Întăririle de la ASA așteaptă „unda verde” Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 409 Vizualizări

Întăririle de la ASA așteaptă „unda verde”

După despărțirea de antrenorul Dario Bonetti și startul foarte slab într-o ediție a Ligii I de fotbal în care a pornit și cu 6 puncte de penalizare, ASA Târgu-Mureș avea nevoie de măsuri urgente pentru a redresa situația.

Încă înaintea sosirii noului antrenor, Dan Alexa, conducerea clubului a negociat pentru revenirea atacantului Dorin Goga, care a făcut parte din lotul care devenea în vara anului trecut vicecampioană. Goga (foto) s-a întors împreună cu Ianis Zicu la ACS Poli Timișoara. Aceasta a retrogradat, dar a rămas în Liga I datorită retragerii dreptului de a evolua pe prima scenă a echipei Rapid București. Bănățenii au pornit însă cu un handicap și mai mare decât ASA, fiind penalizați cu 14 puncte. A revenit alături de Zicu la ASA, care are totuși cu 8 puncte mai puțin de recuperat.

Un alt transfer important poate fi considerat și cel al jucătorului de bandă stânga, senegalezul Gaston Mendy, care a semnat și ar putea debuta în partida de la Mediaș de miercuri, ora 16.30, în Cupa Ligii, cu Gaz Metan. Așadar, Mendy își înlocuiește conaționalul Ndoye, care s-a retras în Liga III, la Cetate Deva. Noul senegalez va împlini în noiembrie 31 de ani, deci cu 8 ani mai tânăr decât capriciosul Ousmane și vine de la formația cehă Mlada Boleslav, dar a mai evoluat în România timp de 7 ani, între 2007 și 2014, la Constanța, U Cluj și Rapid. Odată cu venirea lui Dan Alexa, primul jucător adus de acesta a fost Romeo Surdu, atacant de 32 de ani, care era liber de contract după despărțirea de Milsami Orhei, din Republica Moldova. Surdu a mai jucat la FC Brașov, CFR Cluj, Steaua, Rapid și Apollon Limassol. Un alt timișorean aflat în curtea ASA este fundașul dreapta de 22 de ani Claudiu Belu, care a mai jucat la Chiajna.

„Restartul” posibil, condiționat

Așadar, la ASA se poate vorbi despre un „restart”. Acesta este însă condiționat de validarea contractelor de către administratorul care răspunde de legalitatea acestora pentru o echipă aflată în insolvență. După un joc relativ bun în etapa inaugurală a campionatului, în care au cedat cu 2-1 tot la Mediaș cu Gaz Metan, mureșenii au scăzut mult în ceea ce privește calitatea jocului în următoarele două etape. În posibila revanșă cu medieșenii nu se întrevăd mari schimbări. Lotul care va face deplasarea se pare că va fi cam același cu cel care a cedat fără replică cu 0-3 în fața lui Poli Iași.

Poate reintra atacantul Andrei Ciolacu după ispășirea etapelor de suspendare, la fel Gabriel Matei, dar căpitanul Gabriel Mureșan este în continuare suspendat, iar contractul lui Mendy încă nu a fost validat. „Facem tot posibilul pentru a redresa echipa. Avem contracte semnate cu antrenorul Dan Alexa și cu acești jucători, dar până ce nu semnează și administratorul care se ocupă de validarea lor nu putem face nimic, nu mai depinde de noi. Același lucru s-a petrecut și înaintea începerii campionatului. Am avut contracte semnate cu 30 de jucători, dar dintre aceștia am rămas cu câțiva copii. Va trebui să facem deplasarea la Mediaș cu același lot cu care am jucat cu Iașiul, eventual cu Mendy, pentru care mai avem șanse să obținem drept de joc”, a declarat directorul sportiv Daniel Stanciu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE