Home / Politic / Sorin Megheșan: „Cu siguranță mai avem treabă, dar Târnăveniul e pe drumul cel bun”

Sorin Megheșan: „Cu siguranță mai avem treabă, dar Târnăveniul e pe drumul cel bun”

Distribuie

foto oameniDespre Sorin Megheșan auzim tot mai des de câțiva ani încoace. A candidat pentru postul de primar al municipiului Târnăveni acum 8 ani, când a luptat într-o bătălie politică pe care a pierdut-o. Dupa 4 ani, în 2012, cu forțe proaspete și o ambiție rară a intrat din nou în ring. Și a câștigat. Dar ce anume a câștigat și cine este omul din spatele funcției de primar, știe foarte puțină lume.

Reporter: Ce a însemnat acea înfrângere din 2008 pentru dumneavoastră?

Sorin Megheşan: Trebuie să știți că nu înfrângerea, ci speranțele unui om simplu au fost debutul meu în politică. Trăiesc în Târnăveni de 45 de ani, timp în care am văzut orașul în tot parcursul său, de la glorie la deziluzie. Cu siguranță, acestea sunt sentimentele pe care le-am trăit cu toții, cei care suntem cetățeni ai urbei. Pentru mine nu a fost suficient să privesc de pe margine, neputincios, știind că alții sunt cei care îmi decid viitorul. Și astfel am hotărât să iau soarta mea și a acestui oraș în propriile mâini. Acesta a fost resortul care m-a determinat să intru în politică. Și da, am pierdut-o, dar asta nu m-a oprit, ci dimpotrivă. M-a ambiționat și mai tare, pentru că nu mi-am permis să fiu înfrânt de sistem. Nu sistemul e cel care ne conduce ci noi, oamenii, suntem cei care creăm și conducem sistemul. Iar eu am considerat că a venit timpul ca acest sistem să se schimbe.

Rep.: În 2012 ați câștigat alegerile. Ce înseamnă pentru dumneavoastră funcția de primar?

S.M.: A fi primar nu este un titlu ci o mare responsabilitate. O răspundere enormă față de toți cei care te-au votat și au avut încredere în tine. Iar numărul celor care m-au votat a fost surprinzător de mare. Ei au fost cei care m-au făcut să înțeleg, încă o dată, că oamenii își doresc o schimbare a modului în care se face politică și administrație în Târnăveni. O schimbare a mentalităților și a orașului. Iar acestea nu sunt lucruri ușor de urnit. E nevoie de resurse infinite de energie, timp și bani. Iar dacă de energie nu duc lipsă și timpul mi-l dedic în majoritate muncii, resursele financiare nu sunt întotdeauna la îndemână. Dar asta nu mă oprește să bat la porțile ministerelor, pentru a reuși ceea ce mi-am propus pentru Târnăveni. Nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat. Iar eu îmi doresc un altfel de Târnăveni, nu doar pentru mine ci în special pentru copilul meu, care îmi doresc să trăiască toată viața în acest oraș.

Rep.: Fiul dumneavoastră are acum 8 ani. Ce înseamnă pentru el faptul că tatăl său este primarul orașului?

S.M.: Este mândru și pentru un copil de vârsta lui poate e normal ca acesta să fie sentimentul primordial. Cu siguranță, are trări plăcute când se așează pe scaunul meu de la birou, dar de fiecare dată încerc să îi explic că în momentul în care ocupă acel fotoliu nu doar sentimentele și trăirile lui sunt importante, ci ale încă multor altor mii de oameni. Luca știe, încă de pe acum, că pentru orice trebuie să muncească și că nimic nu este gratuit. Singurul lucru pe care îl primește necondiționat este dragostea noastră pentru el.

foto luca

Rep.: Care este prețul pe care l-ați plătit pentru această funcție și ce ați câștigat din ea?

S.M.: Singurul preț pe care îl plătesc este gândul continuu la oamenii care se așteaptă, în mod firesc, să facem mai mult pentru ei. Și cu siguranță, pe lângă realizările pe care le-am avut, au fost și neîmpliniri. Oamenii merită mult și dificultățile pe care le trăiește toată România au soluții. Și vom prioritiza problemele, împreună cu târnăvenenii. Voi reuși nu pentru a dovedi că eu sunt cel mai bun, ci pentru a demonstra că se poate. Întotdeauna există o cale, trebuie doar să fii suficient de motivat și poate încăpățânat să o găsești. Am mai plătit un preț mare prin dezamăgirile pe care le-am trăit, mai ales în această campanie electorală. Credeam că vremurile în care intoxicările erau la ordinea zilei au trecut în 1989. Dar vremurile nu pot să treacă, dacă oamenii sunt aceiași. Trăiesc însă cu încrederea în târnăvenenii mei și în puterea lor de discernământ. Cred că acest ciclu electoral va aduce, odată cu numărarea voturilor, și dispariția din spațiul public a oamenilor mincinoși și intriganți. Acești patru ani mi-au adus însă și satisfacții personale. Închei acest mandat cu fruntea sus și cu demnitate. Mă bucur că, atunci când guvernul PSD mituia primarii, am avut puterea de a rămâne lângă oamenii mei și în echipa mea, chiar dacă m-au ofertat să trec în tabăra lor. Era tentant pentru finanțarea unor proiecte, dar imposibil ca viziune personală despre lume și viață. Pentru multe proiecte am obținut sumele necesare, chiar dacă drumurile de București s-au triplat în acești ultimi doi ani, după refuzul meu de a părăsi Partidul Național Liberal. În urma oricărei funcții sau perioade din viață, rămânem cu ceea ce avem în suflet și în minte. Iar eu prefer să rămân un om demn.

Rep.: Care este calea pe care ați găsit-o pentru Târnăveni?

S.M.: La începutul mandatului meu îmi doream să mut munții din loc, să fac totul pe moment, să schimb orașul bătând din palme. Era dorința acerbă nu doar a mea, ci a tuturor celor cu care mă întâlneam pe stradă. Oamenii îmi spuneau și îmi spun și acum că m-au votat și și-au pus speranța în mine, iar acest lucru nu poate decât să te facă să îți dorești să desparți apele. Am înțeles repede că lucrurile se fac temeinic și cu treabă bună, că nu e suficient să schimbăm fațada, e nevoie să săpăm mult mai adânc și să începem prin a curăța ceea ce nu se vede. Am înțeles că e nevoie să căutăm cauza problemelor și să o eliminăm. Nu e suficient să tratezi simptomele unei boli. E inutil dacă nu găsești cauza. Eu am încredere că Târnăveniul e pe un drum bun. Am început să ne mișcăm, iar acesta nu e doar meritul meu. E meritul unei întregi echipe și a numeroși oameni care au crezut în mine, din Târnăveni, din Târgu-Mureș și de la București. Iar pentru asta le mulțumesc tuturor. Pentru că singur nu aș fi reușit nici pe jumătate. Cu siguranță mai avem treabă. Dar totul e posibil, imposibilul cere doar mai mult timp!

foto luca

Când spui Târnăveni, majoritatea oamenilor își amintesc de perioada lui de glorie…și cam atât! Din păcate mulți trăiesc încă din amintiri. Dar asta a fost. Târnăveniul nu mai e ce a fost, dar nici România în întregimea ei nu mai e ce a fost și nici nu știu dacă ar trebui să ne mai dorim trecutul.

Cred că a venit momentul să privim spre viitor. Nu mai suntem nici o țară și nici un oraș industrial. Oamenii se readaptează la cerințele prezentului, mulți se recalifică și cel mai important e că ne ajunge din urmă generația tânără, care își dorește cu totul altceva.

Pentru Târnăveni a venit momentul să renască! Să se reinventeze! Nu mai putem reînvia trecutul, dar putem să clădim un viitor nou. Putem să ne reinventăm prin forța noastră de creație și să clădim pentru tinerii noștri o adevărată Școală Transilvană de Arte și Meserii, care va aduce locuri de muncă și va crea specialiști în meserii căutate cu adevărat. Putem să exploatăm forța majoră a culturii noastre și să aducem la Târnăveni turiști din Statele Unite, Germania, Austria, Israel sau Ungaria, care știu că aici s-a născut Ligeti György, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii. Putem să exploatăm zona viticolă și să facem din ea un punct important pe harta României, incluzând Târnăveniul în proiectul „Drumul European al Vinului”. Putem să exploatăm nămolul sapropelic și calitățile terapeutice ale apei sărate de la Râioasa, care sunt mai bune decât cele din Sovata sau Techirghiol. Putem să profităm de malul Târnavei pentru a crea o zonă de agrement căutată de turiști din toată Transilvania. Desigur, toate acestea necesită timp și bani. Dar, în primul rând, necesită implicare. Iar în acest domeniu pot spune că lucrurile au început să se miște în direcția corectă.

Foarte multă vreme, târnăvenenii au fost lipsiți de speranță. Dar, în ultimii ani, acest sentiment se schimbă. Nu vreau să îi atribui toate meritele primarului Sorin Megheșan, pentru că un singur om nu poate să mute munții. Dar, cu siguranță, prezența lui în viața publică din Târnăveni a făcut o mare diferență. A pus Târnăveniul în mișcare! Și astăzi Târnăveniul se mișcă în direcția bună. S-au făcut multe în ultimii patru ani și se simte o nouă vibrație. E mai ușor să vezi diferența dacă nu ești aici zilnic. E adevărat că mai sunt multe de făcut. Dar, la fel de adevărat e că munca nu se va termina niciodată. E nevoie de perseverență, de disciplină și determinare. Iar Sorin Megheșan le are pe toate.

Așa cum nici un stejar nu crește într-o zi, nici un primar nu poate schimba în 4 ani alți zeci de ani de stagnare. Lucrurile se fac temeinic, cu treabă bună. Și cu oameni de treabă. În 5 iunie, îi veți avea în față, pe buletinul de vot. Sunt oamenii tăi! În 5 iunie, DUMNEAVOASTRĂ aveți treabă.

Dați-i lui Sorin Megheșan o echipă puternică! Votați lista de consilieri a Partidului Național Liberal. Dați-le oameni puternici la Târgu-Mureș. Votați lista de consilieri județeni a Partidului Național Liberal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Candidaturi comune PSD-PNL în mai multe orașe mari. Ce se întâmplă în Mureș?

Distribuie Conducerile PSD şi PNL s-au reunit, astăzi, de la ora 11:00 în ședință pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.