Home / Life style / Ce riscă persoanele care se uită la ecranul telefonului mobil până se culcă

Ce riscă persoanele care se uită la ecranul telefonului mobil până se culcă

Se știe deja că toate gadgeturile electronice trebuie înlăturate din dormitoare fiindcă împiedică un somn corect. Poate apărea însă și o altă problemă, la fel de serioasă, așa cum o relevă cazurile a două femei, prezentate luna aceasta în revista New England Journal of Medecine și preluate luni de 7sur7.be, relatează AGERPRES. Prima, în vârstă de 22 de ani, a orbit câteva luni la ochiul drept. A doua, de circa 40 de ani, se trezea dimineața cu tulburări de vedere timp de un sfert de oră, se arată pe site-ul New York Mag. Examinate de un medic, cele două femei păreau sănătoase. Însă, atunci când au mers la o clinică oftalmologică, experții au înțeles repede cauza problemei: ca mulți alții, cele două femei se uitau la ecranul telefonului până se culcau sau imediat după trezire. În ambele cazuri, tulburările de vedere au intervenit la ochiul opus celui de pe partea pe care dormeau. De exemplu, tânăra care avea probleme la ochiul drept dormea mereu pe partea stângă. Ochiul stâng, blocat de pernă, se adapta la întuneric, în timp ce ochiul drept era îndreptat spre ecranul luminos. Dezechilibrul poate provoca un episod de orbire atunci când ochiul fixat pe ecran ajunge și el în întuneric.
Neplăcerile pot fi evitate scăzând la minim luminozitatea ecranului atunci când conturile pe Facebook sau Instagram trebuie consultate neapărat înainte de culcare. Recomandarea specialiștilor este, totuși, lectura unei cărți bune pe suport clasic, de hârtie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Cele mai bune parfumuri de la Victoria Secret

Fiecare om tânjește senzația unui miros frumos, așa că investește în parfumuri bune. Să recunoaștem, …