Provocare pentru iubitorii de drumeții montane Social
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 299 Vizualizări

Provocare pentru iubitorii de drumeții montane

Asociația Tășuleasa Social, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și „După Noi”, organizează ediția a II-a a proiectului „Şcoala de Mers pe Munte”. În data de 20 iunie, la ora 18.00, J’ai Bistrot, va avea loc o prezentare a acestui proiect. Potrivit organizatorilor, proiectul este gratuit și se adresează persoanelor începătoare, cu puține cunoștințe sau deloc, despre drumeție montană/hiking. „Dorința, entuziasmul sau numărul mare de persoane care au aplicat în anul 2015, ne-au convins de utilitatea și reușita unui astfel de program. A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă, dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine faţă de munte, de temeinicia însuşirii cărora poate depinde reuşita drumeţiei sau chiar viaţa drumeţului. Noi credem că astfel de cunoştinţe ne pot ajuta şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai omenoşi, mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură”, au transmis organizatorii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE