Expoziție inedită marca Transylvanian Contemporary Art Group în Cetatea Medievală Târgu-Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 602 Vizualizări

Expoziție inedită marca Transylvanian Contemporary Art Group în Cetatea Medievală Târgu-Mureș

Cetatea din Târgu-Mureș găzduiește între zidurile sale expoziția grupului de artiști Transylvanian Contemporary Art Group, în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici Mureș. Președintele asociației, Vasile Mureșan, a acceptat invitația noastră de a prezenta pe scurt artiștii care au expus o parte din munca lor din ultimul timp.

Reporter: Cine sunt membrii grupului Transylvanian Contemporary Art Group și care sunt expozițiile care se pot vizita în Cetate?
Vasile Mureșan: În urmă cu o lună și ceva, când erau Zilele Târgumureșene, am făcut în cetate un număr de 5 expoziții, noi fiind Asociația Artiștilor Plastici Mureș. Le puteți găsi la manutanță, etaj 1, unde aveți o expoziție a grupului Transylvanian Contemporary Art Group, grup compus din: Floarea Vultur, Leah Olimpia, Mihai Frunză, Vasile Mureșan, Alecu Gabriela, Burjan Rozalia și am mai invitat o colegă care se numește Kulcsar Erzsebet. O parte din ei sunt membrii de uniune, la Cluj sau la Târgu-Mureș, alții au absolvit facultăți, iar restul sunt amatori pentru că la noi la asociație trăiesc în bună conviețuire toți artiștii. Până la urmă, Grigorescu avea doar două clase și nu de școală de arte, ci două clase primare.

Rep.: Vă rog să ne prezentați artiștii și lucrările acestora.
V.M.: Doamna Leah Olimpia are o serie de lucrări, care fac parte din ciclul „Incredibila Eva”, ea fiind o feministă și-a propus câteva teme în care aduce femeia pe primul plan, iar restul personajelor în plan secundar. Tema este frumoasă, iar rezolvarea este una în care colega a reluat un stil folosit la începutul anilor 1920-1925 în Elveția, Purismul. Acest stil a fost inventat de doi elvețieni, unul dintre ei a ajuns cunoscut sub pseudonimul Le Corbusier. Purismul se bazează pe folosirea petei plate și desen în linie pe pată plată, fără umbre, fără lumini. Bărbatul intervine aici în plan secund și se folosește doar ispita, adică mărul. Bineînțeles, femeia trebuie să fie musai frumoasă, musai fermă și pe prim plan. Stilul Olimpiei evoluează încet spre Art Nouveau, adică folosește linii curbe care țin de acest stil, apărut la sfârșitul secolului XIX în diferite țări din Europa. Întâlnim patru lucrări din ciclul „Îngeri”, ale doamnei Floarea Vultur. Prima tratată într-o manieră mai realistă, îngerul și crinul. E vorba de puritate, de lumină. Celelalte două lucrări înfățișează o trecere aproape spre abstract, dar se pune problema culorii și mai ales a luminii. Desenul rămâne într-o fază de sugestie. Vreau să vă mai povestesc cu această ocazie despre Lia Lupu, o doamnă care pictează de doar 6 luni, cea mai nouă membră a grupului nostru. Lucrarea prezentă la expoziție este una după o temă bine aleasă, o compoziție de 3/2, o armonie muzicală în dominanta roșu. Regăsim pe pereții din spatele expoziției lucrările domnului profesor de la Liceul Vocațional de Artă, Mihai Frunză, cu o splendidă toamnă în gri-uri colorate, în dominantă de galben, care are și o tratare structurală, deci cu texturi obținute cu pastă de relief. El este un rafinat cromatic, iar una din lucrările prezente aici amintește de o lucrare care se găsește în d’Orsay și se cheamă „Facerea Lumii” sau „Originea Lumii”. Pe urmă, colega noastră Gabriela Alecu, are doar trei lucrări, acestea făcând parte din ciclul „Porți”, de exemplu „Poarta spre Dumnezeu”, care îți permite trecerea dintr-un tărâm într-un alt tărâm, ca un fel de portal. Îți permite treceri de pe tărâmul vieții pe tărâmul morții sau invers, de pe tărâmurile telurice pe cele astrale. Gabriela Alecu sugerează foarte modern ideea de icoană, regăsindu-se în compoziția ei capul de femeie, de copil, mâini etc. Lucrările ei țin de expresionismul non-figurativ. Burjan Rozalia este cea mai nouă colegă a grupului de care spuneam. Unul din tablourile sale prezente aici, la expoziție, infățișează toamna într-un mod decorativ și foarte curajos pentru o persoană care a fost doar învățătoare la Liceul Vocațional de Artă. O mai avem pe Kulcsar Erzsebet, care nu este membră permanentă a grupului, dar pe care am invitat-o să se alăture nouă. Una dintre cele două lucrări prezente reprezintă un val în apus de soare, în care se vede foarte definit înclinarea artistei înspre latura expresionismului non-figurativ și fovism

Rep.: Care sunt lucrările care vă aparțin dumneavoastră și ce înfățișează ele?
V.M.: Urmez eu, cu lucrări înfățișând niște urme. Primul tablou reprezintă o primăvară, iar culoarea este folosită nu în armonii cromatice, ci mai mult simbolic, după un cod cromatic. Galbenul înseamnă Dumnezeu, roșul înseamnă dragoste iar verdele înseamnă viața. Am adăugat și citate din biblie pentru a întregi tabloul și pentru a sublinia mesajul pe care îmi doresc să îl transmit cu ajutorul culorii. Al doilea tablou surprinde o „îniernare”, momentul în care viața și anotimpurile calde trec, în care frunza se desprinde de pe ram. Dominanta este reprezentată de nuanțe de albastru și violet, momentul iernii sufletului. Ultimul tablou înfățișează disputa mea cu Dumnezeu și poartă titlul de „Alfa și Omega”. Versetul din biblie este din nou prezent: „Tu ești Alfa și Omega, eu sunt un bulgăre de lut.”

Rep.: Ce alte expoziții se pot vizita în Cetate?
V.M.: În turnul blănarilor putem găsi o expoziție de grafică, cu lucrări cu teme religioase, apropiindu-se de icoană, realizate de către colegul nostru Horia Remus Epure.

Anais PETRICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE