Mici exploratori, drumeție în Pădurea Rotundă Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 628 Vizualizări

Mici exploratori, drumeție în Pădurea Rotundă

Vremea bună, prezicerile meteorologice, dar și buna dispoziție ne-au ajutat și la această ediție a Taberei de vară „Minte, trup și suflet”, ca toate activitățile propuse in cadrul atelierului „Exploratorii”, să se desfășoare conform programului. Profesorii coordonatori ai atelierului: Marin Marinela, Bîrsan Ioan, Denes Iozsef, Grama Florina, Puiu Alexandru și Ichim Ioan au desfășurat alături de copii, activități specifice de petrecere a timpului liber în natură. „Micii exploratori” și-au însușit modul de deplasare înspre și dinspre locație (Pădurea Rotundă), regulile de aprindere și întreținere a focului în diferite spații (loc deschis, păduri, parcuri, locuri special amenajate), reguli de protejare și întreținere a mediului înconjurător, păstrarea curățeniei și menținerea ei (ecologizare), amplasarea și instalarea corturilor, tehnici de supraviețuire în diferite situații (rătăciri în teren, întâlniri neașteptate cu animale sălbatice, expuneri la fenomene meteo extreme), cunoașterea și recunoașterea plantelor comestibile și necomestibile din mediul înconjurător.
13641007_1052845681452157_6797465177855757740_oNatura este prietena noastră, dar ne poate pune uneori în pericol dacă nu ştim cum să reacţionăm în diferite situaţii.
Dacă am hotărât să mergem intr-o drumeţie sau intr-o tabără trebuie să avem în vedere următoarele lucruri:
Cu ce trebui să fim dotați?
Copiii au aflat care sunt obiectele indispensabile unui „explorator”: cort, rucsac, sac de dormit, izopren,  îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, ac şi aţă, alimente neperisabile, saci menajeri, briceag, lanterna, apă, medicamente de bază, carte de identitate, hărţi, busolă, obiectele de igienă personală
Cum instalăm un cort?
„Micii exploratori” au învățat unde și cum se montează un cort.
Cum aprindem şi întreţinem un foc în loc deschis?
Copiii și-au însușit tehnica aprinderii unui foc în aer liber și au aflat că un foc nu se poate aprinde oriunde, ci trebuie luate minimele măsuri prevenire a incendiilor. În jurul focului s-au aprins și spiritele, s-a cântat, s-au spus glume, s-a pregătit o mică gustare și s-au desfășurat mai multe concursuri pe echipe (alergarea cu sacul, trasul sforii, fotbal).
13653486_1052787141458011_7818809707942830531_oCum acordăm primul ajutor?
La fața locului s-a simulat un accident, soldat cu o fractură. „Exploratorii” au acordat primul ajutor, folosindu-se de cunoștințele studiate la orele de educație sanitară. Au aflat cum trebuie să reacționeze în caz de hemoragii, înţepături sau muşcături (insecte, şarpe sau alte animale).
Cum ne apărăm de atacul neprevăzut al unor animale?
Spre norocul nostru nu am avut nicio întâlnire surpriză cu vreun animal sălbatic. Pe pajiștea verde, pășteau liniștite, doar câteva mioare.
Cum recunoaștem plantele comestibile?
Împreună am studiat îndeaproape unele plante și am aflat modul de recunoaștere și de deosebire a celor comestibile, de cele necomestibile.
13662270_1052846008118791_2241657013589271022_oCum protejez şi ecologizez mediul înconjurător?
La întoarcerea din drumeție am stins focul, am adunat gunoaiele și resturile in sacii menajeri pregătiți.
Toate activitățile efectuate la acest atelier au avut un efect recreativ asupra tuturor: cadre didactice , voluntari și copii participanți. Am învățat multe lucruri interesante și necesare, dar ne-am și distrat.

Prof: Denes Iozsef, Marin Marinela, Bîrsan Ioan, Bîclea Codruța și Hurducaci Paula13680265_1052845634785495_8708312153362582693_o13735078_1133029776756694_7185058737705249892_o (1) 13735819_1133030293423309_3051247811211620381_o

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE