Home / Sport / Renaște handbalul mureșean la CS Olimpic?

Renaște handbalul mureșean la CS Olimpic?

Distribuie

Dacă echipele de handbal junioare de la CS Olimpic Târgu-Mureș au reușit în ultima perioadă an de an să cucerească medalii, chiar titluri de campioane, îndeosebi la junioare III, unde au obținut recent al doilea titlu consecutiv, la același club pare să apară o nouă generație și în handbalul masculin. Handbalul a fost cândva un sport al târgumureșenilor. Fetele de la sfârșitul anilor 80 a clubului CS Mureșul au făcut neîncăpătoare Sala Sportutrilor la meciurile din Cupa Campionilor, iar băieții de la ASA evoluau în aceeași perioadă în fața unei echipe a Stelei cu majoritatea componenților naționalei României, proaspăt campioană mondială. Handbalul mureșean a trecut apoi printr-o perioadă mai puțin fastă. O echipă feminină a noului înfiiințat SC Mureșul a promovat în urmă cu 10 ani în primul eșalon, dar a încheiat fără să câștige vreun punct. După câțiva ani, în urmă cu două sezoane mai exact, aceeași SC Mureșul reușea din nou promovarea la fate, dar cu același bilanț, mai mult decât dezamăgitor: 26 de înfrângeri în sezonul regulat și alte 10 în play-out. Revenirea în Divizia A a fost la fel de dezamăgitoare. Deși au păstrat multe dintre jucătoarele care au dus greul toți acești ani, s-au clasat în subsolul clasamentului, cu victorii doar la cele mai modeste echipe și un dezonorant loc 9 din 12, după ce dominau eșalonul în anii precedenți.

Lipsa sprijinului, în sportul care deținea prim-planul

Soluția era una evidentă, alcătuirea unei infrastrucruri. Apariția câtorva cluburi private au reaprins speranțele iubitorilor acestei discipline, în care România deținea supremația mondială în urmă cu decenii. Unul dintre aceste cluburi este CS Olimpic Târgu-Mureș, care a cucerit câteva titluri naționale, cu fetele îndeosebi. Ultimul a fost obținut de junioarele III, care în urmă cu o săptămână câștigau la Sfântu Gheorghe medaliile de aur. Problema cea mai gravă este că, din cauza lipsei de sprijin, multe dintre aceste fete, unele selecționate în reprezentativele de junioare ale României pleacă la alte echipe.

 

Băieții vin din urmă și confirmă

Alături de echipele de fete, în cadrul clubului au început selecțiile și pregătirile și câteva echipe de băieți, începând de la cele mai mici categorii. Una dintre acestea este cea care acum evoluează la nivelul juniorilor III, adică băieți de 15 ani. Echipa pe care o pregătesc Claudiu Evi și Daniel Pop a reușit duminică să susțină finala mică a campionatului. Au obținut calificarea la turneul final de 8 echipe disputat la Bacău, au trecut de faza grupei după doar două meciuri, l-au cedat pe al treilea, dar s-au calificat în semifinale. Atât s-a putut, dar rezultatul este unul remarcabil. Mai mult, lotul are în componență jucători care au reușit aceeași performanță și în urmă cu 4 ani, la juniori V și acum doi ani, la juniori IV. Deși fără medalie, echipa semifinalistă se prezintă ca una care promite după al treilea sezon în care se mențin în final four. Urmează trecerea la juniori II, dar echipa prinde contur, una care devine omogenă. Câțiva dintre componenți au fost remarcați la turneul final de la Bacău, primind premii individuale. Butiurka David a fost declarat cel mai bun apărător, iar Cătălin Negrea cel mai bun pivot. Lotul semifinalistei i-a mai avut în componență pe următorii: Alex Lăcătuș, Florian Dărăban (portari), Alin Hrițcu, Raul Ostace, Patric Mureșan, Alecsandru Pintea, Tudor Farcaș, Tamas Norbert. Din păcate pentru echipa mureșeană, Alex Lăcătuș, primul portar al echipei s-a accidentat în ultimul meci din grupe și nu a mai putut juca, iar cel de al doilea portar are probleme cu participarea la antrenemente, locuind în afara Târgu-Mureșului.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.