Share

Home / Administratie / Primarul Sófalvi Szabolcs a depus jurământul pentru un nou mandat

Primarul Sófalvi Szabolcs a depus jurământul pentru un nou mandat

La o lună după ce a primit votul de încredere pentru un nou mandat, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs, a depus marți, 5 iulie, jurământul în cadrul unei ședințe festive.  Vreau să mulțumesc tuturor sângeorzenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, pentru faptul că au fost într-un număr foarte mare la vot în 5 iunie. Practic, am depășit nivelul județului, al țării, fapt ce denotă că sângeorzenii, pe lângă faptul că sunt deștepți, înțelepți, cuminți și frumoși, sunt și foarte conștiincioși în tot ce înseamnă alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale. Lor le mulțumesc pentru acest procent de peste 80 % cu care am câștigat un nou mandat de primar. După două mandate, spun că este un lucru mare și mulțumesc lui Dumnezeu, în primul rând. Se știe că în orice activitate după doi, trei ani de zile încep să apară mai multe probleme, oamenii își dau seama că nu totul e din aur. Totuși, după opt ani de activitate, locuitorii comunei mi-au acordat această încredere, ceea ce este un lucru mare și onorant pentru mine. Apreciez faptul că în Sângeorgiu de Mureș nu se votează pe criterii etnice. Din cei 10.000 de locuitori, aproximativ jumătate sunt români și jumătate maghiari și cred că pentru multe localități am dat dovadă de ce înseamnă să fii unit, să ai o viziune și să iubești o localitate. Din suflet vă spun că iubesc această comună, această comunitate care trăiește aici, indiferent că sunt români, maghiari sau romi. În tot ce fac mă consult, în primul rând, cu Dumnezeu, cu specialiști și tot ce fac să fie în folosul tuturor. Știu că nu pot fi pe placut tuturor, dar încercăm să facem lucrurile în așa fel să-i ajute pe majoritatea sângeorzenilor. Pentru următorii patru ani avem proiecte mari, proiecte câștigate, de infrastructură, de modernizarea castelului, dar pentru mine prioritățile sunt acele investiții pe care le realizăm în oameni, în a întări valorile creștine și culturale. Sunt prioritățile mele și ale Consiliului Local pentru următorii patru ani, pentru că foarte mult contează să investești în oameni, să te ocupi de tineret. Ei trec într-o perioadă dificilă, de multe ori fără o viziune, de asemenea trebuie să te ocupi de vârstnici, de pensionari, dar și de copii, să poți transmite mesajul că Sângerogiu de Mureș este o localitate a familiilor. De aceea, dorim să întărim nu doar noțiunea, dar și instituția familiei”, a transmis, în cadrul ședinței, Sófalvi Szabolcs.

Oamenii, investiția cea mai de preț

1Caracterul festiv al ședinței a fost completat și de tabăra de pictură de icoane găzduită de Căminul Cultural, fapt pentru care primarul Sófalvi Szabolcs a reamintit sprijinul pe care îl va acorda în continuare atât culturii, cât și oamenilior, investiția cea mai de preț pentru viitorul comunei. Am ținut să avem această ședință festivă de depunere a jurământului la Căminul Cultural, deși am știut că ea găzduiește o tabără de pictură de icoane. Învestirea mea ca primar să transmită un mesaj simbolic, de sprijin pentru cultură. Timp de o săptămână, artiști de toate vârstele creează icoane foarte frumoase care redau frumusețea lui Dumnezeu. Mesajul nostru este că în continuare dorim să sprijinim cultura, să fim mereu prezenți în rândul artiștilor și să creăm lucruri durabile, valori care să rămână și pentru generațiile viitoare. Toți cei trei copii, alături de mama și soția mea, sunt prezenți, fapt pentru care le mulțumesc. Văd în acești copii prezenți viitorul acestei comune. Multă lume nu știe că Sângeorgiu de Mureș are cea mai mare natalitate din județul Mureș. Doar în ultimii patru ani, s-au născut 500 de copii, fapt pentru care ne bucurăm foarte mult. Nu suntem o localitate pe cale de dispariție, mai degrabă o localitate care după prognoze va ajunge la 20.000 de locuitori peste doar câțiva ani. Este o provocare pentru mine să fiu primarul unei asemenea comune multiculturale, multietnice, dar în același timp un motiv de a iubi și mai tare locuitorii acestei comune. Nu în ultimul rând, doresc să urez Consiliului Local, consilierilor care au depus jurământul pentru un nou mandat și viceprimarului mult succes. Sper să fim aceeași echipă bună, constructivă, înțelegătoare, așa cum a fost în ultimii opt ani, perioadă în care ne-am putut privi în ochi sincer. Sperăm să nu avem conflice de acum înainte, deoarece unde e liniște, precum în Sângeorgiu de Mureș, merge bine treaba”, a afirmat Sófalvi Szabolcs.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

431 de milioane de lei pentru unităţile administrativ-teritoriale din Mureş! Vezi cum s-au repartizat banii!

Consilierii județeni au votat vineri, 22 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare, repartizarea sumei de …

Share
Share