Home / Social / A început monitorizarea calității apei de îmbăiere din Marea Neagră

A început monitorizarea calității apei de îmbăiere din Marea Neagră

Distribuie

Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, prin laboratorul de microbiologie, a început campania estivală de monitorizare a parametrilor chimici și microbiologici ai apei mări de pe litoralul românesc, potrivit AGERPRES. Un comunicat de presă informează că, în perspectiva deschiderii oficiale de la 1 iunie a sezonului în stațiunile turistice și orașele riverane de pe litoral, DSPJ Constanța a început campania de monitorizare a calității apei Mării Negre din zona costieră prin colectarea și analizarea probelor din 48 de puncte fixe, de la Năvodari până la Vama Veche.
Potrivit sursei citate, primele prelevări de apă de mare au fost efectuate în perioada de presezon, în zilele de 24 și 25 mai, campania urmând a se termina la 15 septembrie, odată cu încheierea oficială a sezonului de îmbăiere.
„Probele sunt prelevate la fiecare două săptămâni, conform calendarului de monitorizare stabilit la începutul fiecărui sezon și transmis Ministerului Sănătății (MS) și Comisiei Europene, anul acesta primele analize fiind deja prelevate, în extrasezon, iar rezultatele monitorizării au fost publicate pe site-urile MS și DSPJ Constanța și prin afișaj pe avizierele plajelor turistice. În raportul Comisiei Europene publicat în 2015 se precizează ca România a respectat toate condițiile impuse de Directiva Cadru a Apei pentru monitorizarea calității apei de îmbăiere, prima clasificare fiind realizată, conform legislației, în 2015 luând în calcul valorile (setul de date) înregistrate în monitorizările din anii 2012-2015, parametri ce au indicat că apa mării a respectat cel puțin valorile obligatorii”, se arată în comunicat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Razie rutieră în zona stațiunii Sovata

Distribuie Polițiști ai stațiunii Sovata și Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au derulat, în acest …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.