Home / Sport / Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure câștigă faza județeană a Cupei

Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure câștigă faza județeană a Cupei

Distribuie

Nou promovată în Liga IV de fotbal în urmă cu un an, formația Târnava Mică Sângeorgiu de Pădure și-a adudecat faza județeană a Cupei României. Sângeorzenii s-au impus duminică pe teren propriu cu 3-0 (3-0) în fața câștigătoarei seriei I din Liga V, Atletico Bălăușeri, merituasă finalistă, după ce a învins mai multe echipe din eșalonul imediat superior. Cu un lot mult mai experimentat și superioară din punct de vedere fizic, echipa gazdă a dominat categoric partida condusă de o brigadă de arbitri din Reghin. După ce au avut inițiativa din primele minute, dar au avut emoții la două inexactități ale defensivei, sângeorzenii au deschis relativ repede scorul, în minutul 8, prin Zsigmond Vilmos, care a reluat plasat din interiorul careului o minge respinsă de defensiva oaspeților. Dominarea echipei care a încheiat pe un surprinzător la prima vedere loc 6 în Liga IV, dar care a demonstrat că este capabilă de mai mult a continuat și Kozma Hunor a pătruns în viteză în careu în minutul 32 și a trimis la colțul lung, dublând diferența. Echipa din Bălăușeri era descumpănită și după doar trei minute Biro Alfred a majorat scorul cu un șut de la margine careului. Oaspeții au încercat deseori să iasă pe contraatac, dar lipsa disciplinei și a pregătirii și-a spus cuvântul, fiind deseori surprinși în poziție de ofsaid. La vestiare s-a intrat cu un avantaj care era mai mult decât liniștitor pentru gazde.

 

DSC_0030Repriză fără gol, dar final mai animat

Pe căldura de la orele amiezii, cele două echipe au revenit de la vestiare parcă doar pentru a încheia cât mai rapid jocul. Fără să mai forțeze, jucătorii Târnavei Mici au dominat în continuare, în timp ce echipa din Bălăușeri suferea în continuare în primul rând în faza de atac, jucătorii fiind surprinși mai mereu în poziție de afară din joc. Soarta partidei era practic pecetluită din prima repriză. Schimbările efectuate pe parcurs au făcut însă ca a doua jumătate a reprizei secunde să fie mult mai animată, cu mari ocazii la ambele porți și intervenții salvatoare ale portarilor. Atletic a ratat revenirea în joc de mai multe ori, chiar de două ori la aceeași fază, când șuturile căpitanului Adrian Tutunea au fost blocate. De partea cealaltă, la adăpostul unui avantaj liniștitor, gazdele și-au creat mai multe situații de gol și au expediat multe șuturi pe spațiul porții, dar portarul oaspeților s-a aflat în zi bună și a evitat o înfrângere categorică. După ce au eliminat mai multe adversare din Liga IV, unele mai bine cotate, echipa din Sângeorgiu de Pădure își adjudecă meritat trofeul și își așteaptă adversara din prima fază națională, în care vor întâlni o echipă din eșalonul III.

Aflată sub patronajul AFJ, s-au permis mai multe schimbări decât cele obișnuite, astfel încât toți jucătorii trecuți pe foaia de joc au putut păși pe gazon, cu câte cinci schimbări de fiecare parte.

Formații: Târnava Mică: Cseke Loránd (Nagy Dávid)- Szotyori Krisztián, Gál Gábor, Cosmin Boitoș, Zsigmond Vilmos, Paul Soțan, Adrian Olah, Peres Levente, Biro Alfred, Kozma Hunor, Csoma Ferenc. Au mai jucat: Sütö Csongor, Lászlo Botond, Raffai Attila, Sitlo Robert. Antrenori: Ponyori Jozsef și Marius Marian.

Atletico: Dorel Vaida (Ciprian Balea)- Mihály Sándor, Adrian Tutunea, Kacso Attila, Pál Lehel, Szabo Szilárd, Florin Musta, Dézsi Zsolt, Adrian Didi, C. Șamșudean. Au mai jucat: Adrian Vaschi, Máthé Loránd, Szakács Szilárd, Komporály Krisztián. Antrenori: Claudiu Gheorghe și Komporaly Attila.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.