Home / Invatamant / Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

Activităţi de prevenire a delincvenţei juvenile

Distribuie

111Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Reghin au participat în perioada 9 -13 mai la o serie de activităţi de prevenire şi informare, prin prezentarea unor teme în cadrul unităţilor de învăţământ din municipiul Reghin. Zilnic, poliţiştii de proximitate şi cei de la Secţia de Poliţie Rurală Brâncoveneşti au fost prezenţi în şcoli, iar accentul a fost pus pe problematica violenţei şi a furturilor, răspunderea penală a minorilor, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora. „Foarte multe activităţi au fost desfăşurate la şcolile gimnaziale din Suseni, Brâncovenești, Aluniș, Batoș, Ideciu de Jos, Suseni, Vătava pentru identificarea elevilor cu un comportament antisocial și a celor care absentează nemotivat de la cursuri şi sancționarea participanților la trafic care nu respectă normele rutiere din zona unității de învățământ”, a precizat inspector Andreea Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Editura EDU sau o poveste despre inovație în educație

Distribuie Privind rezultatele ultimei licitații de manuale școlare pentru clasele I și a II-a, organizată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.