Voluntarii E.ON au dat culoare Şcolii „Ioan Vlăduţiu” din Luduş Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 226 Vizualizări

Voluntarii E.ON au dat culoare Şcolii „Ioan Vlăduţiu” din Luduş

 

Periile de curăţat şi pensulele de vopsit au înlocuit timp de câteva ore aparatele de detecţie, cele de sudură sau maşinile de intervenţie folosite în mod obişnuit de angajaţii E.ON din Luduş. Aceştia au participat la finalul săptămânii trecute la o activitate de voluntariat  desfăşurată la Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” unde învaţă peste 700 de elevi.

Copiii s-au arătat foarte încântaţi de iniţiativa celor 26 de voluntari E.ON care au dorit să schimbe „faţa” parcului de la şcoala lor.

„Îi cunosc pe cei de la E.ON după echipamentele pe care le poartă şi ştiu că ,atunci când apar probleme la gaz, ei sunt cei care intervin de urgenţă. Acum ei sunt altfel decât îi ştiam, Au venit la noi la şcoală să aranjeze parcul şi sunt tare  bucuroasă că acum e mai frumos pe aici”, spune O.S, elevă în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu din Luduş.

„Nu este prima oară când venim la Luduş în acţiuni de voluntariat. Am fost şi anul trecut la două grădiniţe unde am amenajat locurile de joacă pentru copii. Şi atunci, la fel ca astăzi, am fost răsplătiţi de zâmbetele copiilor şi asta este cea mai mare satisfacţie pe care o putem avea noi, adulţii”, a declarat Simona Ciocan-Covaliu , Director General Adjunct E.ON Distribuţie România.

Implicarea în comunitate este o constantă a Grupul E.ON în România. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 9,2 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială destinate comunităţii, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 258.000.

E.ON România încurajează acţiunile de voluntariat, anual peste 250 de angajaţi s-au implicat în comunităţile locale, având o contribuţie de aproximativ 6.000 de ore de voluntariat.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE