Training Ability, organizat de Outward Bound România Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 187 Vizualizări

Training Ability, organizat de Outward Bound România

111Outward Bound Romania organizează, în perioada 9-19 august, trainingul Ability, destinat lucrătorilor din domeniul tineretului, voluntariatului şi trainerilor care lucrează sau sunt interesați să lucreze cu tineri cu dizabilități. Programul este finanțat prin programul Erasmus Plus şi este realizat cu sprijinul a 30 de participanți în cooperare cu organizații din Ungaria, Slovacia, Gruzia, Republica Moldova, Belarusia și România.

Metoda pedagogiei experienţiale

Potrivit coordonatorului de program Tóth Orsolya, punctul de plecare al proiectului este faptul că persoanele cu dizabilități sunt de multe ori excluse și nu au șanse să îşi folosească abilitățile şi competențele la maxim. “Obiectul principal al programului este de a transfera cunoștințe despre metodologia învățare prin experiență – teorie, metode, instrument – pentru munca cu persoane cu dizabilități. Programul este bazat pe metoda pedagogiei experiențiale. După participare la training lucrătorii de tineret vor fi capabil să organizeze programe de dezvoltare pentru persoane cu dizabilități cu folosirea metodei pedagogiei experiențiale”, a subliniat Tóth Orsolya.

De asemenea, coordonatorul de program a mai precizat că proiectul va avea cel mai mare efect pe participanți prin dezvoltarea personalității și dezvoltarea cunoștințelor profesionale cu munca cu persoane cu dizabilități. “Beneficiile proiectului pe termen lung va fi că participanții vor organiza mai multe programe în aer liber și pe baza pedagogiei experiențiale pentru tineri cu dizabilități, care se vor dezvolta mai eficient și vor putea încadra mai eficient în societate”, a menţionat Tóth Orsolya.

Programul este organizat în 3 etape:

  1. Training of trainers, Sovata, 9-19 august

Activități cu experiență intensivă proprie – activități de team-building, de rezolvarea problemelor, expediție în munți, activități în grădina de corzi care sunt urmate de teorii despre munca cu pesoane cu dizabilități și evaluări.

  1. Activități/ proiecte/evenimente locale – 1-3 zile între septembrie și octombrie 2016, în țară și organizația de trimitere.

Proiectele locale vor fi bazate pe metodologia învățare la training și vor fi organizate pentru pesoane dizabilități, 10-15 persoane / participant sau țară. Persoanele responsabile de programe vor fi persoanele care au participat la training.

  1. Raportare

Scrierea și trimiterea rapoartelor și activităților despre pentru Outward Bound programele organizate – noiembie 2016 – şi conferințe Skype despre rapoartele trimise între coordonatorul programului și participanți – sfârșitul lunii noiembrie.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE