Home / Reghin / Proiecte de la A la Z, pe agenda lui Ovidiu Marian

Proiecte de la A la Z, pe agenda lui Ovidiu Marian

Distribuie

Unul dintre cei mai promiţători tineri politicieni ai judeţului Mureş, reghineanul Ovidiu Marian, se regăseşte pe un loc eligibil pe lista Partidului Social Democrat (PSD) pentru viitorul Consiliu Local al „Oraşului viorilor”. În vârstă de 39 de ani, absolvent de Silvicultură, fost administrator al unei societăţi comerciale din domeniul construcţiilor, în prezent viceprimar al municipiului Reghin, Ovidiu Marian beneficiază atât de susţinerea echipei din care face parte, cât şi de suportul familiei, în special din partea soţiei şi a celor două fiice, aflate în clasa a V-a şi a VIII-a. Care sunt atuurile, gândurile şi o parte din proiectele pentru comunitate care îl preocupă pe actualul preşedinte executiv al PSD Reghin, vă invităm să aflaţi în interviul care urmează.

Reporter: Care sunt motivele pentru care aţi acceptat provocarea de a vă regăsi pe lista candidaţilor PSD pentru Consiliul Local Reghin?

Ovidiu Marian: În primul rând, experienţa pe care o am în domeniul administraţiei. Am cea mai mare experienţă dintre actualii consilieri social-democraţi, desigur după doamna primar Maria Precup, deşi funcţia de consilier local este foarte diferită faţă de cea de viceprimar. Cei opt ani de mandat de consilier local care se împlinesc în curând m-au determinat să iau decizia de a mă regăsi pe lista de consilieri locali ai PSD Reghin. Acesta este al doilea mandat de consilier local, iar de cinci luni sunt viceprimar al municipiului Reghin, experienţă pe care o consider ca fiind foarte bună. Meseria de viceprimar este, pe de o parte frumoasă, cu numeroase satisfacţii, dar pe de altă parte foarte dificilă.

Rep.: Ce alte atuuri consideraţi că vă recomandă pentru funcţia de consilier local în afară de experienţa pe care o deţineţi?

O.M.: Ţinând cont că în ultimii patru ani Partidul Social Democrat avea majoritate în Consiliul Local, evident sub forma USL, împreună cu consilieri din PNL şi PC, spun că mă recomandă şi ne recomandă de fapt şi proiectele începute, pe care o parte, deloc puţine ca număr, am reuşit să le finalizăm, iar o altă parte sunt în curs de derulare. De pe lista proiectelor aflate în derulare amintesc construirea unei hale agro-alimentare, cinematograful, Parcul Central, blocuri de locuinţe sociale, teren pentru tineri căsătoriţi şi multe drumuri de asfaltat. Aceste proiecte trebuie continuate, de aceea avem nevoie de încă un mandat, şi desigur, sunt de părere că viitorul primar social-democrat trebuie să aibă o susţinere puternică din partea Consiliului Local. Experienţa din ultimii patru ani a dovedit acest lucru, dacă în ultimii trei ani şi jumătate am avut majoritate simplă, adică zece consilieri locali, după separarea USL-ului, pierzând un consilier local, au început clinciurile şi pentru aproape orice hotărâre simplă au apărut polemici şi populisme.

Rep.: Să revenim la proiecte…

O.M.: Dacă vorbim de proiectele aflate în derulare, este vorba despre proiecte de infrastructură, respectiv asfaltări, respectiv loturi de străzi proiectate, în execuţie, finalizate şi în recepţie. Dacă vorbim despre oportunităţi de investiţii din fonduri guvernamentale sau europene, în execuţie avem acum din fonduri europene o creşă. De asemenea, mai avem în derulare, prin Compania Naţională de Investiţii, proiecte cum ar fi realizarea unei hale agro-industriale care va fi amplasată în locaţia actuală a Pieţei Municipale, unde vor fi create condiţii optime pentru toţi producătorii. Pe segmentul social avem pregătit un proiect pentru construirea de locuinţe sociale. În prezent, locaţia pentru aceste locuinţe se suprapune peste o magistrală de apă care necesită mutarea, acesta fiind detaliul care ne mai desparte de punerea în aplicare a proiectului. Există şi finanţare, şi după ce se rezolvă noul traseu al magistralei de apă, proiectul va demara. În ceea ce priveşte tineretul, am sesizat o cerere foarte mare pentru cinematograf. La fel, există un proiect, există posibilităţi de finanţare şi în urma tragediei de la clubul „Colectiv” în urma căreia s-a modificat legislaţia în domeniul siguranţei din acest domeniu a trebuit să revenim în privinţa proiectării, respectiv armonizarea acesteia cu noua legislaţie. Avem şi proiecte care ţin de recreere şi petrecerea timpului liber pe care le îmbunătăţim anual, cum ar fi Parcul Tineretului despre care afirm că este foarte bine amenajat, Ştrandul Municipal este funcţional şi anual este un obiectiv important de petrecere a timpului liber, iar pe timpul iernii avem un patinoar închiriat. Desigur, ne dorim să îmbunătăţim aceste servicii pentru reghineni şi chiar să le diversificăm. În acest sens, pregătim un proiect mare, chiar foarte mare pentru municipiul Reghin, care să conţină atât Stadionul Municipal ca bază de agrement, Ştrandul şi Parcul Tineretului, inclusiv Canalul Morii, care să fie integrate într-un proiect cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii. Există această posibilitate, şi anume ca proiectul să fie implementat în termen de doi-trei ani şi să cuprindă terenuri artificiale de antrenament pentru sportivi, cu toate utilităţile, teren de atletism în jurul terenului de fotbal de pe „Avântul”, inclusiv un bazin de înot acoperit care lipseşte astăzi în municipiul Reghin. Discutăm despre o investiţie foarte mare, din punctul nostru de vedere proiectul este realizabil şi vom încerca să îl implementăm oricum, indiferent de rezultatele alegerilor din 5 iunie. Va fi unul dintre proiectele noastre de viitor.

Rep.: Care sunt caracteristicile listei propusă de PSD pentru Consiliul Local Reghin?

O.M.: În principal, pe locurile eligibile se regăsesc candidaţi cu experienţă, consilieri locali care activează şi acum în Consiliul Local. Sigur că avem şi persoane tinere, din nou. Aşa cum a demonstrat şi până acum doamna primar Maria Precup, care deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Reghin, tinerii nu au fost neglijaţi, dar nici persoanele mai experimentate. Candidaţii sunt de vârste diferite, şi bărbaţi şi femei, cu profesii diverse, astfel încât toţi cetăţenii să se simtă cât mai bine reprezentaţi de echipa noastră. Ne dorim să obţinem cu această echipă serioasă o majoritate stabilă în viitorul Consiliu Local, astfel încât proiectele primarului nostru să aibă susţinerea necesară.

Rep.: Ce ne puteţi spune în privinţa evoluţiei carierei dumneavoastră politice?

O.M.: Activez în cadrul PSD Reghin din 2003. În aceşti 12 ani am fost simplu membru, preşedinte al organizaţiei de tineret, vicepreşedinte al PSD Reghin şi preşedinte executiv al PSD Reghin, funcţie pe care o deţin în prezent. De asemenea, am deţinut funcţii şi la nivel judeţean, în organizaţia de tineret, respectiv cea de vicepreşedinte.

Rep.: Cu ce crez aţi intrat în PSD?

O.M.: Atunci când am intrat în PSD, nu m-am gândit la doctrine, deşi în familie părinţii au susţinut de când ştiu Partidul Social Democrat şi mi-au insuflat şi mie o anumită simpatie, dar şi un set de valori. După ce am început să cunosc efectiv ce înseamnă social-democraţia mi-am dat seama că aici este locul meu. Am fost promovat şi destul de repede în scara ierarhică a partidului, prilej cu care mi-am întărit convingerile. Am absolvit şi un curs, printr-o bursă Friedrich Ebert, prilej cu care am asimilat foarte multe din ceea ce fac socialiştii democraţi germani, în Germania, unde lucrurile stau foarte bune. Practic, vocaţia de social-democrat vine din interior şi dacă simţi acest lucru, atunci susţii necondiţionat proiectele social-democrate.

Rep.: Care consideraţi că este importanţa alegerilor locale din 5 iunie 2016?

O.M.: Ştim ce s-a întâmplat după demisia Guvernului Victor Ponta. Guvernul de tehnocraţi care nu are o legitimitate politică, probabil nu are nicio responsabilitate din acest punct de vedere, ceea ce în opinia mea este grav. A fost o greşeală, deoarece acest guvern nu poate fi sancţionat prin vot de cetăţeni, aşa cum ar fi fost în cazul în care guvernul avea susţinere politică. Dacă ne raportăm la Consiliile Locale, eu am afirmat de mai mulţi ani că avem o problemă de identitate politică, când vorbim de promovarea unor hotărâri, dacă le putem privi din punct de vedere al social-democraţilor sau liberal, conservator. Identitatea politică nu se regăseşte de cele mai multe ori în interiorul partidelor politice, nici la nivel local, nici la nivel mai înalt. Şi vedem aceste lucruri, din moment ce partide liberale cu istorie vin cu propuneri legislative social-democrate. Şi invers. Câştigarea alegerilor locale va determina probabil şi câştigarea alegerilor parlamentare din noiembrie 2016. Din iunie până în noiembrie, structurile locale formate pot determina ceea ce se întâmplă şi la nivel naţional şi din acest punct de vedere alegerile din 5 iunie 2016 au o importanţă deosebită pentru viitorul politic al României. De aceea e important ca PSD să câştige cât mai multe unităţi administrativ-teritoriale.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.