Home / Social / Petiţie pentru asigurarea obligatorie pentru motociclete

Petiţie pentru asigurarea obligatorie pentru motociclete

Distribuie

motoOrganizatorii celei de-a doua ediţii a Festivalului Maris Fest 2016, Clubul Moto Legio Maris şi Asociaţia Cathedra Domini, i-au înmânat joi, prefectului judeţului Mureş, Lucian Goga, o petiţie cu peste 700 de semnături, prin care se solicită modificarea prevederilor legale referitoare la asigurarea obligatorie pentru motociclete.
„În primul rând asigurările obligatorii pentru motociclete sunt foarte scumpe iar apoi perioada pentru care se pot încheia este de 6 sau 12 luni. De regulă, sezonul de motociclete este de 8-9 luni. Pentru noi să avem doar aceste două alternative, de 6 sau 12 luni este o problemă. Mulţi motociclişti nu-şi pot permite astfel de poliţe pentru că au ales acest tip de vehicul tocmai pentru ca o perioadă din an să poată circula mai economicos. Am considerat că este utilă această petiţie, noi continuăm demersurile de a aduna semnături on-line, dar şi de a atrage alte cluburi şi asociaţii de motociclişti din ţară pentru a atrage atenţia asupra necesităţii acestor modificări”, a arătat Romulus Puia, din partea Clubului Legio Maris.
Potrivit unui comunicat de presă al Maris Fest 2016, documentul a fost însoţit de 17 pagini cu semnături, iar în acesta se subliniază că durata fixă a asigurării obligatorii, de şase sau 12 luni, dezavantajează motocicliştii: şase luni nu acoperă sezonul moto, iar asigurarea de 12 luni pentru motocicletă nu se justifică.
Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a dat asigurări organizatorilor Maris Fest 2016 că va înainta petiţia Guvernului României.
Organizatorii Maris Fest 2016 susţin că, potrivit articolului 48 din Legea 136/1995, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.
„Mai mult, ambiguitatea formulării poate duce cu uşurinţă la abuzuri. Semnatarii acestei petiţii consideră că Guvernul poate reglementa situaţia existentă prin introducerea în Legea 136/1995, precizarea că proprietarii de motociclete pot încheia asigurarea obligatorie pe orice perioadă de timp, dar nu mai mică de 30 de zile”, precizează comunicatul de presă.

(Sursa: www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Marș pentru Viață” la Luduș

Distribuie Ziua de luni, 25 martie, în care Arhanghelul Gavriil vestește Fecioarei Maria Mântuirea neamului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.