Siguranța în vacanță. Recomandările poliţiştilor pentru copii Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 152 Vizualizări

Siguranța în vacanță. Recomandările poliţiştilor pentru copii

 

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, Poliţia Rutieră recomandă celor mici, să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini. După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, ar fi indicat să poarte îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor, și să circule doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu există trotuare, să circule întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa lor.

Copiii nu voie să circule cu rolele pe partea carosabilă, ci numai în locuri special amenajate (parcuri) sau pe trotuare și să nu staţioneze pe bordura trotuarelor, deoarece se pot dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor.

Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni, nu în fugă. Acolo unde sunt instalate semafoare, copiii trebuie să aştepte cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi să traverseze numai pe această culoare! Culoarea verde a semaforului arată ca se poate traversa în siguranţă, dar şi în acest caz trebuie să vă asiguraţi din ambele sensuri, pentru că pot exista şi şoferi neatenţi. În intersecţiile unde nu exista semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.

Polițiștii mureșeni, reamintesc părinţilor şi copiilor că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. Dacă de trecerea de pietoni se apropie maşinile de Poliţie, Salvare sau Pompieri, nu trebuie să se angajeze nimeni în a traversa, chiar dacă semaforul arată culoarea verde!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE