Iuliana Rus: ”Vom redeschide taberele pentru elevi în Sovata noastră” Interviu
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1030 Vizualizări

Iuliana Rus: ”Vom redeschide taberele pentru elevi în Sovata noastră”

 

Dacă la un moment dat, Sovata părea a se transforma într-un coşmar turistic, datorită unor proiecte câștigate pe fonduri europene, staţiunea a redevenit, încet, încet, perla Carpaţilor Orientali. Ba, mai mult, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Mureș, și-a proiectat ca și obiectiv principal redeschiderea taberelor școlare de la Sovata. Staţiunea este situată într-o zonă deosebit de pitorească şi oferă posibilitatea efectuării unor drumeţii în împrejurimi sau a unor excursii cu vizitarea unor obiective turistice de interes major cum ar fi salina de la Praid, Lacul Roşu, Corund (localitate vestită pentru tradiţia meşterilor olari), Cheile Bicazului, Cetatea medievală de la Sighişoara, municipiul Târgu Mureş sau oraşul Reghin. Principalul punct de atracţie, rămâne, însă, vestitul lac heliotermal Ursu, în jurul acestuia fiind amenajate numeroase trasee turistice, prin pădurea care se întinde pe toată suprafaţa staţiunii. Despre noutățile privind oferta de tabere pentru elevi din anul acesta, în special cele organizate în ”Sovata noastră”, după cum îi place să se exprime, ne vorbește Iuliana Rus, director executiv DJST Mureș.

Reporter: Multe amintiri din copilăria trăită în Epoca de Aur se întrepătrund cu cele legate de stațiunea Sovata și Ursul cu care era păcat să ratezi să faci o poză. Cum reînviați aceste locuri și ce oferte aveți pentru tinerii din ziua de azi?

Iuliana Rus: La Centrul de vacanţă Sovata 2, pentru vacanța de vară 2016, sunt organizate 11 serii de tabără de câte 6 zile (6 nopţi de cazare şi 6 pensiuni complete). Sunt oferite 44 locuri/serie, costul unei serii de tabără este de 480 lei (6 nopți de cazare și 6 pensiuni complete). Condițiile de cazare oferite sunt bune, fiecare cameră dispune de baie proprie, 2-3 paturi, televizor, internet wireless, hol mare pentru serile cultural-distractive, tabăra fiind situată în apropierea Lacului Ursu. La aceste serii de tabără, vor participa copii și tineri din țară veniți la odihnă, persoane cu handicap din județul Mureș, Alba, Cluj, beneficiari ai programului de tabere pentru persoane cu handicap  şi beneficiari ai programului de tabere sociale pe anul 2016, al Ministerului Tineretului și Sportului.

Rep: Care e situația Centrului de agrement 1?

I.R: Centrul de agrement Sovata 1 a funcționat până în anul 2006, cu o capacitate de 120 locuri pe serie, care funcționa la capacitate maximă. Acest lucru s-a datorat faptului, că acest centru a fost proiectat și construit să funcționeze ca și tabără, fiind dotat cu spații de cazare corespunzătoare pentru copii și pentru cadrele didactice, grupuri sanitare, bucătărie, sală de mese cu 100 de locuri, cabinet medical, terenuri de sport, curte mare împrejmuită, situat la marginea stațiunii, pe principalul drum de acces, asfaltat.

Din anul 2007 a intrat într-un proiect de modernizare, dorindu-se crearea unui centru etalon pentru toată țara.  Acest proiect nu a mai fost început, nu s-au mai efectuat reparații  fapt care a dus la închiderea centrului și punerea în stare de conservare, stare în care a rămas până în ziua de astăzi. În încercarea noastră de a reda o parte din acest centru (50 locuri) circuitului turistic, în anul 2015 și 2016, din venituri proprii au fost executate lucrări de modernizare la trei corpuri de clădire, care au constat în: montare tâmplărie PVC și geamuri termopan (camere, băi, holuri), au fost modernizate grupurile sanitare (s-au schimbat complet chiuvetele, dușurile, robinetele, scaunele WC, gresie, faianță etc.), holurile au fost dotate cu gresie nouă, au fost montate corpuri de iluminare noi, a fost rezolvată problema alimentării cu gaz metan și dotarea lor cu microcentrale. Astfel s-a reușit ca fiecare cameră să aibă 2-3 locuri și  baie proprie, toate dotările sunt noi și de calitate, nivelul de confort oferit fiind unul foarte ridicat, la standarde europene. Dorința noastră este de a redeschide tabăra Sovata 1, cu cele 50 de locuri modernizate până în prezent, astfel încât să devină funcțională din acest an, datorită numărului mare de cereri, oferind servicii de cazare permanentă în condițiile de confort menționate.

Rep: Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcțiile Județene pentru sport și Tineret, organizează în vacanța de vară a elevilor 2016, serii de tabără la munte și la mare. Din câte tipuri de tabere pot opta copiii?

I.R: Taberele de odihnă pentru copii şi tineri sunt activităţi recreativ-educative desfăşurate cu precădere în timpul vacanţelor şcolare, serii de câte 6 zile (6 nopţi de cazare şi 6 pensiuni complete), în taberele/bazele turistice aflate în subordinea Ministerului Tineretului Şi Sportului unde sunt oferite aproximativ de 5420 de locuri pe serie, în condiții de cazare și masă bune, costul unei zile de tabără, care include cazarea și cele 3 mese, este cuprins între 70 și 80 lei/zi, în funcție de condițiile oferite.

Rep: Există și posibilitatea de a beneficia de educație non-formală?

I.R: Da, taberele naţionale sunt minivacanţe (7 zile, 6 pensiuni complete) care se desfăşoară în centrele de agrement aflate în administrarea MTS, prin DJST-uri, în care elevii beneficiază de educaţie nonformală, facilitând accesul acestora la proiecte şi programe specializate pentru dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învăţământ. Temele sunt de un real interes pentru beneficiari, fiind în concordanţă cu studiile, activităţile, abilităţile şi aptitudinile lor. Participanţii achită contravaloarea serviciilor de transport, iar MTS suportă contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi a materialelor şi serviciilor educativ-recreative.

Rep: Ce sunt taberele tematice?

I.R:  Taberele tematice sunt minivacanţe (6 zile, 6 pensiuni complete) care se desfăşoară în centrele de agrement (taberele) aflate în administrarea MTS, prin DJST-uri, în care elevii beneficiază de educaţie nonformală pe diverse tematici atrăgătoare şi de actualitate. Participanţii achită contravaloarea serviciilor de transport, cazare şi masă, iar MTS suportă contravaloarea serviciilor de instruire tematică, respectiv specialişti, animatori.

Rep: Ce opțiuni au elevii proveniți din familii al căror venit lunar pe membru de familie este foarte mic și nu își permit costuri suplimentare?

I.R: Taberele sociale sunt minivacaţe (5 zile, 5 pensiuni complete) care se desfășoară în tabere/bazele din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, şi au ca scop integrarea în societate a elevilor care beneficiază de o măsură de protecţie specială, urmărind socializarea şi relaţionarea grupului. Aceste tabere se adresează atât elevilor cu burse sociale sau celor a căror venit mediu pe membru de familie este de 50% din salariul minim pe economie, cât şi elevilor care beneficiază de o măsură specială, instituită conform Legii nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor omului: copii plasaţi la familii/persoane, asistenţi maternali sau servicii de tip rezidenţial. Ministerul Tineretului și Sportului suportă contravaloarea serviciilor de cazare, masă şi transport. Pentru vacanța de vară 2016, în cadrul programului de tabere sociale, județului nostru, a fost repartizat un număr de 162 locuri.

Rep: Dar elevii care beneficiază de o măsură de protecție specială instituită conform legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului?

I.R: Tabere pentru preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap sunt minivacanţe (5 zile, 5 pensiuni complete) care se pot desfășoară în taberele/bazele din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, care au ca scop socializarea şi relaţionarea şi integrarea în societate a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor care necesită măsuri de protecţie în sprijinul recuperării şi incluziunii sociale. Beneficiarii acestui tip de tabără sunt preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, conform legii. Contravaloarea serviciilor de cazare şi masă sunt suportate de Ministerul Tineretului şi Sportului. În vacanţa de vară a elevilor 2016, județului Mureș au fost repartizate 25 de locuri, pentru acest tip de tabără, beneficiarii acestui program vor petrece un sejur la Centrul de vacanță Sovata 2.

Rep: E de apreciat efortul pe care îl depuneți pentru a redeschide porțile stațiunii Sovata și, mai ales, a insistenței cu care promovați frumuseţea plaiurilor ţării noastre.

I.R: Țara noastră abundă în frumusețe și în tradiții și, da, sunt mândră pentru asta.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE