Journal of Interdisciplinary Medicine, prima revistă de interdisciplinaritate în medicină Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 378 Vizualizări

Journal of Interdisciplinary Medicine, prima revistă de interdisciplinaritate în medicină

Prima revistă de interdisciplinaritate în medicină, Journal of Interdisciplinary Medicine, concepută de Prof. Dr. Habil. Theodora Benedek în parteneriat cu experți din diferite domenii medicale, care își desfășoară activitatea la Comisia Europeană, a fost lansată cu prilejul celei de-a XVI-a ediții a Conferinței Naționale de Cardiologie cu participare internațională „CardioNET”, care se desfășoară la Târgu-Mureș, în perioada 21-25 iunie.
Journal of Interdisciplinary Medicine își propune să prezinte cele mai recente abordări și progrese din domeniile interdisciplinare, din domeniul medicinii translaționale, din perspectiva de a crea o punte între cercetarea preclinică și cea clinică, de care este nevoie pentru asigurarea unui tratament superior.
„Pentru că ne-am dorit să dezvoltăm cât mai mult acest domeniu, anul acesta am venit cu o nouă provocare, cu lansarea primei reviste de interdisciplinaritate în medicină, Journal of Interdisciplinary Medicine. Este o revistă pe care am conceput-o împreună cu un colectiv de experți de la nivelul Comisiei Europene, colegi cu mine în Panelul de Experți Evaluatori ai Comisiei Europene pe Programul Horizon 2020. Cu acești colegi lucrez de șapte ani la Bruxelles și au venit la Târgu-Mureș pentru a ne prezenta rezultatele activității lor de cercetare din diferite domenii”, a declarat  Prof. Dr. Habil. Theodora Benedek, copreședintele Conferinței de Cardiologie.
Prof. Dr. Habil. Theodora Benedek a precizat că boala cardiovasculară se regăsește în diferite grade în contextul fiziopatologic al multor altor afecțiuni și pentru diagnosticul și tratamentul multiplelor afecțiuni este necesară o abordare interdisciplinară care dă garanția celor mai bune rezultate.
Conferința este organizată de UMF Târgu-Mureș, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Maghiară de Cardiologie și Centrul Medical Cardiomed, în colaborare cu Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, Casa de Asigurări de Sănătate și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!