5 ani de la renaşterea Hotelului „Grand” Business
  • Publicitate
  • 0 comentarii
  • 1781 Vizualizări

5 ani de la renaşterea Hotelului „Grand”

111Hotelul „Grand” din Târgu-Mureş a împlinit recent, în data de 9 mai, cinci ani de la finalizarea lucrărilor de renovare şi modernizare şi totodată de la reintrarea în circuitul turistic. Proiectul a avut valoarea de 16,9 milioane lei, din care 9,4 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă obţinută prin intermediul Programului Operaţional Regional, iar lucrările s-au efectuat pe o suprafaţă de 7.234 de metri pătraţi, la care se adaugă 275 de metri pătraţi de extindere.

Gradul de ocupare, în creştere

La cinci ani de la inaugurarea investiţiei care are sloganul „Trăieşte în stil Grand”, aceasta a devenit încet-încet profitabilă, reuşita managerială fiind cu atât mai apreciabilă cu cât pe piaţa hotelieră locală se înregistrează o acerbă concurenţă. „Au fost cinci ani foarte grei, pot să spun că anul acesta în sfârşit am ajuns la un punct zero, adică hotelul produce tot atâţia bani cât cheltuie. Există o categorie mare de costuri pe care le ai cu un hotel, indiferent dacă ai ocupate două sau 100 de camere – mă refer la cheltuieli de încălzire, cu utilităţi şi de personal – şi pornind de la un grad de ocupare de 3-5% în primii ani, să ajungi la un grad de ocupare de peste 30% cum e în prezent, care ne permite să acoperim toate costurile de funcţionare, a fost foarte greu. E greu să îţi faci loc pe piaţă. Numele „Grand” era foarte cunoscut, dar în contextul în care hotelul a fost închis timp de aproape zece ani, clienţii tradiţionali erau redistribuiţi în alte locaţii. A fost greu să îi recâştigăm, să îi convingem să revină la „Grand” şi în acelaşi timp să jucăm corect faţă de concurenţă. A fost un efort considerabil şi faptul că hotelul nu e pe pierdere şi generează profit este o satisfacţie”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Claudia Pescar, managerul general al SC Grand SA Târgu-Mureş.

„Planul de viitor este să păstrez standardele”

La capitolul planuri de viitor, Claudia Pescar a mărturisit că intenţionează crearea unei legături mai strânse între Hotelul „Grand” şi Castelul de vânătoare de la Lăpuşna, obiectiv turistic pentru care se pregăteşte un proiect de reabilitare. „În ce priveşte Hotelul „Grand” planul de viitor este să păstrez standardele. Sunt foarte mulţumită de personal, de ospitalitatea de care o manifestă şi de activitatea din acest an. Încep să mă gândesc la Lăpuşna la o viitoare investiţie, să concepem proiecte, să căutăm surse de finanţare şi în cazul în care nu găsim finanţare, mă gândesc la o finanţare proprie. Îmi doresc să consolidez legătura dintre cele două obiective, Hotelul „Grand” şi Castelul de vânătoare de la Lăpuşna, scopul fiind atingerea unui grad de ocupare care să asigure generare de profit pentru ambele obiective”, a subliniat proprietara Hotelului „Grand”, obiectiv construit în anul 1973, cotat în prezent la patru stele în circuitul turistic.

Colectivul cotidianului Zi de Zi transmite pe această cale echipei Hotelului „Grand” cele mai sincere gânduri de sănătate, cât mai mulţi turişti care să trăiască „în stil Grand”, alături de tradiţionala urare de La Mulţi Ani!

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE