizează şi desfăşoară activităţile specifice probelor eliminatorii, la sediul fiecărei instituţii, în perioada 5 – 09 septembrie 2016.

Înscrierile şi depunerea dosarelor se fac la sediul IPJ Mureş, din municipiul Targu Mureş, strada Borsos Tamas nr.16, zilnic între orele 9.00 – 15,00 de unde se pot primi informaţii privind documentele de înscriere şi întocmirea dosarului de candidat.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane, telefon 0265-202.412, interior 20112 şi 20110, şi pe site-ul http://ms.politiaromana.ro.

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Editura Edu din Târgu Mureș, sau o poveste despre inovație în educație

Distribuie Privind rezultatele ultimei licitații de manuale școlare pentru clasele I și a II-a, organizată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.