Ediția a III-a a Festivalului Cepei de la Suseni, o reușită deplină Comune
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 901 Vizualizări

Ediția a III-a a Festivalului Cepei de la Suseni, o reușită deplină

La sfârșitul săptămânii comuna mureșeană Suseni a găzduit ediția a III-a a Fesivalului Cepei. În ciuda căldurii mari pe care au suportat-o participanții, îndeosebi cei care au urcat pe scena festivalului în porturi populare, ediția a fost cea mai reușită, experiența organizatorilor fiind în creștere de la o ediție la alta.

Deschiderea a fost oficiată de către Părintele Dorin Moldovan, care a dat binecuvântarea și a prezentat practic un „istoric” al acesui inedit festival. „Voi începe cu un fel de poveste. Totul a început atunci când femeile din comitet au venit cu propunerea că trebuie să punem ceapa. Este o îndeletnicire a fiecărui gospodar, dar nimeni nu are nevoie de, să zicem, mai mult de cinci kilograme. De ce să punem mai multă, mi-am spus? Dar am pus și ne-am obișnuit să punem mai mult decât ne trebuie. Așa s-a născut acest festival, dar vreau să subliniez un alt aspect. Ceapa are aceeași culoare și formă, același gust pentru toată lumea, dar prin organizarea acestei sărbători, pe lângă calitățile culinare și terapeutice pe care le are, cu ocazia acestei sărbători ceapa și-a dovedit o altă calitate, cea de a întări relațiile între prieteni. Oricui ne vizitează, îi oferim o plasă de ceapă, și așa cum spunea și părintele Lorand, dragostea nu trebuie să fie fățarnică, dați-o după măsura credinței. Dacă cineva miluiește, s-o facă cu voie bună, urâți răul și binecuvântați-vă cu bucurie, binecuvântați și nu blestemați!”, au fost cuvintele de deschidere ale preotului Moldovan.

2Aprecieri din parte oficialităților

Au urmat cuvintele reprezentantei Prefecturii Mureș, Gina Natea, care a felicitat organizatorii și a urat în nume personal și al instituției pe care o reprezintă tuturor participanților o sărbătoare reușită. „Îmi revine plăcerea de a vă adresa un călduros salut din partea prefectului județului Mureș, domnul Lucian Goga. Sărbătoriți sunteți cei care păstrați tradiția acestor locuri, cei care transmiteți din generație în generație aceste obiceiuri, vouă vă transmit cele mai calde urări, să vă simțiți bine cu ocazia acestui festival”, a fost mesajul din partea instituției prefectului. Au urmat urările vicepreședintelui Consiliului Județean Mureș Alexandru Câmpeanu. „Este un omagiu a unui produs simbol pentru comună, rod al sudorii muncii comunității. Comuna Suseni este un exemplu de conviețuire multietnică la cele mai înalte standarde. Acest festival este o ocazie foarte bună pentru a dovedi acest lucru și vă urez tuturor distracție plăcută”, a transmis și reprezentantul Consiliului Județean. La microfon a urmat cuvântul de deschidere al primarului comunei Suseni, Mircea Mariș. Acesta a mulțumit pentru cuvintele frumoase, după care a decernat o Diplomă de Excelență preotului satului Luieriu, Simion Mărginean pentru activitatea sa pastorală de peste 40 de ani, după care au urmat cele șase perechi care și-au sărbătorit Nunta de Aur, 50 de ani de conviețuire. „Avem o scenă mică, dar încăpătoare, mai ales pentru cei care în urmă cu 50 de ani și-au spus DA în fața Ofițerului stării civile. Sunt oameni față de care avem un deosebit respect și pe care îi invităm pe scenă, sunt încă tineri și pot urca”, a făcut introducerea edilul comunei.

3De la an la an, mai multă voie bună, mai mulți artiști

Înaintea începerii propriu-zise a sărbătorii, primarul Mircea Mariș a subliniat numărul participanților în creșetere de la o ediție la alta. „Această nouă ediție a adus, așa cum se poate observa, mai multă lume, mai mulți artiști consacrați și, cel mai important lucru, mai multă voie bună. Vom avea mai târziu și alți invitați importanți, oficialități de la județ și de la alte primării care nu au putut veni împreună, având în același timp și alte evenimente. Ne bucurăm de acest eveniment, o ocazie unică pentru a putea petrece împreună, oamenii au nevoie de astfel de manifestări, care îi apropie”, a completat primarul Mariș.

4Start la distracție

Pe scenă au urcat rând pe rând interperți și ansambluri folcorice de toate vârstele, de toate naționalitățile care conviețuiesc în comuna Suseni.

Au participat, printre alții, Grupul Școlii Gimnaziale Suseni condus de Cotta Ibolyka și invitații săi. Ansamblurile de dansuri populare au precedat festivitatea care s-a încheiat cu concertul susținut de Florin Vos, urmat de foc de artificii.

5Una dintre cele mai tinere interperete, Andreea Morar, în vârstă de 11 ani este deja o interpretă „consacrată”, având deja participări la concursuri de televiziune, „voluntară” la acest festival, unde s-a înscris din proprie inițiativă. Alexandra Bugnar este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Târgu-Mureș, membră a Ansamblului „Flori de pe Mure” și a fost o altă interpretă remarcată pe scena festivalului.

6Roxana Varodi a fost și ea foarte apreciată, dar mezina festivalului a fost fără îndoială Diana Tișe (foto), în vârstă de doar 8 ani, din satul Deleni, care este o obișnuită a scenei, cu „reprezentații” de la vârsta de 3 ani!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE