Home / Sanatate / Echipa multidisciplinară, vitală în patologia mamară

Echipa multidisciplinară, vitală în patologia mamară

Distribuie

Președintele Conferinței Naționale cu tema Patologia Mamară, manifestare ce are loc la Târgu-Mureș, în perioada 13-15 mai, prof. dr. Simona Stolnicu, a transmis vineri, în cadrul conferinței, că în patologia mamară este vitală existența unei echipe multidisciplinare supraspecializate, o echipă formată din cel puțin radiolog, un anatomopatolog, un chirurg, un oncolog și un psiholog, care să le ofere pacientelor posibilitatea de a beneficia de un diagnostic corect și un tratament pe măsură.

Conferința, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, în parteneriat cu Asociația Medicard și Societatea Studențească de Chirurgie, filiala Târgu-Mureș, reprezintă pentru specialiști un bun prilej de a prezenta noutățile în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul cancerului mamar, cea mai frecventă formă de cancer la nivel global. În țara noastră, incidența și mortalitatea sunt în continuare în creștere, deși la nivel internațional asistăm la o scădere impresionantă a mortalității.
„Este o zi mai specială pentru că multe prezentări sunt legate de echipa multidisciplinară care ar trebui să se ocupe de patologia mamară. Vorbim despre o echipă formată din specialiști în diagnosticul și tratamentul unei paciente cu cancer mamar. În patologia mamară, mai mult decât în oricare altă patologie, echipa multidisciplinară este foarte importantă. Abordarea unei paciente trebuie să beneficieze de o echipă de supraspecialiști, care să preia pacienta în momentul în care are o problemă, pacienta să aibă toate șansele unui diagnostic corect și unui tratament pe măsură. Cancerul mamar este cea mai frecventă tumoră malignă care apare la persoanele de sex feminin, reprezentând 25% din toate formele de cancer mamar la nivel global. Este așteptată o creștere continuă a incidenței. Până în anul 2025, incidența cancerului mamar va crește la nivel global. În deceniile 50-80, mortalitatea a crescut, după care din 1990 și până în prezent asistăm la o scădere impresionantă a mortalității la nivel internațional. Acest lucru se datorează în special terapiilor revoluționare. În prezent, carcinomul mamar este o boală vindecabilă. În România, însă, incidența și mortalitatea sunt în continuare în creștere”, a precizat prof. dr. Simona Stolnicu, de la Disciplina de Morfopatologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş.

Lipsa unui program național de screening și a unui registru național de cancer
Potrivit acesteia, echipa multidisciplinară trebuie să fie formată din cel puțin un radiolog, un anatomopatolog, un chirurg, un oncolog și un psiholog. Toți acești specialiști trebuie să fie bine antrenați și supraspecializați în acest domeniu și să beneficieze de aparatură de calitate. Lipsa unui program național de screening și a unui registru național de cancer reprezintă probleme mari în patologia mamară, deoarece lipsa acestora îi împiedică pe specialiști să centralizeze datele cu privire la incidența bolii și a mortalității și să facă cercetare în adevăratul sens al cuvântului. „Carcinomul mamar este o problemă de sănătate publică. În România, nu avem un program național de screening. Aceasta este o problemă majoră și sperăm că Guvernul, Ministerul Sănătății să înțeleagă lucrul acesta și să introducă în viitor un astfel de program de screening. S-au derulat și se derulează o serie de programe pilot. Ele sunt de scurtă durată și se desfășoară în special în orașele universitare. O altă problemă este că nu avem un registru național de cancer. Lucrul acesta este foarte dramatic pentru că nu avem date centralizate cu privire la incidență, la mortalitate, lucru care este foarte important pentru a avea politici de sănătate publică. Este la fel important și în momentul în care vrem să facem cercetare”, a arătat prof. dr. prof. dr. Simona Stolnicu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.