Home / Cultură / Alba Garcia: „Nu văd nici un sacrificiu atunci când îți place ceea ce faci”

Alba Garcia: „Nu văd nici un sacrificiu atunci când îți place ceea ce faci”

Studentă a Universității de Arte din Târgu-Mureș (UAT), trăindu-și viața în ritmul muzicii și al pașilor de dans, Alba Garcia este tânăra bună la toate.

Reporter: Spune-mi, te rog, cu ce te ocupi în viața de zi cu zi?
Alba Garcia: Sunt studentă la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, trec în anul III, specializarea arta actorului și lucrez în J’ai Bistrot, unde m-am angajat în timpul facultății, mai exact în timpul sesiunii din semestrul al II-lea. Am făcut față examenelor și colaborării cu un coleg din anul II de la regie. Nu dormeam nopțile, dar m-am descurcat în timpul sesiunii și atunci am știut că mă voi descurca și pe parcursul anului III.

Rep.: Cum ai ajuns în lumea dansului?
A.G.: Am făcut dans de performanță de când eram mică, dans sportiv. După o perioadă, partenerul meu s-a lăsat și cum la dansurile sportive, adică vals, cha-cha, vals vienez etc, se găsesc foarte greu baieți, m-am lăsat și eu. Am continuat să particip o perioadă la diferite spectacole. Inițial am vrut să dau la coregrafie, dar în clasa a11-a mi-am dat seama că am fisură de menisc, în zona genunchiului, și nu am vrut să risc. După Investigația prin Rezonanță Magnetică, doctorii mi-au spus că va trebui să mă las de dans și că şase luni nu am voie să fac sport. Atunci a fost o perioadă de haos în viața mea, am văzut-o ca pe cea mai mare nenorocire. După un timp am decis că vreau să continui să dansez, dar să am totuși grijă de genunchi. Acum, îmi pare rău că nu am dat la coregrafie, pentru că și la actorie îmi solicit destul de mult genunchiul, dar reușesc să fac în continuare ceea ce îmi place.

Rep.: Ce ai făcut după ce te-ai lăsat de dans sportiv?
A.G.: După ce m-am lăsat de dans sportiv am predat copiilor din „Papiu” și nu numai stilurile de dans modern și street dance. Din cauza programului încărcat pe care îl am la facultate nu am mai putut preda, mai ales în anul II a fost foarte dificil să fac și alte lucruri pe lângă studii.

Rep.: Ce colaborări ai avut în această perioadă?
A.G.: Am avut o colaborare cu Teatrul din Oradea, la piesa „Regele Lear”, după Shakespeare. Am dat audiție la un casting pentru un musical și am fost acceptată, după o săptămână sau două, ca și personaj principal. Am avut noroc că ne-a dat la unele personaje dublă distribuție și au putut să mă înlocuiască în timp ce eram cu colaborarea la Oradea. După aceea a venit profesorul meu din New-York cu workshop-ul „Suzuki”. A fost din nou o perioadă foarte grea pentru că aveam o grămadă de chestii de făcut, mă împărțeam între evenimentele de la Oradea și festivalul de la Arad. În timpul sesiunii m-am angajat, iar viața mea a început să se învârtă între recuperare, repetiții, lucru și studiu.

Rep.: Cum ai reușit să treci prin toată perioada examenelor, să faci față agitației din jurul tău?
A.G.: Am observat că dacă te stresezi nu rezolvi nimic. Dacă faci totul cu calm și dacă ai încredere în tine îți va ieși mult mai bine. În această perioadă grea am primit primul meu 10 la actorie și totul a ieșit exact așa cum mi-am dorit deoarece sunt o fire pozitivă și dau mereu tot ce e mai bun din mine.

Rep.: Ești o persoană care are multe activități și din câte văd excelezi la toate. Cum ai ajuns în contact cu lumea muzicală? Cum ai ajuns să cânți?
A.G.: Ei bine, pe lângă dans, am tangențe cu muzica de când eram mică. Stăteam încă în Madrid și obișnuiam să merg în bucătărie în timp ce mama mea făcea curățenie sau lucra, îmi puneam melodii pe casetofon și începeam să cânt sau să dansez. O întrebam mereu pe mama când mă va duce la un concurs de canto pentru copii – cum era la noi Megastarul – iar ea îmi răspundea mereu „Anul viitor”. Până la urmă, mi-am pierdut încrederea în cântat, cântam pe acasă doar când plecau ai mei. Îmi făceam temele și după ce terminam, în loc să stau pe Facebook sau pe messenger, cum era atunci, îmi puneam melodii pe Youtube și începeam să cânt. Între timp au trecut anii și am ajuns, într-o seară, să cânt la karaoke în Office, datorită unei prietene. Am cântat Awolnation-Sail și de atunci am prins curaj. După un festival al Ordinului Cavalerilor Lup, am mers, inclusiv cu fratele meu, tot în Office, la karaoke. Țin minte că îmi era foarte rușine, iar fratele meu a ajuns puțin mai târziu și nu îi venea să creadă că eram eu cea care cânta. Toată lumea îmi spunea că trebuie să fac canto și în felul acesta au aflat și părinții mei, care nu aveau habar de această înclinație. Niște cunoștințe de familie aveau un studio și m-au chemat să cânt acolo. Mi-au spus că am voce bună, că pot cânta, dar trebuie să iau ore de canto ca să prind forță. După ce am terminat clasa a12-a la „Papiu”, profilul științe sociale, am dat admiterea la UAT, dar și la Școala Populară de Arte și am avut norocul că profesoara mea de canto de la facultate e și profesoară la Școala Populară de Arte. Este vorba despre doamna Lelia Albu, care m-a ajutat foarte mult de-a lungul timpului și care, acum, a ajuns să îmi fie ca o bunică. Dacă nu era ea, eu nu eram acum atât de pozitivă, nu aveam atât de multă ambiție în mine. Ea m-a ajutat, mi-a dat motive să cred în mine, inclusiv în ceea ce privește dansul și actoria.

Rep.: Ziceai mai sus că locuiai în Spania. Cum ai ajuns în țara noastră?
A.G.: Nu e o poveste foarte interesantă, ca să zic așa. Toată familia e spaniolă, iar părinții mei sunt divorțați de când eram noi mici. Când aveam eu în jur de şase ani, mama a cunoscut un român și s-au îndrăgostit, după câțiva ani s-au căsătorit și după un an sau doi au avut și o fiică. M-am mutat în România în anul 2004, la vârsta de 9-10 ani.

Rep.: Nu ți-a fost greu să te adaptezi unei țări complet străine? Cum ai învățat limba?
A.G.: Nu mi-a fost greu deoarece eram destul de mică, iar copiii mai mici învață mult mai repede o limbă străină. Mergând la școală și ieșind afară cu copiii, am prins repede limba română. Norocul meu a fost că aveam o profesoară de limba și literatura română care vorbea perfect spaniola și care îmi dădea ore suplimentare. Îmi amintesc că voiam mai mult să ies afară, să mă joc cu ceilalți copii și mă prefăceam că îmi pierdeam caietul, mai ales atunci când ne punea să traducem câte o lectură. Probabil că nici mama nu știe de chestia asta, dar eram un copil șmecher, îmi ascundeam mai mereu caietele. Revenind la întrebarea ta, îți spun sincer că cel mai greu m-am obișnuit cu temperaturile scăzute din timpul iernii. M-am îmbolnăvit foarte rău și în jur de o lună am stat acasă, fără să merg la școală. Am fost dată în clasa a 3-a sau în a 4-a ca să învăț un an limba, ca apoi să mi se echivaleze cu anul din Spania (în Spania se dau copiii la școală la 6 ani). În clasa a 4-a am luat locul III și eram foarte fericită, deși mi-a fost greu la început să învăț totul în altă limbă decât cea maternă.

Rep.: Dacă ar fi să alegi între dans, actorie și canto, pe care ai prefera-o mai mult? Pe care o simți mai aproape de suflet?
A.G.: Asta e o întrebare destul de grea. Dansul îl am de când eram mică, mă alină atunci când sunt supărată sau când ceva rău mi s-a întâmplat. Mă relaxez mereu prin dans, dar mi-am dat seama ulterior că de fapt muzica e cea care mă relaxează. De când am început să cânt, nu mă mai pot opri. Mă duc la ore de canto și în loc să cânt o melodie sau două, cânt patru, cinci, șase. Nu mă opresc nici dacă începe să mă doară gâtul. Prin canto, până la urmă pot să fac orice, muzica le include pe toate: actorie, pentru că trebuie „feeling” și chiar dacă nu simți melodia, trebuie să te pui în acea stare, să fii acolo. Pot să și dansez în timp ce cânt și asta e minunat. De exemplu, tatuajul pe care îl am pe umăr are cheia sol în compoziția sa și reprezintă o cheie într-o cheie. Mă consider o persoană destul de dificilă, iar muzica este cea care mă reprezintă, care mă liniștește ca spirit, ca și caracter. Mă văd complicată și destul de greu de înțeles, dar destul de înțelegătoare cu cei din jur.

Rep.: Vezi actoria ca pe un sacrificiu?
A.G.: Prin schimbările de look, cum ar fi tatuajele, o nouă culoare la păr, sau lucruri de genul acesta, actoria te poate limita. Eu, personal, nu văd nici un sacrificiu atunci când îți place ceea ce faci.

Rep.: Tu fiind artistă, îți vezi viața lângă un alt artist sau nu?
A.G.: Nu neapărat. Eu sunt genul de persoană care visează la Johnny Depp sau Mario Casas (visul oricărei fane), dar nu mă văd lângă un alt artist. Și dacă ar fi să fie artist, l-aș vedea pe el, ca om. Nimic mai mult.

Rep.: Ce sfaturi le poți da oamenilor care sunt pe pragul de a renunța la ceea ce îi face fericiți?
A.G.: Sunt de părere că există o rezolvare pentru tot. Oricine are momente grele, oricine greșește, pentru că așa e în viață. Dar tu trebuie să găsești forță să continui, chiar dacă uneori ești sus, alteori ești jos. Asta e partea frumoasă pe care viața o are de oferit. Sunt de părere că nimeni nu ar trebui să se dea bătut, niciodată. Mai repede sau mai târziu vei reuși, poate chiar mai mult decât ai sperat.

Rep.: Ce vrei să faci pe viitor? Unde te vezi peste zece ani?
A.G.: Zece ani e o perioadă foarte lungă de timp. Mă văd undeva sus, datorită faptului că nu mă dau bătută, dar nu pot să zic exact ce mă văd făcând. Chiar dacă nu ajung unde vreau, mă văd încă luptând. Pentru artă nu vreau să renunț niciodată. Am de gând să fiu la 60 de ani și să lupt în continuare.

Anais PETRICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

ANGAJĂRI din sursă externă la Poliția Mureș!

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș scoate la concurs 27 de posturi de agenți și ofițeri …