Home / Cultură / Interviu cu Radu Rad, târgumureşeanul care a uimit la „Românii au talent”

Interviu cu Radu Rad, târgumureşeanul care a uimit la „Românii au talent”

Distribuie

111Elev al Liceului Vocațional de Artă din Târgu-Mureș și proaspăt concurent în cadrul showului „Românii au talent”, Radu Rad este solistul care întrece orice așteptări.

Reporter: Spune-mi, te rog, cu ce te ocupi în viața de zi cu zi?

Radu Rad: Sunt în clasa a XII-a la Liceul Vocațional de Artă Târgu-Mureș, secția canto clasic, elev al domnului profesor Marian Someșan. Îmi petrec viața de zi cu zi făcând activități specifice vârstei mele, adică stau pe calculator, ies cu prietenii, cânt. Nu mi se pare că fac prea multe lucruri cu care ies în evidență, sunt o persoană liniștită.

Rep.: Când ai descoperit drumul spre muzică? Când ai început să cânți?

R.R.: Am început să studiez muzica încă din clasa I, la Liceul Vocațional de Artă. Am făcut 8 ani de vioară, ca mai apoi, în clasa a IX-a, să descopăr canto-ul. Acum, tot ce îmi place la această specializare, mai ales la operă, se datorează profesorului meu. El m-a ajutat să îmi dau seama ce înseamnă toată această muncă și că fără ea nu ajungi departe. E un om minunat căruia îi voi rămâne mereu îndatorat.

Rep.: Cum era viața ta înainte să fii elev la arte și cum ai ajuns aici? Ai știut dintotdeauna că vrei să cânți sau ai avut persoane care te-au influențat?

R.R.: În clasa I, copil fiind, nu te gândești atât de departe. Nu te gândești că vrei să fii artist sau că vrei să cânți. Înclinația mea spre muzică a început de la grădiniță. Nu îmi amintesc cu exactitate și în detaliu, dar știu că aveam un psiholog ca educatoare și ea le-a spus alor mei unde să mă dea la școală. De acolo a început drumul meu. Îmi plăcea muzica de când eram mic. Am fost un copil mai „aerian”, nu știam exact ce vreau. Am avut noroc cu părinții mei, care și-au dat seama de înclinația mea către muzică.

Rep.: Ai început să cânți de la o vârstă fragedă. Cum simți că ai evoluat în toată perioada asta?

R.R.: Evident, există o evoluție, atât în domeniul muzical, cât și personal. Ar fi puțin ciudat să nu existe o evoluție după atâția ani de studiu în domeniu. M-am dezvoltat și m-am maturizat mai ales din clasa a IX-a până în prezent. Sunt mult mai muncitor, știu ce vreau și nu am de gând să mă dau vreodată bătut.

Rep.: Ce te-a determinat să rămâi la arte atâția ani? Nu ai vrut niciodată să încerci ceva nou?

R.R.: Părinții mei nu m-au lăsat să fac mereu ce am vrut. Aici mă refer la școală, pentru că nu puteam să schimb școala în fiecare zi, în funcție de cum aveam chef. Am ales un loc și am rămas acolo. Acum, mă bucur că am avut în spate doi oameni care au ținut de acest lucru și nu m-au lăsat să merg după capul meu. Dacă ajungeam la alte școli, acum, chiar nu știu ce făceam. În clasa a VIII-a am stat și m-am gândit serios la unele aspecte. Am realizat că îmi place muzica, însă nu știam exact ce vreau să fac mai departe. Simțeam că un profil real, cum ar fi matematică-informatică sau unul uman, cum ar fi filologia, nu erau pe gustul meu. Am ales să rămân la Liceul Vocațional de Artă, să încerc ceva nou, altceva decât vioară. Am vrut să văd cum m-aș descurca în alt domeniu. Am intrat în clasa a IX-a la canto clasic și deocamdata totul decurge cum trebuie.

Rep.: Ce premii ai obținut de-a lungul timpului?

R.R.: Dacă țin bine minte, în clasa a IX-a am luat locul III la Piatra Neamț, la un concurs de canto clasic. Tot în clasa a IX-a am fost la Brașov, unde am luat locul II. Apoi, în clasa a X-a, am luat locul I la aceleași concursuri. Sincer, nu mă așteptam să evoluez atât într-un an de zile. În clasa a XI-a am avut multe evenimente la care am participat, nu am mai avut foarte mult timp pe care să îl dedic concursurilor. Am cântat destul de mult la Palatul Culturii. Am fost chemat să cânt în diferite locuri, un exemplu fiind evenimentul celor de la Radio Târgu-Mureș. Am cântat și în Jazz&Blues Club, la invitația profesorilor mei de muzică. Am avut un spectacol cu orchestra din Târgu-Mureș, unde, în urma unor audiții, au fost selectați elevi de la arte, printre care m-am numărat și eu.

Rep.: Cum ai ajuns să fii selectat în cadrul showului „Românii au talent”?

R.R.: Profesorul meu de canto mi-a spus de audiția care se va desfășura aici în Târgu-Mureș și m-a întrebat dacă nu vreau să încerc. Am fost destul de indecis la început, dar apoi m-am gândit că nu am nimic de pierdut, așa că am acceptat. A venit cineva de la radio sau de la Pro TV, nu mai știu exact, care m-a înregistrat și m-a ascultat. Mi-a spus că sunt talentat și că pot merge mai departe în celelalte etape ale concursului. Văd acest show ca pe o oportunitate, ca pe o șansă de promovare. Există mereu posibilitatea să fii văzut de cineva care să îți schimbe viitorul. Viața de artist este și a fost dintotdeauna grea. Foarte puțini reușesc să facă ceea ce își doresc, iar uneori întâlnești persoana potrivită care să te ajute la începutul carierei.

Rep.: Ce înseamnă pentru tine muzica?

R.R.: În primul rând, nu poți face muzică fără să simți o anumită conexiune cu ea. Aud mulți oameni care spun că „muzica e viața” sau aud în vorbele lor citate luate de pe internet. Nu sunt și nu am fost niciodată de acord cu aceste afirmații. Ca să înțelegi pe deplin muzica, trebuie să o faci, să o trăiești. Eu chiar nu știu ce fac, dacă nu fac muzică. E singura mea alegere. Nu am alt drum. Aș putea, probabil, să mă realizez și în alt domeniu, dar nu vreau asta. Nu simt că m-ar mulțumi pe deplin.

Rep.: Cum te simți atunci când cânți? Ce simți când ești pe scenă? Nu ai emoții?

R.R.: Pe scenă, mă cuprinde mereu un sentiment foarte interesant. Nu cred că reușesc să îl descriu în cuvinte, dar o să încerc. Mulți au impresia că dacă ai cântat de foarte multe ori, ești obișnuit cu scena, cu publicul și, până la urmă, cu emoțiile. Ei bine, nu e chiar așa. Și înainte, dar și după ce cobor de pe scenă, tremur extrem de tare, simt că mintea mea o ia razna și că trebuie să fac ceva să mă adun, să fiu din nou eu. Înainte de spectacole, simt că nu mai am control asupra mea, asta pentru că nu poți să apari în fața oamenilor și să fii indiferent. Nu merge așa. Emoții o să am mereu și cred că ăsta este un lucru bun. Trebuie doar să le folosești în favoarea ta. Spectatorul își ia din timpul lui personal ca să vină să te asculte pe tine. Ca artist, trebuie să dai tot ce ai mai bun, în primul rând pentru a fi tu împlinit și în al doilea rând pentru a satisface măcar o parte din public.

Rep.: Ce încerci să transmiți prin muzică? Transmiți ce simți tu sau transmiți un sentiment general?

R.R.: Transmit sentimentul care mi-l oferă piesa respectivă. Nu cânți întotdeauna piese serioase, uneori ai și piese amuzante, cu un mesaj care reflectă lumea în care trăim. Transmit ce simt doar atunci când devin una cu piesa, dar de multe ori ajungi în situația în care trebuie să le dai oamenilor ce vor să audă. Nu ține neapărat de compromisuri sau sacrificii, dar dacă publicul a venit să asculte operă, tu asta cânți. Publicul e cel mai mare critic pe care îl poți avea și, după părerea mea, singurul critic important. Degeaba vin oameni care scriu despre mine și îmi critică munca, publicul meu e pe primul loc. El decide dacă muzica pe care o faci e bună sau rea și el decide dacă mai vrea să te asculte sau nu. Practic, soarta artiștilor e în mâinile oamenilor care vin să îi vadă, să le analizeze munca. Muzica mea e un cadou pentru lume, la care, oricât ai lucra acasă și oricât l-ai pregăti, e întotdeauna mai bun în momentul în care îl imparți cu toți. Aici apar și emoțiile despre care îți spuneam mai devreme.

Rep.: Crezi că un artist trebuie să fie cult?

R.R.: Da, bineînțeles. Nu poți să te arăți într-un domeniu fără să îi cunoști istoria. Ca să aduci ceva nou, trebuie să știi sigur că ce vrei tu să faci nu a mai fost făcut de nimeni până acum. Pentru asta trebuie multă documentare, mulți ani de studiu. Pe mine mă atrag foarte tare legendele urbane, speculațiile despre univers sau misterele lumii în care trăim. A fi cult nu înseamnă neapărat să citești 200 de cărți pe an, ci să știi câte ceva din fiecare domeniu, să poți purta o conversație la orice oră din zi sau din noapte.

Rep.: Ce planuri ai pe viitor? Unde te vezi peste 10 ani?

R.R.: În 10 ani mă văd departe, pe marile scene ale lumii. Cel puțin eu asta sper. Vreau să ajung acolo, cântând piese de operă. Eventual, voi încerca să îmi formez o trupă de rock simfonic, cu care să cânt în timpul liber. Până atunci, vreau să termin o facultate, să văd cum evoluează lucrurile în timpul facultății. Nu știu încă locul sau universitatea. Mi-ar plăcea să studiez în afara țării, în Italia, Anglia sau Suedia. Orice ar fi, mă voi zbate să ajung unde vreau.

A consemnat Anais PETRICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.