Cum se fabrică o minune

14 iunie 2016

Islanda, un stat cu mai puțini locuitori decât județul Mureș, se mândrește cu o națională de fotbal care s-a calificat în premieră la un turneu final. Nordicii debutează astăzi la Euro, în meciul cu Portugalia. Indiferent de rezultat, minunea sportivă va continua în friguroasa insulă. De ce? Veți descoperi în rândurile următoare.

Islanda e cea mai mică națiune care a participat vreodată la un tuneu final. Această selecționată a condus un timp îndelungat o grupă preliminară formată din naționale, teoretic, mult mai redutabile și mai bine cotate, precum Olanda, Turcia sau Cehia. Ziariștii și microbiștii din întreaga lume vorbeau despre o surpriză istorică, o minune, o curată nebunie. Dar nu a fost niciuna dintre aceste variante. Ce-i drept, Islanda, văzută ca o țară de pescari, era cunoscută din punct de vedere fotbalistic prin prisma unui singur nume: Gudjohnsen. Fostul atacant de la Barcelona și Chelsea a stabilit o premieră mondială în 1996, când a jucat în aceeași echipă cu tatăl său, tot un fost atacant, într-un meci internațional împotriva Estoniei. Cam atât se știa despre fotbalul islandez până nu cu mult timp în urmă. Astăzi, căutăm explicațiile unei minuni cât se poate de pragmatice. Un miracol etapizat. Rodul unui sistem pus la punct cu minuțiozitate și multă tenacitate. Se spune că sunt calități specific islandeze.

Prima explicație: selecționerul

În 2011, când islandezii l-au chemat pe Lars Lagerback să antreneze naționala de fotbal, nordicii ocupau poziția 104 în ierarhia FIFA, în spatele Liechtensteinul. După un an, au căzut până pe locul 134, pentru că veneau după două campanii dezastruoase de calificare. Sub mandatul lui Lars Lagerback, insularii au realizat un salt de o sută locuri în clasamentul internațional pe națiuni. Înainte de a-i prelua pe islandezi, antrenorul de 67 de ani a condus selecționata țării sale, Suedia, la cinci turnee finale. Continuitatea și încrederea lui Lagerback aveau la bază ardoarea cu care talentul începea să înflorească și să se maturizeze în micuța țară. Lars Lagerback a moștenit roadele unei generații extrem de valoroase. Actuala națională e formată pe scheletul reprezentativei de tineret care a participat, în 2011, la Campionatul European under 21. Performanța lor de atunci anunța faptul că Islanda ar putea avea, în scurt timp, o echipă puternică de seniori. Secundul suedezului, Heimir Hallgrimsson, este cel care îl va succede în funcție lui Lagerback după aventura din Franța, chiar dacă de meserie este dentist și continuă să profeseze în comuna sa de baștină.

Tactic, Islanda are tendința să se organizeze bine în spatele mingii, renunțând la posesie, în tentativa de a da lovitura pe contraatac sau la fazele fixe. Când au învins Olanda, la Amsterdam, islandezii au avut o posesie de doar 26 la sută. La nivelul lotului, pe lângă veteranul Gudjohnsen, ajuns la 37 de ani, această trupă se bazează pe actuala vedetă, Sigurdsson, de la Swansea, dar și pe fotbaliști care evoluează în Italia, Germania sau Franța. Atipic pentru un fotbalist, Hannes Halldorsson, portarul reprezentativei nordice, e regizor de meserie. Printre altele, a regizat videoclipul Islandei de la Eurovision, din urmă cu patru ani.

A doua explicație: școala de antrenori

Totul pornește de la faimoasa butadă inventată de Arrigo Sacchi, când a fost întrebat cum va putea antrena Milanul, în condițiile în care nu a jucat fotbal niciodată. „Nu știam că, pentru a deveni jocheu, trebuia să fiu cal”, le-a răspuns ilustrul antrenor ziariștilor italieni. Pe acest principiu au mers și islandezii. În prezent, această țară de doar 335 de mii de locuitori se laudă cu 600 de antrenori calificați, dintre care 400 au licențe UEFA. Altfel spus, Islanda deține un antrenor profesionist, cu acte în regulă, la 825 de cetățeni. Englezii, inventatorii acestui joc, se pot făli cu doar un tehncian veritabil la 11 mii de locuitori. În țara din Atlanticul de Nord s-au schimbat regulamentele fotbalului, au fost înăsprite, iar dacă vrei să primești postul de antrenor în Islanda ai nevoie de calificare, mai întâi. În concluzie, copiii se află pe mâini bune, nu la cheremul unor profesori de sport aciuați în fotbal, sub umbrela unui loc de muncă călduț sau doar din dorința unui venit suplimentar.

Islanda are 22.100 de fotbalişti legitimaţi. Procentual, 7,2% din populaţie e activă din punct de vedere fotbalistic. O cifră incredibilă, care poate să justifice direcţiile spre care se îndreaptă această țară.

Ultima explicație: infrastructura

Ascensiunea naționalei de fotbal a Islandei are la bază ample investiții în infrastructură. Guvernul de la Reykjavik a intrat într-un parteneriat cu municipalitățile locale și, alături de toate cluburile de fotbal, statul a susținut construirea a peste 200 de terenuri acoperite sau cu gazon artificial. În România, le numim „baloane”. Astfel, temperaturile reduse nu au mai reprezentat o piedică pentru puștii islandezi, care au avut șansa să bată mingea, sub îndrumarea unui antrenor competent, de dimineața până seara, fără să fie împiedicați de frigul obișnuit de afară. Mai mult, pe terenuri sintetice, tehnicitatea se dezvoltă mai ușor. După același principiu al educației sportive, federația națională de fotbal, susținută și de Guvern, a izbutit să cumpere zeci de terenuri nefolosite din preajma școlilor, pe care le-a transformat în mici baze de fotbal pentru elevi. Knattspryna înseamnă fotbal în limba islandeză. Sună complicat, dar totul e simplu într-o țară care a devenit un rai al fotbalului. Ca un detaliu, stadionul cel mai important al țării are o capacitate de doar 9.800 de locuri, dar arena poate găzdui în tribunele ei cam trei la sută din populația Islandei.

Probabil, un astfel de proiect este mai ușor de aplicat într-un stat mic, precum cel islandez. Sau, poate, e vorba doar despre mentalitate, viziune și implicare.