Senatorul Frătean, mulţumit de bilanţul alegerilor Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 432 Vizualizări

Senatorul Frătean, mulţumit de bilanţul alegerilor

frateanPreşedintele Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senatul României, social-democrat de Mureş Alexandru Petru Frătean, s-a declarat mulţumit de bilanţul alegerilor locale din 5 iunie, arătând că PSD este cel mai votat partid românesc din judeţul Mureş. „PSD este cel mai votat partid românesc din județul Mureș, așa cum arată atât numărul de voturi pentru candidații noștri primari, cât și votul politic pentru consiliul județean! Le mulțumesc mureșenilor pentru votul acordat și vreau să îi felicit pe colegii mei candidați, dar nu numai, din toate organizațiile locale din județ, pentru munca depusă și pentru responsabilitatea asumată de a veni în fața oamenilor cu seriozitate, cu fapte sau proiecte concrete pentru un viitor așa cum ni-l dorim cu toții, la noi acasă!”, a menţionat Alexandru Petru Frătean, într-o declaraţie politică de miercuri, 8 iunie.

Potrivit preşedintelui Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senatul României, semnificațiile rezultatului obținut sunt complexe și își găsesc resorturile în mai multe fundamente. „Oamenii au înțeles că vocația noastră ca partid de stânga este politica oamenilor care muncesc din greu zi de zi pentru ca la sfârșitul zilei să aibă cu ce să-și plătească întreţinerea, să cumpere haine și mâncare pentru copii, să cumpere medicamente pentru cei bătrâni. Votul dat duminică a fost cea mai bună ocazie pentru ca oamenii să spună dacă sunt mulţumiţi de ceea ce am făcut în cei patru ani de guvernare, o perioadă extrem de grea și cu multe așteptări. Toate lucrurile și legile bune pentru oameni pe care le-am făcut pentru oameni, fie că vorbim despre creșterea salariilor, reducerea TVA, subvenții mărite și plătite în agricultură, grija pentru şcoli și pentru spitale mai bune, toate veștile bune din economie sunt apreciate de către români pentru că nu au fost doar niște măsuri de care s-a auzit prin presă, ci ele s-au simțit direct în buzunar și în nivel de bunăstare.

Politica pentru oameni înseamnă să ducem întreaga noastră activitate acolo unde oamenii își trăiesc viaţa de zi cu zi, la nivelul comunității, unde perspectiva politică se schimbă, lucrurile devin mai concrete și se măsoară în locuri de muncă, școli, spitale, apă și canalizare, drumuri asfaltate. În fiecare comunitate locală partidul este mai mult decât o siglă sau cineva care vorbește la televizor, este un cunoscut, un vecin, un coleg de muncă, un om pe care-l știi. De aceea, în egală măsură, rezultatele acestui scrutin demonstrează că mureșenii ne-au apreciat candidații cu experiență și expertiză în administrația publică locală, oameni cu bune intenții, profesionişti, integri şi români adevăraţi. În ultimă instanță, fiecare vot acordat Partidului Social Democrat înseamnă un vot împotriva adversarilor noștri pentru modul lor de a face politică. Aceste alegeri au confirmat reaşezarea la loc de cinste a tot ceea ce înseamnă unitate, solidaritate, echilibru, dragostea faţă de cel de lângă noi şi dragostea faţă de români și România. Este un model pe care să-l aprofundăm pe viitor!”, a punctat Alexandru Petru Frătean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE