Forumul pacienților cu diabet și al cadrelor medicale, la Târgu-Mureș Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 692 Vizualizări

Forumul pacienților cu diabet și al cadrelor medicale, la Târgu-Mureș

Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici (ASCOTID) Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș și Asociaţia Suryam organizează, în perioada 9-11 septembrie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș, forumul pacienților cu diabet și al cadrelor medicale „Diabforum”, în cadrul căruia vor avea loc prezentări medicale din următoarele specialități: diabet, oftalmologie, dermatologie, chirurgie, neurologie, nefrologie, cardiologie, nutriţie, psihologie şi legislație.
Evenimentul își propune să fie un schimb de experienţă între pacienţi, medici şi reprezentanţii instituţiilor publice, precum și o modalitate de a înțelege mai bine problemele generate de diabet. „Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici Mureş s-a înfiinţat în urmă cu 10 ani, încercând să vină în sprijinul copiilor diagnosticaţi cu diabet zaharat precum şi a familiilor acestora. Organizarea acestui eveniment este o provocare pentru ASCOTID Mureş, scopul fiind îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care suferă de diabet zaharat, un schimb de experienţă între pacienţi, medici şi reprezentanţii instituţiilor publice. Nu ne-am propus să rezolvăm problemele din sistemul sanitar, însă putem contribui la o mai bună înţelegere a problemelor generate de diabet, o boală care dacă nu este bine controlată, ucide în tăcere. Vă aşteptăm cu bucurie la „Diabforum”, eveniment destinat atât pacienţilor cu diabet zaharat cât şi medicilor ,asistenţilor medicali, farmacişti, nutriţionişti şi psihologi”, a precizat Rodica Molnar, preşedintele ASCOTID Mureş.

Atenție îndreptată asupra psihologiei diabetului
În cadrul manifestării, un accent mare va fi pus pe psihologia diabetului, care reprezintă un ingredient ce nu poate lipsi din nicio dezbatere despre și cu pacienți, mai ales că este tot mai vizibilă importanța psihicului în mangementul bolii. „O zi „obișnuită” pentru un pacient (copil sau adult) cu diabet nu presupune doar măsurări și dozări, matematică, anatomie și nutriție, ci mai ales trăiri în serie, emoții, sentimente și urmări ale acestora. Aceste lucruri „nevăzute” și aparent ascunse dictează întotdeauna prezentul și viitorul relației pacientului cu boala, deci situația sa medicala. El este, în primul rând, om care gândește, trăiește, simte și dorește aspecte care, nu demult, erau considerate mofturi, polemici, intrigi. Dar tocmai în această umbră trebuie căutat secretul individului, dacă vrei să îl ajuți. Psihologia diabetului este un ingredient care nu poate lipsi din nicio dezbatere despre si cu pacienti, mai ales ca este tot mai vizibilă importanța psihicului în mangementul bolii. De aceea, întâlnirea se dorește a fi una care să reușească să acorde atenția cuvenită trăirilor individuale și colective, trezind în același timp conștiința publică și interesul pentru aspectele umane ale diabetului, provocări și dificultăți, dorințe și așteptări. Într-o atmosferă deschisă, relația medic-pacient-societate se poate desfășura natural, întrebările găsindu-și răspunsul, sufletul întâmpinând înțelegere, iar spiritul încurajare și energie”, a menționat psihologul Melania Cozma.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE