Home / Agricultura / Augustin Precup, un gospodar desăvârşit

Augustin Precup, un gospodar desăvârşit

Distribuie

Candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de primar al comunei Cuci, Augustin Precup, este un om de-al locului, născut şi crescut în satul Petrilaca.

Respectat de localnici pentru gospodăria pe care o deţine, dar şi pentru comportamentul exemplar avut în societate, Augustin Precup îşi aminteşte cu nostalgie de anii 90, perioadă în care îşi căuta rostul în viaţă. A prins Revoluţia din 1989 departe de casă, tocmai la Bucureşti. După liberare, a lucrat un an la întreprinderea Metalotehnica din Târgu-Mureş, iar din 1991 s-a angajat la Romgaz, companie la care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent. „După Armată, am locuit la Târgu-Mureş un an şi ceva, într-un cămin de nefamilişti. M-am angajat apoi la Romgaz unde lucram în ture şi aveam mult timp liber. Aşa m-am apucat de agricultură şi am cumpărat un tractor cu care lucram cele 15 hectare de teren ale părinților mei. Apoi, în mod firesc, m-am decis să mă mut de la Târgu-Mureş acasă, la Petrilaca, mai ales că jobul de la Romgaz era în apropiere”, rememorează actualul fermier din Petrilaca.

Proiect european, pentru extinderea fermei

Încet, încet, Augustin Precup a prins curaj şi pasiune pentru activitatea de agricultor. A mai cumpărat un tractor, românesc ca şi primul, şi din anul 2010 a mărit, constant, suprafaţa pe care o lucrează, ajungând acum la aproape 300 de hectare. Extinderea activităţii s-a datorat, în primul rând ambiţiei, calitate dublată de dorinţa de modernizare a fermei deţinută de familie. Astfel, în urmă cu şase ani, Augustin Precup a câştigat un proiect cu finanţare europeană, singurul proiect câştigat atunci de un fermier din Cuci. „În 2010 am întocmit un proiect pe Măsura 112, în valoare de 25.000 de euro, suma maximă care putea fi contractată la acea vreme. Banii i-am utilizat pentru utilaje şi pământ. În prezent, cultivăm grâu, sfeclă, floarea soarelui, rapiţă, soia.”, explică gospodarul care a împlinit, recent, vârsta de 46 de ani.

Fermă de oi de 250 de capete

Pe lângă activitatea de cultivare a celor aproape 300 de hectare de teren, familia Precup din Petrilaca deţine şi o fermă de oi de 250 de capete. „Pe zona de zootehnie avem aproximativ 250 de oi, plus ceva scroafe pentru reproducere cumpărate de la Iernut. Am avut şi vaci, dar în urmă cu cinci ani le-am vândut deoarece preţul laptelui era mic, motiv pentru care raportul dintre venituri şi cheltuieli nu era de natură să aducă optimism. În plus, nu aveam forţă de muncă suficientă aici în sat și era greu să dovedesc singur”, menţionează Augustin Precup.

Mihaela, dragoste la prima vedere

De-a lungul anilor, fermierul a beneficiat de sprijinul părinţilor săi, dar şi de cel al soţiei sale Mihaela, localnică născută şi crescută în Cuci, dragostea dintre cei doi fiind una la prima vedere. „După ce am terminat liceul, la Târgu-Mureş, m-am angajat secretară la un cinematograf. Deși eram din Cuci, până să mă mărit nu fusesem niciodată în Petrilaca. Am lucrat la Târgu-Mureş, la un birou notarial, timp de patru ani. Sora mea era suplinitoare la Petrilaca și sâmbăta mă aştepta de multe ori la tren, când veneam la țară. Într-o zi am intrat într-un local în Cuci, să bem un suc și așa l-am cunoscut pe Augustin. Era anul 1998, iar căsătoria a avut loc în anul 2000”, îşi aminteşte Mihaela.

Iniţial, tinerii căsătoriţi nu s-au gândit să locuiească la sat, mirajul oraşului fiind mai puternic decât dragostea faţă de locurile natale. În cele din urmă, Augustin şi Mihaela s-au mutat în Petrilaca, unde au pus bazele unei familii frumoase, sfatul cumpărării unei case venind de la părinţi. „Mi-a plăcut întotdeauna casa în care locuim acum, are una dintre cele mai bune poziţii din sat. Am aflat că e de vânzare şi am decis, împreună, să ne mutăm în casa cea nouă. După căsătorie am stat, timp de o lună, la părinţi, pentru a pregăti pasul următor. Reîntoarcerea la Petrilaca a fost o decizie importantă, pe care nu am regretat-o însă nicio clipă. Casa nu arăta cum arată acum. Am cumpărat şi o proprietate în vecini, unde am avut un bar şi un magazin, afaceri pe care le-am închis din lipsă de timp şi din dorinţa de a ne extinde în domeniul agriculturii. Am investit mult în agricultură, în teren şi în utilaje. Deţin aproape toată gama de utilaje, pentru că fără acestea nu poate fi vorba de agricultură performantă. Proprietatea de lângă casă am amenajat-o ca atelier şi garaj pentru utilaje.”, spune Augustin Precup.

„Pentru mine familia înseamnă totul!”

Familia Precup e cu atât mai frumoasă cu cât Augustin şi Mihaela au doi copii, două fete: Raluca – elevă în clasa a IX-a la Liceul Economic „Transilvania” din Târgu-Mureş, profil Contabilitate, şi Sorana – elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală din Cuci. „Pentru mine familia înseamnă totul. Fără familie nu ştiu dacă viaţa are un rost bine definit. Familia a fost mereu un imbold pozitiv în tot ce am făcut de-a lungul anilor”, mărturiseşte fermierul.

„Muncesc cu pasiune”

Chiar dacă face agricultură, şi încă una performantă, fiind considerat unul din fermierii de top din zona comunei Cuci, Augustin Precup nu şi-a abandonat sau neglijat niciodată serviciul, locul de muncă aflându-se aproape de satul Petrilaca, respectiv la Staţia de uscare-comprimare 8 Bogata. „Profesia mea este de operator gaze naturale. Am absolvit Facultatea de Management, pe care am făcut-o împreună cu soţia mea. În viaţă m-a ajutat foarte mult această experienţă. Familia şi munca mă menţin mereu în formă. Muncesc cu multă determinare şi pasiune atunci când am alături de mine o familie atât de frumoasă, de care sunt mândru”, menţionează gospodarul din Petrilaca.

 

De asemenea, verificati

AFIR: Finanțări de 70.000 de euro pentru tinerii fermieri. Peste 440 de proiecte câștigătoare, doar unul din județul Mureș

Distribuie Potrivit unui raport publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru proiectele depuse …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.