Share

Home / Editorial / Energia interesului național

Energia interesului național

editorial ligiaEnergia este sângele ce alimentează economia mondială, implicit, şi pe cea românească, fără de care, cel puţin în momentul de faţă, nimic nu ar funcţiona. Era un gând din 2012. Astăzi la patru ani de când, timid și reînvățând, mă întorceam la un domeniu care mi-a fost drag pe vremuri și am încercat să îl înțeleg în toată plinătatea și goliciunea lui, Energia, energia românească, aș spune că nu ne putem închipui, mai ales noi cei urbani, viața la lumânare, mergând cu căruța, cultivând ogoarele cu boii și carul și multe altele pe care le facem dependent de energie. Primară sau alternativă.

Încet am încercat să redescopăr în toată frumusețea sa acest sector, frumusețe dată de profesioniștii pe care îi mai regăsești în activitate sau la pensie, plimbându-și nepoții, și, în același timp, urâțenia sa dată de presiunile venite din politic și de grupurile de interese politice care l-au afectat și l-au căpușat atâta vreme. De atunci, din 2012, multe s-au întâmplat. Și multe au stagnat în țara noastră. Unii decidenți s-au schimbat, alții au rămas capturând fotolii și proiecte și programe.

La nivel guvernamental suntem cel mai aproape, din 2007 încoace, de a avea o strategie energetică națională, cu toate plusurile și minusurile sale și scepticismul din piață. Însă eu înclin spre plus deoarece e un punct de plecare de a aduce la aceeași masă, chiar dacă pe etape, profesioniști ai industriei și de a mai netezi asperitățile care există între cei care produc pe bază de combustibili fosili și cei din surse regenerabile, deși, în paranteză, acestea sunt vizibile și la nivel global, cum aveam să o constat la conferința Flame la care am participat recent la Amsterdam. Asperități create și de un “așa am decis” guvernamental care fără un studiu de impact real și o prognoză pe termen lung a aruncat în piață certificate verzi pe care nu le mai absoarbe piața, a schimbat regulile în timpul jocului, aducând falimentul verde, respectiv a păstrat în poziții cheie în coloși energetici oameni cu patalama politică pentru a manevra social și electoral mase de oameni, uitând de importanța retehnologizării, modernizării și upgradării la secolul XXI și de cea a adoptării unor programe vizionare pe termen mediu și lung, așa cum se preocupă strategii planetei.

Același stat, prin instituții diverse, a dat cu o mână și a luat cu două prin introducerea de taxe cu nemiluita care ne cocoșează pe noi, consumatorii finali, iar pe jucătorii noștri în ale energiei îi dezavantajează pe o piață competitivă, mai ales într-o viitoare piață unică de energie în Uniunea Europeană, când barierele de reglementare la intrarea pe piață se vor disipa. Cei care au de a face cu piața știu despre ce vorbesc și cât ne costă toate aceste decizii proaste, haideți să o spunem direct și cu voce tare. Însă consider că din trecut e bine să tragem învățămintele, să nu mai repetăm și să reparăm ce mai poate fi reparat.

Revenind la strategie, aceasta, dacă va fi bine structurată și până acum avem cinci rapoarte de aproape 100 de pagini care au plecat de la specialiști și nu au fost inventate în laboratorul Ministerului Energiei în care să se fi închis ministrul și câteva eminențe cenușii, va fi, în al doilea rând, și un document pe baza căruia să putem discuta poziția noastră în acord cu cea europeană și să avem și punctul nostru de vedere, nu doar un vraf de hârtii pe care să fim obligați să îl respectăm și implementăm. Cred că prin voință politică și cu niște oameni politici veritabili care să lucreze în interes național, România poate conta în piața regională de energie prin companiile care au luat-o în fața politicului, au trecut la guvernanța corporativă și s-au conectat relațional și profesional la lumea bună a energiei.

Sunt câteva gânduri pe care mi le-am sedimentat în aceste luni de naveta între București – Ploiești – Constanța – Petroșani – Drobeta Turnu Severin – Brașov – Băile Tușnad și altele încercând să iau pulsul specialiștilor în energia românească și în pragul editării primului nostru anuar dedicat acestui sector – Energy Mirror of Romania. Să avem o vară cu energie pentru a lectura și cu o toamnă în consens politic pe o strategie energetică națională!

Ligia VORO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Dacă vrei să înoți, cineva trebuie să te arunce în apă

În primul rând, la mulți ani, Zi de Zi. Ai fost “casă și masă” pentru …

Share
Share