Cum putem preveni dispariția copiilor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 242 Vizualizări

Cum putem preveni dispariția copiilor

 

În cadrul Campaniei „10 pentru siguranţă!”, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș  propune mureșenilor, pe scurt, subiectul dispariţiilor, mai exact al rătăcirilor, mai des întâlnite la copiii mai mici. Primul sfat al polițiștilor mureșeni este adresat părinților, care trebuie să-și învețe copiii să nu se îndepărteze de ei fără să ceară voie şi să spună exact unde se duc. Este indicat să le explice că este important acest lucru, pentru că dacă li se întâmplă ceva, părinţii vor şti unde să-i caute.

Poate fi foarte binevenită notarea numărului părintelui de telefon pe eticheta hăinuţei, în cazul în care copilul mic se rătăceşte.

Dacă se pierd, copiii trebuie obişnuiţi să ceară ajutorul unui adult din preajmă şi să poată spune acestuia cum se numesc părinţii. Dacă se rătăcesc în zone deschise, în păduri de exemplu, important este să rămână pe loc şi să facă gălăgie, pentru a fi găsit mai uşor şi mai repede. Dacă se rătăcesc în locuri aglomerate – magazine, ştranduri, evenimente publice – să ceară în primul rând ajutorul „celor în uniformă” – poliţişti, personal de pază, angajaţi ai magazinelor.

Cei mici trebuie asiguraţi că oriunde se pierd, ei vor fi căutaţi de îndată. Dispariţia copiilor se sesizează imediat ce a fost constatată de părinţi, bunici sau alți apropiați.

Campania „10 pentru siguranţă!” are ca scop reamintirea unor măsuri pentru siguranţa copiilor, a familiei. Timp de 10 zile (4-13 august), polițiștii vor aduce în atenţia mureşenilor 10 sfaturi pentru ca familiile din comunitatea noastră să primească nota 10 la lecţia siguranţei.

Partenerii campaniei sunt Salvaţi Copiii Mureş, Centrul de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie din cadrul IEESR Tg-Mureş, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş, Poliţia Locală Tîrgu-Mureş, sprijinul mass media şi al voluntarilor fiind unul important.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE