ASA întâlnește Concordia cu „tolba spartă” FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 296 Vizualizări

ASA întâlnește Concordia cu „tolba spartă”

În etapa a V-a a Ligii I de fotbal ASA Târgu-Mureș întâlnește sâmbătă, 20 august, ora 18.00, pe teren propriu, formația Concordia Chiajna. Mureșenii ocupă penultimul loc, în continuare cu un „minus” la puncte acumulate și vine după un debut dezamăgitor, cu patru înfrângeri în primele patru etape. De cealaltă parte, formația ilfoveană a reușit să înscrie primul gol în etapa precedentă, cu Gaz Metan Mediaș pe teren propriu, dar un gol care le-a și adus 3 puncte, care îi plasează în fața celor trei echipe care au început sezonul cu penalizări. Deși ASA a susținut trei din cele patru meciuri în deplasare, jocul a lăsat mult de dorit și echipa va aborda următoarele partide mai degrabă cu „tolba spartă”, deoarece au nevoie de două victorii pentru a ajunge la „cota zero”.

Avantaj ASA, cu o dublă în ultima ediție

Speranțele mureșenilor se îndreaptă în primul rând pe integrarea rapidă a noilor sosiți, rămași în urmă cu pregătirea fizică. Deocamdată aceștia nu au reușit evoluții concludente, iar rezultatele sunt cele care se văd. Întâlnirea cu Concordia poate constitui un nou început, dar vor urma alte partide dificile. După o deplasare la FC Botoșani, roș-albaștrii vor întâlni pe teren propriu Dinamo, Pandurii în deplasare, echipe care au avut un start mai bun, apoi cu Astra Giurgiu, campioana en-titre.

Meciurile cu Concordia au fost de fiecare dată dificile. Deși echipa lui Emil Săndoi a obținut primele puncte doar în etapa trecută, aceasta a fost cu greu învinsă de Steaua, atât în finala Cupei Ligii, cât și în etapa de campionat.

Cele două s-au întâlnit în campionat de șase ori, bilanțul fiind favorabil mureșenilor, cu patru victorii la una şi o remiză. Cele două întâlniri din ediția trecută a sezonului regulat au revenit mureșenilor, 1-0 în etapa a III-a din tur și 2-1 în deplasarea din retur. ASA a obținut în extremis clasarea pe loc de play-off, în timp ce Concordia a reușit un turneu play-out foarte bun, reușind salvarea de la retrogradare, astfel încât nu s-au mai întâlnit decât în sezonul regulat.

Au mai fost două întâlniri oficiale, cu câte o victorie de fiecare parte. Prima a fost în 16-imile Cupei României ale sezonului 2014-2015, disputată la Târgu-Mureş, ASA fiind gazdă în calitate de nou promovată. Mureşenii erau în plină ascensiune şi s-au impus cu un categoric 4-1 în faţa unei echipe preocupate de salvarea de la retrogradare. Următoarea a fost în sferturile Cupei Ligii din ediția trecută, când ilfovenii au învins cu 1-0 pe teren propriu, prin autogolul lui Ionuț Balaur.

Datele sunt cu totul altele de această dată, jocul fiind deschis oricărui rezultat.

Clasamentul

  1. Dinamo București          4       3 1 0   9-  3   10
  2. Steaua București            3       3 0 0   6-  1     9
  3. CS U Craiova                   4       3 0 1   7-  4     9
  4. Pandurii Tg. Jiu             4       2 2 0   6-  3     8
  5. FC Voluntari                   4       2 0 2   9-  6     6
  6. Poli Iași                            3       2 0 1   6-  3     6
  7. Viitorul Constanța         4       2 0 2   6-  6     6
  8. Gaz Metan Mediaș         4       2 0 2   5-  6     6
  9. Astra Giurgiu                  4       1 1 2   5-  7     4
  10. FC Botoșani                     3       1 0 2   5-  7     3
  11. Concordia Chiajna         4       1 0 3   1-  7     3
  12. CFR Cluj                          4        1 2 1   4-  4   -1*
  13. ASA Tg. Mureș               4        0 0 4   3-10   -6*
  14. ACS Poli Timișoara       3        0 0 3   3-  8   -14**

* Echipe penalizate cu 6 puncte
** Echipă penalizată cu 14 puncte

Programul etapei a V-a

Vineri. 19 august                                              ora

Poli Iași                        – Viitorul Constanța       21.00

Sâmbătă, 20 august

ASA Târgu Mureș      – Concordia Chiajna       18.00
Steaua București         – Dinamo București      21.00

Duminică, 21 august

FC Voluntari               – Pandurii Târgu Jiu      18.00

CFR Cluj                     – Astra Giurgiu                 21.00

Luni, 22 august
Gaz Metan Mediaș      – FC Botoșani                 18.30
Poli Timișoara            – CS U Craiova            21.00

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE