Premieră absolută la Jocurile Olimpice de la Rio

Jocurile Olimpice au fost dintotdeauna mai mult decât simple întreceri sportive. Dincolo de lupta acerbă pentru medalii și depășirea continuă a limitelor organismului uman prin noi și noi recorduri, Jocurile Olimpice au fost și sunt un important simbol. Un simbol al speranței, al păcii, un simbol al universalității și al performanței.
Această simbolistică a fost întregită în acest an prin participarea, în premieră, a unei echipe olimpice a refugiaților. Deși simpla enunțare a cuvântului poate trezi în europeni un intens sentiment de teamă și nesiguranță, de această dată refugiații vor atrage atenția asupra dificultăților prin care trec. Pentru că asta înseamnă, din păcate, statutul de refugiat. Copii orfani, foamete, război și abuz asupra celor mai elementare drepturi ale omului. O echipă de 10 astfel de tineri, sportivi de calibru olimpic din mai multe state sfâșiate de tulburări concurează în aceste zile la Rio reuniți sub steagul olimpic internațional. Cetățenia lor este clară. Sunt cetățeni ai lumii. Printre ei, alergători, înotători, judokani, unii dintre ei sportivi promițători, după cum a relatat portalul CCTV America, citat de blastingnews.ro.

Popole Misenga, din Congo, avea doar 9 ani când a reușit să scape dintr-o luptă în Kisingani. El a fost salvat după o rătăcire de opt zile în pădure și dus în capitala Kinshasa, unde a învățat judo la un centru pentru copii fără adăpost. Sportul l-a învățat disciplină și angajament, dar calvarul copilului a continuat. După ce a început să concureze, la fiecare înfrângere antrenorul îl închidea zile în șir, pedepsindu-l chiar și cu reducerea rațiilor de hrană. În 2013, el a fost dus la campionatele mondiale de la Rio de Janeiro unde, slab hrănit și maltratat a pierdut în primul tur. A fugit de la hotel și a cerut azil în Brazilia. Tânărul este emoționat de includerea în echipa olimpică a refugiaților și este convins că lumea va fi cu ochii pe ei.

Povestea Yolandei Mabika este la fel de emoționantă. Orfan de război la o vârstă foarte fragedă, a trăit într-un adăpost pentru copii din Kinshasa. La fel de atrasă de judo, a început să concureze în turnee majore dar a suferit din cauza antrenorilor severi, care o închideau în cușcă de câte ori pierdea. Ajunsă în 2013 în Brazilia, ea a fugit din camera de hotel când antrenorul ei i-a confiscat pașaportul. Tânăra vede participarea ca pe o oportunitate. ”Sper că povestea mea va fi un exemplu pentru toată lumea”, a declarat Yolanda pentru CCTV.
Maratonistul Yonas Kinde din Etiopia trăiește în prezent în Luxemburg sub protecție internațională și este taximetrist. S-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Rio în urma participării la Maratonul de la Frankfurt din 2015, unde a obținut un rezultat impresionant de 2 ore, 17 minute și 31 de secunde.
Yiech Pur Biel din Kenya avea 9 ani în 2005, când mama lui, plecată în căutare de hrană, l-a lăsat cu un vecin. Mama lui nu a mai revenit, și nici tatăl care era soldat. Vecinul a decis ca Yiech să meargă la o tabără de refugiați din Kakuma, casă la aproape 200.000 de refugiați. El va participa la cursa de 800 de metri, împărțind scena cu deținătorul recordului mondial, kenianul David Rudisha. ”Vreau să transmit mesajul că un refugiat poate face orice ar putea altă ființă umană”, a declarat pentru Associated Press.

La 13 ani, James Nyang Chiengjiek era paznic la vite când soldații au încercat să-l răpească pentru a-l transforma într-un copil soldat. A fugit și a ajuns la tabăra de refugiați de la Kakuma, unde a continuat să fugă, dar de dragul sportului, până a fost Fundația Tegla Loroupe, cu care a început sportul competițional.

Anjelina Nadai Lohalith, în vârstă de 21 de ani, nu și-a mai văzut părinții de când a părăsit Sudanul de sud, cu mai bine de un deceniu în urmă. Casa ei a fost în mod repetat atacată de un trib rival, forțând-o să se refugieze în tufișuri pentru a evita raidurile de noapte. Găsindu-și casa înconjurată de mine anti-personal în urma raidurilor, părinții au trimis-o în tabăra de la Kakuma. A fost descoperită de fundația amintită iar acum va concura la proba de 1.500 de metri.

Rose Nathike Lokonyen avea doar 7 ani când și-a găsit bunicii care o creșteau morți în urma unui atac armat. Nici nu știe cum a reușit să ajungă la tabăra de la Kakuma. A umblat la o școală finanțată de Angelina Jolie, unde a descoperit pasiunea alergării. A excelat la studii și s-a alăturat fundației Tegra Loroupe. Lokonyen va participa la proba de 800 de metri.

Amintirile din copilărie ale lui Paulo Amotun Lokoro din Sudan se confundă cu vâjâitul gloanțelor. În 2006, adolescentul a reușit să facă drumul până la aceeași tabără din Kenya. Primul sport practicat aici a fost fotbalul, dar adevăratul talent a fost descoperit de către fundația pomenită. Va reprezenta Echipa Olimpică a Refugiaților la proba de 1.500 de metri.

Rami Anis a crescut în Alep, Siria, de unde a trebuit să fugă în 2011 în urma războiului civil. Anterior unul dintre favoriții concursurilor de natație de la Olimpiada de la Londra 2012, nu a putut participa datorită statutului de refugiat. Convins de posibilitatea unui viitor strălucit, el a traversat Marea Egee pe o barcă de cauciuc, împreună cu alți 40 de refugiați. Din Samos, Grecia, a pornit într-o călătorie de mii de kilometri până în Belgia, unde locuiește acum. Anis este antrenat de fosta înotătoare Olimpică Carine Verbauwen. ”Îmi doresc din toată inima să nu mai fie refugiați și să putem merge înapoi, să participăm pentru țara noastră”, a spus Anis.

La 18 ani Yusra Mardini și sora Sarah au fost printre cei mai promițători înotători înainte ca războiul civil să întrerupă totul. După un traseu tumultuous, trecând prin Liban și Turcia, tinerele au ajuns în Grecia pe o barcă gonflabilă. De acolo, au călătorit prin Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria, și în cele din urmă în Germania, unde au solicitat statut de refugiat și azil. De atunci, Yusra se pregătește într-un club din Berlin, cu antrenorul Sven Spannekrebs. ”Vreau să reprezint toți refugiații pentru că vreau să arăt tuturor că, după durere, după furtună, vin și zile calme. Vreau să-i inspir să facă ceva bun în viața lor”, a declarat tânăra.

Echipa olimpică a refugiaţilor a defilat penultima, înaintea delegației Braziliei, a 206-a delegație, port drapelul fiind atleta Rose Lokonyen Nathike.

Sursa CCTV și blastingnews.ro