O lecţie de patriotism

Chiar dacă a fost eliminată de la turneul final din Franța, actuala națională a Rusiei va rămâne în literatura fotbalului datorită selecționerului. Leonid Sluțki (45 de ani) a fost singurul antrenor de la acest Campionat European care și-a făcut pro bono datoria față de patrie. Sluțki antrenează naționala rusă fără salariu! Dar asta nu e tot. Viața tehnicianului este un subiect de film.

Datorită unui singur om, Rusia nu merită să fie reținută doar pentru actele de huliganism de la Euro. La nivel înalt, fotbalul a devenit un miraj al îmbogățirii rapide, iar protagoniștii „sportului rege” se află într-o concurență permanentă și pe plan financiar, nu doar în iarbă. Iar când în acest tablou rapace își face loc și câte un personaj precum Leonid Sluțki, uluiala publicului neobișnuit cu gesturi de caritate se îmbină cu îndoiala. Dar actul de voluntariat al selecționerului Rusiei este aievea. Totul a pornit de la predecesorul lui Sluțki, celebrul Fabio Capello, care a fost la un pas să bage în faliment Federația Rusă de Fotbal. Italianul avea o leafă anuală de aproximativ 7,5 milioane de euro, iar pentru rezilierea contractului său, forul de la Moscova a fost nevoit să-i achite lui Capello suma de 10,5 milioane de euro drept despăgubire. Omul cu un CV de invidiat avea doar două victorii în zece partide pe banca reprezentativei din Rusia. Șefii fotbalului au preferat o despărțire extrem de costisitoare, de teamă că ar putea rata calificarea la turneul final din Franța.

„Gata cu negocierile! Vin pe gratis”

Rușii au apelat la varianta Sluțki anul trecut, în luna noiembrie, în disperare de cauză. Tehnicianul era antrenorul celor de CSKA Moscova, principala forță a campionatului rusesc, o trupă cu care Sluțki câștigase șapte trofee în ultimii șase ani. Federația i-a propus celui mai în vogă antrenor al țării să pregătească naționala rusă în paralel cu mandatul său de la club. „Nici vorbă”, a fost prima reacție a miliardarului Yevgheni Giner, patronul echipei CSKA Moscova, actuala campioană națională. Dar Sluțki a fost cel care a tăiat nodul gordian și a scos situația din impas. „Lăsați banii! Timpul e scurt și trebuie să prindem biletele pentru Franța. Puneți-mi un bonus pentru calificare și hai să ne apucăm de treabă”, a fost propunerea lui Leonid Sluțki, una neobișnuită într-un fotbal al oligarhilor învățați să pună la bătaie sume astronomice pentru a-și satisface orice capriciu. Au urmat patru victorii consecutive pentru selecționata Rusiei, un traseu care le-a asigurat rușilor prezența la turneul final din Hexagon.

Salvatorul de pisici

Cariera de antrenor al lui Leonid Sluțki a început la 19 ani. Sună ciudat, dar e cât se poate de adevărat, iar povestea vieții acestui rus ne îndeamnă să credem în destin. Prin 1989, tânărul Sluțki evolua ca portar în orașul Volgograd, fostul Stalingrad, și visa să-i calce pe urme legendarului Lev Iașin. Aspirația sa îndrăzneață s-a ruinat în urma unei întâmplări banale. Într-o după-amiază aproape banală, un vecin l-a rugat pe serviabilul Leonid să-i salveze pisica. Făptura cu aptitudini de cățărătoare a rămas blocată într-un copac și mieuna de mama focului. Bonomul Sluțki a eliberat pisica, dar infimul său sacrificiu s-a transformat într-un coșmar. Fostul portar a căzut din copac, și-a distrus genunchiul stâng și nu a mai fost niciodată în stare să joace fotbal. Avea 19 ani. „Am petrecut un an prin spitale. Doctorii îmi spuneau că nu-mi voi mai putea mișca piciorul. Pentru o lungă perioadă, m-am ambiționat să revin și am făcut tot posibilul. Din păcate, încercările mele au fost zadarnice. M-am însănătoșit, dar nu am mai putut intra niciodată pe terenul de fotbal”, s-a destăinuit Sluțki pentru Sovetsky Sport Daily.

Sever cu copiii

Acest sfârșit a fost un nou început pentru Sluțki, care s-a apucat de antrenorat la o vârstă fragedă. S-a pus cu burta pe carte și în paralel se ocupa de grupe de copii. „Eram foarte strict cu micuții. Regulile erau draconice și destul de rigide. Trezirea, masa, antrenamentul, stingerea, toate se desfășurau la ore clar stabilite, fără abateri”, rememorează Sluțki acea perioadă. Între timp, eroul nostru și-a luat și diplomele necesare, iar la 32 de ani a prins un angajament în liga secundă, la Uralan Elista. După doi ani a făcut pasul în primul eșalon, la defuncta FC Moscova, pe atunci o formație cu pretenții. Sluțki a propulsat gruparea moscovită până pe locul patru în campionat și a disputat o finală de cupă. În scurt timp, antrenorul a intrat în atenția cluburilor importante. În octombrie 2009, Sluțki a semnat cu CSKA Moscova, o echipă pe care o antrenează chiar și astăzi.

„Mourinho al Rusiei”

Bărbatul din Volgograd s-a impus în fotbalul rusesc ca un lider tăcut, respectat de fotbaliști, de suporteri, dar și de rivali. Sluțki a ajuns să fie supranumit „Mourinho al Rusiei”. Faptul că nu a evoluat niciodată la nivel profesionist rămâne o raritate în peisajul fotbalului mondial pentru un antrenor de mare succes. În comparație cu Mourinho, tehnicianul rus evită conflictele sau polemicile cu arbitrii, cu adversarii. Armonia în vestiar este sacră pentru Sluțki, care este deschis și în relație cu presa, chiar prietenos după cum îl descriu jurnaliștii de la Moscova. Cluburi competitoare precum Zenit, Spartak, Lokomotiv sau Dinamo investesc bani grei în produse finite, în vedete internaționale. CSKA-ul lui Sluțki a optat pentru o strategie pe termen lung. O concepție bazată pe un sistem înclinat spre depistarea talentelor tinere. O viziune mai ieftină, dar care s-a dovedit, în final, extrem de profitabilă și plină de succese pentru clubul care domină întrecerea internă de ani buni.

Pe urmele lui Lobanovski

Atât la CSKA, cât și la națională, Sluțki a reușit să creeze două grupuri unite. A introdus spiritul de luptă și a creat sentimentul că vestiarul este a doua casă pentru fiecare dintre elevii săi. Două stări de spirit, două ingrediente ale succesului. Cinci antrenori ruși s-au mai regăsit în postura actuală a lui Sluțki, dar unul singur a avut succes: Valeri Lobanovski. Un corifeu al fotbalului sovietic, Lobanovski a muncit în paralel atât la Dinamo Kiev, cât și pentru naționala URSS-ului, devenind cel mai important antrenor din blocul sovietic. Sluțki și Lobanovski chiar au o fizionomie asemănătoare, iar primul tinde să calce pe urmele miticului său predecesor. Cu privirea imobilă, cu obrajii îmbujorați, Sluțki îți lasă impresia că se află într-o perpetuă și profundă meditație, mare cât stepa rusească. La fel ca Lobanovski. „Sunt un artist, iar echipa națională m-a inspirat încă de la început. Vreau să fiu creativ, să descopăr modalități noi și abilități noi. Uneori, totul e o loterie. Există întotdeauna posibilitatea de a eșua și există, în continuare, un grup destul de numeros de persoane care mă privesc ca un intrus în fotbal, pentru simplul că nu am practictat niciodată acest sport la nivel înalt. Oricât de mult aș progresa, trăiesc permanent cu sentimentul că trebuie să le dovedesc ceva acestor oameni”, a mărturisit Leonid Sluțki, un selecționer, un antrenor și un personaj unic în fotbalul internațional actual.

Cristian ASZALOS