Home / Invatamant / Investiţii de modernizare a Liceului de Artă din Târgu-Mureş

Investiţii de modernizare a Liceului de Artă din Târgu-Mureş

Distribuie

111Un corp al Liceului de Artă din Târgu-Mureș, care aparține Primăriei municipiului Târgu-Mureș și în care funcționează atelierele de creație, a fost de curând reabilitat, astfel că cei peste 900 de elevi care studiază la acest liceu, vor beneficia de servicii de calitate începând cu anul școlar 2016-2017.

Valoarea investiției este de aproximativ 1.900.000 de lei, fiind alcătuită din fonduri europene dar și din bugetul local al municipiului Târgu-Mureș. „Aşa cum am promis, în perioada vacanţelor mergem la şcoli, verificăm, vedem ce probleme sunt şi vom reabilita acolo unde depistăm nereguli. Acum, dacă e să facem referire Liceul de Artă, peste 900 de copii vor beneficia de săli de cursuri noi. Vom continua inspecţiile şi la alte şcoli. Până în septembrie, aşa cum am mai spus, vom avea şcoli dotate cu mobilier nou, bănci noi. Vor fi în totalitate reabilitate mai multe şcoli şi rog  inspectorii şi directorii să vină să ne informeze să începem munca şi pentru anul viitor. Ne propunem ca în următorii patru ani să finalizăm în întregime tot ce ţine de bunul mers al şcolilor. Pentru copiii noştri, pornim un proiect pilot în ceea ce priveşte tablele electronice, care vor ajunge în zece şcoli. În alte opt şcoli achiziţionăm bănci pentru micuţii care încep clasa zero sau trec în a cincea. Vom anunţa public toate investiţiile pe care le avem în plan”, a declarat Claudiu Maior, consilier personal al primarului municipiului Târgu-Mureș.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș

Distribuie Prezentarea Raportului anual al Rectorului Leonard Azamfirei privind starea Universității de Medicină, Farmacie, Științe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.