Noutăți în domeniul intervențiilor artroscopice, la Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1114 Vizualizări

Noutăți în domeniul intervențiilor artroscopice, la Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică

Specialiști de renume din țară și din străinătate din domeniul ortopediei se află, în perioada 18-21 mai, la Târgu-Mureș, la ediția a doua a Cursului Internațional de Chirurgie Artroscopică, pentru a prezenta ultimele noutăți apărute în domeniul intervențiilor artroscopice, un alt domeniu în care centrul medical Târgu-Mureș excelează. Principalele teme abordate în cadrul manifestării se referă la patologia ligamentului încrucișat anterior, patologia meniscului și la cele mai bune strategii terapeutice în tratamentul afecțiunilor osteocondrale.
Șeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă, a declarat că manifestarea de la Târgu-Mureș se bucură de prezența a aproximativ 65 de medici rezidenți, medici specialiști și medici primari ortopezi din România și 14 speakeri din țară și din străinătate, personalități recunsocute la nivel mondial în domeniul chirurgiei artroscopice. De asemenea, Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică se bucură de prezența unei personalități marcante în domeniul chirurgiei artroscopice, a profesorului Laszlo Hangody, șeful Departamentului de Chirurgie Ortopedică de la Spitalul Uzsoki al Universității de Medicină și Farmacie Semmelweis din Budapesta, care a descoperit, în urmă cu mai bine de 20 de ani, o tehnică revoluționară în domeniul ortopediei regenerative. Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a anunțat că începând cu anul viitor, Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică se va organiza sub patronajul Academiei Europene de Chirurgie Artroscopică, ceea ce înseamnă că centrul medical Târgu-Mureș va fi inclus într-un circuit european în ceea ce privește partea de pregătire și de training în domeniul chirurgiei artroscopice.2 tiberiu bataga
„Având în vedere faptul că Târgu-Mureșul este un centru care începe să fie din ce în ce mai bine cotat în domeniul intervențiilor artroscopice, anul viitor, Academia Europeană de Chirurgie Artroscopică a acceptat ca acest curs să se desfășoare la Târgu-Mureș sub patronajul acestei societăți, ceea ce înseamnă că vom fi incluși într-un circuit european în ceea ce privește partea de pregătire și de training în domeniul chirurgiei artroscopice. Participă aproape 65 de specialiști tineri, rezidenți, medici specialiști și medici primari din România. Avem 14 speakeri, dintre care 12 sunt din țară, cele mai proeminente personalități din acest domeniu din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Mureș, Sibiu, și doi colegi de renume mondial, domnul profesor Laszlo Hangody, de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, și prietenul și colegul meu Francesco Perdisa, de la Institutul Rizzoli, Universitatea din Bologna. Domnul profesor Laszlo Hangody, care este șeful Departamentului de Chirurgie Ortopedică de la Spitalul Uzsoki al Universității de Medicină și Farmacie Semmelweis din Budapesta, este una dintre personalitățile de marcă ale chirurgiei artroscopice mondiale. A descoperit tehnica „mosaicplasty technique for osteochondral lesions” care a fost preluată de firme puternice din SUA, care au făcut instrumentarul pe baza conceptului original al domnului profesor Laszlo Hangody (…) Eu cred că ceea ce a creat ortopedia din Târgu-Mureș este o adevărată școală prin precursorii săi, profesorul Szava, profesorul Ciugudean și profesorul Nagy Ors. Ne bucurăm că există acest trend ascendent și că despre Târgu-Mureș se vorbește frumos în domeniul ortopediei”, a declarat prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă.3

La rândul său, profesorul Laszlo Hangody a prezentat, în cadrul manifestării, procedura pe care descoperit-o și a susținut că centrul medical Târgu-Mureș se află la un nivel ridicat în ceea ce privește ortopedia și această procedură chirurgicală.
„În ultimii zece ani, Universitatea Semmelweis a avut mai multe colaborări cu centrul medical din Târgu-Mureș, am organizat cursuri, programe de schimb de experiență pentru tinerii doctori și nu numai. Sunt foarte încântat să mă aflu aici pentru a treia oară. În urmă cu câțiva ani, am efectuat și primele intervenții live cu profesorul Nagy Ors, de la Clinica de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, cât și cu profesorul Tiberiu Bățagă, de la Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Îmi doresc să extindem colaborarea și îmi doresc un parteneriat mai strâns între Universitatea Semmelweis din Budapesta și Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș. Procedura pe care am prezentat-o în cadrul cursului a fost descoperită în urmă cu 22 de ani și de atunci a suferit foarte multe modificări, având în vedere, bineînțeles, și suportul tehnologic. Se trece de la partea de ortopedie mecanică, care înseamnă artroplastii pentru afecțiunile degenerative, la partea de ortopedie regenerativă. Târgu-Mureșul se află la un nivel ridicat în ceea ce privește această procedură chirurgicală”, a declarat prof. Laszlo Hangody.4
Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a arătat că principalele trei teme abordate în cadrul manifestării se referă la patologia ligamentului încrucișat anterior, patologia meniscului și la cele mai bune strategii terapeutice în tratamentul afecțiunilor osteocondrale. „Principalele teme abordate vor fi legate de patologia ligamentului încrucișat anterior, o patologie tot mai numeroasă, având în vedere faptul că din ce în ce mai mulți sportivi și persoane care practică sportul la nivel de amatori suferă de aceste probleme și dorim să vedem care sunt cele mai bune modalități de reconstrucție. O altă temă este legată de patologia meniscului, care reprezintă o patologie foarte interesantă și care dă o morbiditate destul de mare din leziunile osteocondrale pe care le produce. A treia temă este legată de cele mai bune strategii terapeutice în tratamentul afecțiunilor osteocondrale, unde intră și transplantul de membrană, dar și transplantul de alogrefe pe care îl efectuăm la Târgu-Mureș. Joi vom avea o prezentare de caz, live surgery, care cuprinde toate cele trei patologii”, a menționat prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE