Paradă moto, la Maris Fest 2016 Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 541 Vizualizări

Paradă moto, la Maris Fest 2016

111Peste o mie de motociclişti şi zeci de scuterişti au luat parte, sâmbătă, 18 iunie, la cea mai mare paradă moto din Târgu-Mureş, pe un traseu de peste 50 de kilometri, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Maris Fest, o manifestare de promovare a culturii motociclismului şi a muzicii rock.
Unul dintre organizatorii Maris Fest, Romulus Puia, din partea Clubului Moto Legio Maris, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că participarea unui număr atât de mare de motociclişti la parada de la Târgu-Mureş l-a luat şi pe el prin surprindere, având în vedere că în România, în această perioadă, mai sunt în derulare încă două manifestări de gen.
Romulus Puia a arătat că, întrucât participarea a fost una de excepţie încă din prima seară a festivalului, când la concertele Maris Fest – Back to the Roots, urmat de formaţiile Cover, AC/DC Tribute, Harmasar şi Cargo – au fost prezenţi peste 3.000 de spectatori, locurile de parcare şi de campare au fost suplimentate, fiind extinse mult pe malul râului Mureş. “Dat fiind faptul că Târgu-Mureş nu este unul dintre cele mai mari oraşe, iar pe motociclism nu suntem dintre cei mai renumiţi – sunt mult mai cunoscute zona Bucureştiului, Timişoara, Constanţa, dar pentru Târgu-Mureş e ceva deosebit -, aici este evident că am reuşit să adunăm majoritatea motocicliştilor de pe o rază de 200 de kilometri, dar şi din alte locuri din ţară şi de peste hotare. Le place la Târgu-Mureş şi o să le placă şi mai tare, după ce a fost vineri seara. Ieri am fost un pic îngrijoraţi că, întrucât au fost unele festivităţi de absolvire a universităţilor, ne-am gândit că oamenii vor doi să petreacă în familie, dar într-o oră locul festivalului a fost plin, a fost o distracţie generală, iar la concertul Cargo a fost mai mult decât ne aşteptam. Trupa a stat pe scenă mult mai mult. Participanţii, care au mai putut grăi după Rockotekă, ne-au transmis că într-adevăr prima seară a fost minunată”, a declarat Romulus Puia.
Acesta a spus că în ultima seară a festivalului, când la Târgu-Mureş vor concerta Iris şi Moby Dick se aşteaptă ca numărul participanţilor să fie cel puţin dublu.

Purtătorul de cuvânt al Maris Fest 2016, Sanda Viţelar, a declarat pentru Agerpres că parada a avut în frunte un grup de motociclişti îmbrăcaţi în costume populare româneşti, maghiare şi săseşti, tocmai pentru a demonstra că motociclismul nu are etnie şi că manifestarea este deschisă tuturor.
Participanţii la cea de-a doua ediţie a Marsi Fest, care are loc la Târgu-Mureş, începând de vineri seara până duminică, pot urmări 14 formaţii rock din România, Ungaria, Republica Moldova, Germania şi Serbia şi pot participa la peste 30 de concursuri şi demonstraţii. Printre demonstraţiile de îndemânare şi de “ars” roţi, participanţii pot lua parte şi la un “curs” de management al furiei.
De la Maris Fest nu lipsesc concursurile de “pescuit” mici din muştar, fără ajutorul mâinilor, aruncatul pungii cu apă peste fileu, din mersul motocicletei, mersul pe o roată şi o probă de concentrare maximă – motocicliştii însoţiţi de un partener vor încerca să ţină caii putere în echilibru, având o lingură în gură, în care va fi un ou.
Toţi cei prezenţi la Marris Fest 2016 vor putea participa la o tombolă, premiul cel mare fiind o chitară de Reghin, semnată de membrii trupelor Cargo, Iris, Hara, Moby Dick şi Nevergreen.

(Sursa: www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE