Home / Administratie / Viceprimarii de Mureş au cuvântul!

Viceprimarii de Mureş au cuvântul!

Distribuie

viceprimari-muresLa aproximativ două luni de la alegerile locale din 5 iunie 2016, cotidianul Zi de Zi vă prezintă cine sunt viceprimarii municipiilor şi oraşelor din judeţul Mureş. Din cele 11 aşezări urbane ale judeţului, au fost aleşi viceprimari în opt (Reghin, Sighişoara, Luduş, Sovata, Miercurea Nirajului, Sărmaşu, Sângeorgiu de Pădure, Ungheni), celelalte trei (Târgu-Mureş, Târnăveni, Iernut) neavând, deocamdată, această funcţie ocupată în organigrama instituţiei. O altă statistică interesantă se referă la apartenenţa politică a celor opt viceprimari de municipii şi oraşe: şapte de la UDMR şi unul din partea PNL. De asemenea, per ansamblu, 95 din cele 102 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului au viceprimar, ceea ce înseamnă un procent de 93,1% din totalul primăriilor mureşene.

Márk Endre Dezső vrea un Reghin dezvoltat

În municipiul Reghin, funcţia de viceprimar este ocupată de reprezentantul UDMR Márk Endre Dezső. Acesta are vârsta de 49 de ani, este căsătorit şi îşi doreşte ca împreună cu primarul Maria Precup (PSD) să bifeze cât mai multe proiecte pentru comunitatea locală. “Promit că voi fi un viceprimar al tuturor reghinenilor şi împreună cu colegii consilieri şi cu primarul Maria Precup să contribuim la dezvoltarea oraşului. Mulţumesc acestora pentru votul acordat pe 5 iunie, precum şi primarului Maria Precup pentru că a acceptat propunerea mea de a ocupa această funcţie. Mulţumesc familiei care mi-a fost alături şi părinţilor mei pentru educaţia primită, fără de care nu aş fi astăzi aici”, a spus, în ziua investirii în funcţie, Márk Endre Dezső.

Renaşterea Sighişoarei, dorită de Toth Tivadar

Un alt reprezentant al UDMR, Toth Tivadar, a fost ales în funcţia de viceprimar al unui alt municipiu important al judeţului Mureş, Sighişoara. “Sunt profesor, de mai bine de 22 de ani lucrez în învăţământ, sunt sighişorean, m-am născut în Sighişoara şi cel mai important lucru din punctul meu de vedere este acesta, că nu mi-e indiferent ce se întâmplă cu oraşul meu în momentul de faţă. În ceea ce priveşte administraţia publică, am fost şi sunt consilier local trei mandate la rând, acesta e al patrulea mandat, deci am în spate 12 ani de experienţă de consilier local. Din luna iulie sunt viceprimar. Consider că Sighişoara a ajuns într-un punct foarte jos din toate punctele de vedere şi nu îmi convine această stare. Doresc să fac ceva ca să ne ridicăm puţin şi să ajungem acolo unde ne este locul”, a declarat Toth Tivadar, care are vârsta de 44 de ani şi face echipă cu primarul Ovidiu Mălăncrăvean (PSD).

Kis Istvan, încrezător în atuurile Luduşului

În oraşul Luduş, Kis Istvan (UDMR) se află la cel de-al doilea mandat de viceprimar alături de primarul social-democrat Ioan Cristian Moldovan. “Mulţumesc în primul rând colegilor pentru încrederea acordată şi de asemenea domnului primar pentru încredere. Realegerea mea este rezultatul unei buni colaborări în ultimii patru ani, eu chiar sunt convins că a fost o colaborare bună, atât pe partea executivă, cât şi în Consiliul Local şi sunt convins că această colaborare bună şi fructuoasă va continua în interesul oraşului Luduş şi pentru luduşeni”, au fost cuvintele lui Kis Istvan, dascăl de profesie şi candidat la funcţia de primar al oraşului la alegerile din 5 iunie 2016, cu un scor de 12,6%.

Modernizarea Sovatei, prioritatea lui Kiss Ferenc

La nivelul oraşului-staţiune Sovata, conducerea Primăriei este asigurată de un tandem UDMR, alcătuit din primarul Fulop Laszlo Zsolt şi viceprimarul Kiss Ferenc. “Sunt de profesie economist, am vârsta de 41 de ani şi am o experienţă în administraţie de11 ani. Am fost şapte ani şef serviciu la Gospodăria locală şi patru ani ani am fost consilier la cabinetul fostului primar. În primul rând, o să continuăm toate programele începute de colegii noştri care au fost primar şi viceprimar înaintea noastră, vă daţi seama că în 16 ani a ajuns oraşul frumos şi ne dorim să îl menţinem, curat şi dezvoltat. Avem şi proiecte şi lucrări începute, de amenajare a trotuarelor şi de asfaltare a câtorva străzi”, a declarat Kiss Ferenc.

Novak Vilmos, proiecte pentru Miercurea Nirajului

Aceeaşi “combinaţie” la nivelul conducerii primăriei o întâlnim şi la oraşul Miercurea Nirajului, unde viceprimarul Novak Vilmos (UDMR) face echipă cu primarul Toth Sandor (UDMR). „În civilie am fost electrician constructor maşini electrice, am avut o firmă de bobinat. După aceea am fost managerul unei firme care se ocupa cu colectarea uleiului alimentar uzat, iar în prezent sunt viceprimar al oraşului. Am fost patru ani consilier local şi am fost ales viceprimar cu scorul de 11 la 2. Pentru viitor mi-am propus dezvoltarea oraşului. Lozinca mea a fost „Să lucrăm pentru Miercurea Nirajului”, astfel încât mă preocupă proiectele pentru dezvoltarea oraşului şi a satelor aparţinătoare”, a afirmat Novak Vilmos, cunoscut pe plan local şi datorită activităţii sale din domeniul fotbalului ca jucător şi ulterior antrenor.

Sallai Imre, contribuţie la dezvoltarea Sărmaşului

În oraşul Sărmaşu, funcţia de viceprimar este deţinută de Sallai Imre (UDMR), care face echipă de 12 ani cu primarul liberal Ioan Mocean. „Vreau să mulţumesc sărmăşenilor care în aceşti 12 ani mi-au oferit sprijin şi sfaturi. Acum 12 ani, în 2004, am legat o prietenie. Această prietenie a fost între doi bărbaţi. A fost între un bărbat de la PNL şi un bărbat de la UDMR. Acest lucru s-a materializat în 12 ani, timp în care am condus destinele Sărmaşului aşa cum am ştiut mai bine. Am avut realizări. Am avut, într-adevăr, şi insuccese, dar realizările din Sărmaşu s-au văzut. Şi în continuare, în următorii patru ani, avem planuri, avem proiecte. Sper ca împreună această prietenie să continue şi să ducem destinele Sărmaşului în continuare”, a precizat Sallai Imre, care are vârsta de 54 de ani şi se află la al patrulea mandat de viceprimar.

Tar András, de 26 de ani la Primăria Sângeorgiu de Pădure

Un alt viceprimar cu foarte multă experienţă pe plan administrativ întâlnim la conducerea Primăriei oraşului Sângeorgiu de Pădure. Aici, primarul UDMR Csibi Attila Zoltán face echipă cu viceprimarul Tar András (UDMR), unul dintre cei mai experimentaţi profesionişti de la nivelul administraţiei locale din judeţul Mureş. “De 26 de ani lucrez la Primărie. Acesta e al cincilea mandat de viceprimar, de trei ori am fost primar. Ce să mai spun. Fac echipă cu actualul primar şi lucrurile merg foarte bine”, a declarat Tar András.

Otilia Pop, din bucătăria DGASPC, la Primăria Ungheni

În premieră pentru oraşul Ungheni, funcţia de viceprimar este ocupată de o femeie, respectiv de Otilia Pop (PNL), care face tandem cu primarul liberal Victor Prodan. Contactată miercuri, 3 august, la ora 10.18, cu invitaţia de a se prezenta, pe scurt, cititorilor Zi de Zi, alături de ceilalţi viceprimari de oraşe din judeţul Mureş, Otilia Pop a solicitat un timp de gândire de 10 minute, după care nu a mai fost de găsit. După aproximativ patru ore, la ora 14.17, viceprimarul oraşului Ungheni a anunţat, prin sms, că se află pe teren, nemairăspunzând apelurilor telefonice.

Din nefericire pentru demersul de informare al cititorilor, pe site-ul Primăriei oraşului Ungheni, www.primariaungheni.ro, nu am găsit mare lucru despre actualul viceprimar, la rubrica „Primăria – Viceprimar” figurând fotografia fostului viceprimar Alexandru Liţ. Astfel, singura sursă de a prezenta câteva informaţii despre noul viceprimar al oraşului Ungheni a rămas declaraţia de avere. Potrivit documentului, datat 14 iunie 2016, în ultimul an fiscal Otilia Pop a fost angajata Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş pe funcţia de bucătar, deţine o casă de locuit în Moreşti, un autoturism Opel Vectra din 1993 şi un autoturism Dacia Nova din 1998, iar la rubrica „Venituri” consemnăm suma de 14.651 lei reprezentând salariul de la DGASPC Mureş şi suma de 3.070 lei – indemnizaţia de consilier local.

Viceprimarii comunelor din judeţul Mureş: Nagy Dalma (Acăţari), Marius Andrei Ilie (Adămuş), Aurel Boitoş (Albeşti), Varga Jozsef (Aluniş), Islai Iosif (Aţintiş), Varga Edomer (Bahnea), Horvath Arpad (Band), Ioan Gliga (Batoş), Balazs Iosif Attila (Băgaciu), Petru Marius Rus (Băla), Koncz Csaba (Bălăuşeri), Fabian Laszlo (Beica de Jos), Kacso Francisc (Bereni), Biro Sandor (Bichiş), Vasile Oroian (Bogata), Demeny Arpad (Breaza), Vita Istvan (Brâncoveneşti), Petru Togănel (Ceuaşu de Câmpie), Gheorghe Pantea (Cheţani), Orban Sandor (Chibed), Ioan Neag (Chiheru de Jos), Bartos Martin Csaba (Coroisânmărtin), Laszlo Sandor (Corunca), Szabo Antal (Crăciuneşti), Vasile Pol (Crăieşti), Anghel Chiorean (Cristeşti), Augustin Coman (Cucerdea), Bukkosi Jozsef Sandor (Cuci), Ioan Dorin Burnete (Daneş), Marius Ceontea (Deda), Szasz Levente (Eremitu), Siklodi Csongor (Ernei), Valentin Florea (Fărăgău), Takacs Kalman (Fântânele), Kutasi Albert Mihaly (Găleşti), Szasz Janos (Găneşti), Dombi Francisc (Gheorghe Doja), Tar Mihail (Ghindari), Sarkany Endre (Glodeni), Szabo Erno (Gorneşti), Lucian Horică Dobrău (Grebenişu de Câmpie), Kiss Tiberiu Ştefan (Gurghiu), Florin Vasile Pop (Hodac), Orban Sandor (Hodoşa), Marius Cristian Gliga (Ibăneşti), Marinel Bonţ (Iclănzel), Nedelcu Dragoş Sava (Ideciu de Jos), Orban Sandor (Livezeni), Liviu Tomin Cotoi (Lunca), Osvath Istvan Ferenc (Măgherani), Kovacs Ileana (Mădăraş), Beres Janos (Mica), Gabriel Vlas (Miheşu de Câmpie), Florin Balu (Nadeş), Csiszer Istvan Csaba (Neaua), Călin Cristian Circa (Ogra), Aurel Ivan (Papiu Ilarian), Galfi Sandor (Pănet), Nagy Gyorgy (Păsăreni), Marian Horia Tincu (Petelea), Florentin Petru Cucuta (Pogăceaua), George Petru Lircă (Răstoliţa), Ioan Chertes (Râciu), Liviu Ciacău (Ruşii Munţi), Ioan Adrian Diţă (Saschiz), Gal Sandor (Sâncraiu de Mureş), Birtalan Istvan (Sângeorgiu de Mureş), Gheorghe Boar (Sânger), Antal Zoltan (Sânpaul), Grigore Adrian Iuşan (Sânpetru de Câmpie), Laszlo Ildiko Tunde (Sântana de Mureş), Toth Arpad (Sărăţeni), Iuliu Ioan Zehan (Solovăstru), Nagy Zsolt (Stânceni), Leon Dan Bucur (Suplac), Dumitru Socaciu (Şăulia), Panczel Szilamer (Şincai), Mircea Moldovan (Tăureni), Piu Călugăr (Valea Largă), Varga Ervin (Vărgata), Traian Gherman (Vătava), Hegedus Bela (Veţca), Sorin Petri (Viişoara), Petru Heghi (Vânători), Marius Tăbăran (Voivodeni), Gheorghe Libeg (Zagăr), Vasile Greu (Zau de Câmpie).

Comune fără viceprimar: Apold, Cozma, Lunca Bradului, Suseni.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.