Românul care a cucerit Parisul

Bănăţeanul Ştefan Kovacs a fost singurul antrenor străin din istoria naţionalei Franţei. Tehnicianul a plecat de la Ajax pentru a produce o mică revoluţie la Paris, în fotbalul francez. În ziua partidei cu Franţa, să ne amintim cu mândrie de un lucru: românul Ştefan Kovacs este singurul selecţioner străin din istoria naţionalei din Hexagon. Tehnicianul născut la Timişoara a antrenat reprezentativa „Cocoşului galic” între anii 1973 şi 1975. O perioadă relativ scurtă, dar în acest răstimp Pişti Kovacs a pus bazele fotbalului francez modern. Rândurile următoare reprezintă o mărturie.

Ne aflăm în primăvara anului 1973. La acea oră, Ştefan Kovacs era cel mai în vogă antrenor din Europa. În doar două sezoane, tehnicianul român cucerise de două ori Liga Campionilor, tot de atâtea ori campionatul Olandei, dar şi Cupa Intercontinentală, Supercupa Europei şi Cupa Olandei. Toate aceste trofee le-a obţinut cu Ajax, principala forţă fotbalistică a lumii, o echipă cu adevărat inovatoare, o fabrică de genii. Culmea ironiei, antrenorul estic le oferise vesticilor aerul proaspăt al libertăţii. Intransigenţa şi severitatea celebrului său predecesor, Rinus Michels, îi stingherea pe Cruyff, Neeskens şi compania. Kovacs a perfecţionat fotbalul total inventat de batavi şi i-a cucerit pe toţi cu şarmul şi tactul său. Exact ce aveau nevoie cei de la Ajax. Românul i-a pus banderola pe braţ marelui Johan Cruyff. Îl vedea pe „Olandezul zburător” ca lider absolut.

Telefonul de la Paris

Fotbalul are regulile sale ciudate, doar de unii înţelese. Paradoxal, Kovacs avea bagajale făcute în seara de 30 mai, 1973, când Ajax o învingea pe Juventus, la Belgrad, în finala Cupei Campionilor Europeni. Ajaxul şi Kovacs, aflaţi pe culmile gloriei sportive, se pregăteau să se despartă după un mariaj de vis. Fiul marelui antrenor român, Ştefan Kovacs junior, îşi aminteşte perfect atmosfera care înconjura echipa din Amsterdam în acele zile. „Taxele şi impozitele în Olanda erau uriaşe în comparaţie cu alte ţări europene. În mod incredibil, unii conducători i-au cerut să piardă ultima sa finală, pentru că, în cazul unui succes, ar fi intrat într-o categorie mai înaltă de impozitare şi pentru club ar fi fost un eşec din punct de vedere financiar. Evident, tatăl meu, în frunte cu Cruyff şi cu Piet Keizer, liderii vestiarului, au refuzat categoric şi au bătut cu 1-0”, a rememorat omul care a trăit acele momente alături de tatăl său. A fost clipa în care a intrat în scenă Fernand Sastre, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal, cel care îl curta pe Kovacs de mai mult timp. Telefonul lui Sastre a concretizat tatonările. Ştefan Kovacs era chemat la Paris să preia frâiele naţionalei Franţei. O selecţionată care tânjea după succes.

Devora peste o sută de ţigări pe zi

Omul momentului în fotbalul european se instalase în noul său birou, aflat în somptuosul sediu al Federaţiei Franceze de Fotbal, de pe bulevardul Champs-Elysees. Întotdeauna, negreşit, Kovacs se aşeza relaxat pe scaunul său comod de piele şi devora peste o sută de ţigări pe zi, în timp ce-şi vedea de treabă. În compania prietenilor şi a colaboratorilor era un cozeur debordant, ironic, dar elegant. „Îi plăcea să stea la şuete cu un păhărel în faţă. Indiferent dacă avea o noapte albă sau nu, trei ore de somn îi erau suficiente. Dimineaţa, la micul dejun, era proaspăt şi se transforma într-un strateg lucid şi vizionar”, mărturiseşte Peter van de Rijt, asistenul personal al lui Kovacs din perioada Ajax. La Paris, la fel ca la Amsterdam, integrarea s-a făcut imediat. Kovacs vorbea fluent limba franceză. În anii ’40 a evoluat în Belgia, la Charleroi. Lui Kovacs i s-a cerut să refacă mândria pierdută a „Cocoşului galic”, o reprezentativă care nu mai strălucea pe plan internaţional din anii ’50, deceniul pe care şi-au pus amprenta legende precum Just Fontaine sau Raymond Kopa. Zis şi făcut. „Cu actuala structură şi cu investiţii la nivel juvenil, la toate cluburile importante, vom crea o naţională puternică în aproximativ opt-zece ani”, a susţinut Kovacs într-un televizat, care se poate găsi pe Youtube.

Kovacs, faţă în faţă cu preşedintele Franţei

Peste exact un deceniu, profeţia lui Kovacs s-a împlinit. Secundul său, Michel Hidalgo, i-a succedat în funcţie, i-a preluat munca şi a câştigat, în 1984, primul turneu final din istoria Franţei, Campionatul European. Printre vedetele „Les Blues” se numărau Alain Giresse şi Bernard Lacombe, fotbalişti promovaţi pe Kovacs în mandatul său. Un eveniment extrem de onorant pentru întreaga Românie, dar mai puţin cunoscut de public larg, s-a petrecut în 1974, când antrenorul bănăţean s-a întâlnit cu preşedintele Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, la Palatul Elysee, pentru a-i prezenta strategia de revitalizare a fotbalului din Hexagon. Printre multe altele, principala idee a lui Kovacs a fost construirea unui centru naţional de formare şi pregătire la Clairefontaine. Astăzi, această bază sportivă este una dintre cele mai cunoscute din lume, fiind folosită de zeci de ani de către toate naţionalele de fotbal ale „Cocoşilor”. De la juniori până la seniori. De la Platini la Zidane şi până la Griezmann.

Monaco, ultimul tren

Lipsa de răbdare a oficialilor şi dorinţa de a obţine rezultate într-un timp extrem de scurt au pus o presiune greu de suportat pe umerii lui Kovacs, care s-a văzut nevoit să părăsească, în 1975, postul de director tehnic şi selecţioner al Franţei. Fiul său, Ştefan Kovacs junior, a retrăit pentru publicaţia noastră acea schimbare din viaţa părintelui său. „Tatăl meu a pus bazele unei generaţii de excepţie, condusă din teren de Platini. A stabilit structura tehnică, concepţia fundamentală. Monsieur Fernand Sastre, preşedintele Federaţiei, s-a ataşat foarte mult de el, au devenit prieteni buni. “Nu te lasăm să pleci. Te rezolv să ajungi la AS Monaco”, i-a spus Sastre”, susţine Kovacs fiul, cel care a fost martorul acestor întâmplări. Într-adevăr, trupa monegascilor a fost ultimul club pregătit de Kovacs senior, care s-a stins în 1995, în Clujul mult iubit, oraşul său adoptiv, în mijlocul familiei şi al prietenilor. „A ars pentru fotbal, dar şi din dragoste pentru viaţă. A fost printre cei mai darnici, mai loiali şi sufletişti prieteni pe i-am avut. Cult, rafinat şi un optimist incurabil”, concluzionează Nicolae Szoboslay, antrenor emerit, o legendă a Universităţii Cluj şi omul cu care a legat o prietenie trainică.

Cristian ASZALOS