Share

Home / 2016 / iulie / 27 (page 4)

Arhive zilnice: 27 iulie 2016

0 186

Activităţi culturale în Viişoara

Cinci artişti plastici, studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, membri ai Clubului Ilustratorilor, lucrează până la sfârşitul acestei luni în spaţiul de creaţie „Acasă, la Hundorf”, din comuna mureşeană Viişoara, pentru realizarea proiectului „CLOROFILA – atelierul de plante”, în urma căruia vor realiza o expoziţie cu …

Citeste mai mult »

Bărbat bănuit de două furturi calificate

0 101

Poliţiştii au fost sesizaţi luni, 11 iulie, de faptul că între orele 10.00 – 11.00 persoane necunoscute au pătruns, pe porţile deschise, în curtea a două imobile din satul Băiţa, comuna Lunca, judeţul Mureş, după care, pe uşile lăsate neasigurate, au intrat în locuinţe de unde au sustras, de la …

Citeste mai mult »

„Lumină, tradiție, credință”, la Gurghiu

0 364

În perioada 18-22 iulie 2016, Colegiul Silvic Gurghiu a găzduit Tabăra de vară „Lumină, tradiție, credință”, ediția a VIII-a, „Merinde pentru un drum lung”, al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” din Reghin, coordonat de prof. Iacob Stela, Friciu Daniela, pr. insp. dr. Chiorean Dorin Claudiu în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Voivodeni …

Citeste mai mult »

Concurs la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş

0 486

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş organizează concurs, conform Hotărârii Guvernului nr. 286/23 martie 2011, pentru ocuparea unui post operator registru de urgenţă principal. Potrivit unui anunţ făcut în Monitorul Oficial al României, concursul se va desfăşura după următorul orar: proba scrisă în data de 9 august 2016, ora 9.00 şi …

Citeste mai mult »

Încărcați ca și Moș Crăciun, reținuți de polițiști

0 218

  Doi tineri cărând bagaje voluminoase au fost surprinși în noaptea de 26-27 iulie de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în miezul nopții, tinerii, de 24 de ani, ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui …

Citeste mai mult »

A condus un moped fără permis şi sub influenţa alcoolului

0 172

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târnăveni au oprit în trafic luni, 25 iulie, la ora 20.20, pe strada Armatei din Târnăveni, un conducător de moped, care nu avea montată plăcuţa cu numărul de înmatriculare. În urma verificării în baza de date s-a stabilit că tânărul de 27 de ani …

Citeste mai mult »

Primăria Reghin angajează şef secţie

0 335

Primăria municipiului Reghin organizează concurs pentru ocuparea unui post de conducere de şef secţie în cadrul Secţiei Drumuri, poduri şi trotuare. Conform unui anunţ făcut public în Monitorul Oficial al României, concursul se organizează la sediul instituţiei din Reghin, strada Petru Maior nr. 41, după următorul program: proba scris în …

Citeste mai mult »

Controale la transportatorii de mărfuri şi oameni

0 202

În cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL, în perioada 25-31 iulie Serviciul Rutier Mureș desfăşoară acțiunea Truck&Bus, în cadrul căreia poliţiştii verifică legalitatea transportului rutier de mărfuri mai mare de 3,5 tone şi a transportului de persoane mai mare de 8+1 locuri. Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului …

Citeste mai mult »

Garda Naţională de Mediu, 186 de inspecţii în 3 luni

0 283

Comisariatul Judeţean Mureş al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat în perioada aprilie – iunie 2016 un număr total de 186 de inspecţii, dintre care 45 le-au constituit inspecţiile planificate, conform planului anual de controale, restul de 141 constând în inspecţii neplanificate. Amenzi totale de 240.500 lei Potrivit comisarului şef …

Citeste mai mult »

Şedinţele Consiliului Local Târnăveni, transmise în direct?

0 221

Consilierii locali ai municipiului Târnăveni vor analiza joi, 28 iulie, cu ocazia unei şedinţe ordinare de lucru, oportunitatea ca viitoarele şedinţe ale consilierilor locali să fie transmise în direct. Potrivit site-ului Primăriei municipiului Târnăveni, www.primariatarnaveni.ro, referatul pentru proiectul de hotărâre a fost întocmit de Nicolae Costin, consilier, care a subliniat …

Citeste mai mult »
Share
Share