Cadre de la UMF şi UAT, în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 500 Vizualizări

Cadre de la UMF şi UAT, în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

111Trei cadre universitate din Târgu-Mureş au fost selectate să facă parte din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, componenţa nominală a acestuia fiind publicată joi, 17 iunie 2016, în Monitorul Oficial al României.

Potrivit ordinului, emis de Adrian Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare „sunt personalităţi de prestigiu academic şi ştiinţific, cultural şi moral, recunoscute pe plan naţional/internaţional, numite prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice pentru un mandat de maximum patru ani”.

Astfel, prof. dr. Daniela Lucia Muntean (decanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş) face parte din comisia „Ştiinţe biologice şi biomedicale” – domeniul „Farmacie”, iar Sorin Ion Crişan (rectorul Universităţii de Arte din Târgu-Mureş) face parte din comisia „Ştiinţe umaniste şi arte” – domeniul „Artele spectacolului”, la fel ca şi conf. univ. dr. Lucian Emil Roşca (Facultatea de Muzică a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE