- teodora.mindru
- 0 comentarii
- 365 Vizualizări
Chirurgia gastrică, parte a tratamentului împotriva diabetului
25 mai 2016Chirurgia gastrică ar trebui să facă parte dintre tratamentele standard împotriva diabetului, putând să-i ajute pe pacienți să-și țină sub control boala timp de mai mulți ani, fără a mai avea nevoie de medicamente, conform unor recomandări publicate în revista Diabetes Care, de cele mai importante organizații de luptă împotriva diabetului din lume, informează Reuters, conform AGERPRES. Într-o declarație comună pe care o consideră o veritabilă schimbare de paradigmă în tratarea diabetului, similară descoperirii insulinei, cele 45 de organizații susțin că intervențiile chirurgicale bariatrice sau metabolice pot avea beneficii semnificative pentru mii de pacienți.
Un studiu recent publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertiza că numărul adulților diabetici a crescut de patru ori în ultimii 40 de ani, ajungând în prezent la 422 de milioane, în întreaga lume. Organizația International Diabetes Federation (IDF) estimează că până în 2040 numărul diabeticilor va depăși 640 de milioane.
Conform noilor recomandări, intervențiile chirurgicale de reducere a stomacului și pentru slăbire ar trebui recomandate tuturor pacienților diabetici care au un index al masei corporale de cel puțin 40, indiferent de controlul glucozei din sânge, precum și celor cu un indice al masei corporale de peste 30 a căror glucoză din sânge nu este ținută sub control prin medicație sau prin regim alimentar.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu