Home / Editorial / Tovarăși! Am luat un pumn în gură

Tovarăși! Am luat un pumn în gură

 

Cea mai importantă sărbătoare comunistă, ziua de 23 august era sărbătoarea naţională a României înainte de 1989. Și, totodată, o corvoadă pentru tot muritorul de rând. Cu mâna dusă în dreptul frunţii şi talpa bătută zdravăn de pământ, ca gest salutar pentru anii ’80, nu pot să nu-mi amintesc cât de mult se mai muncea pentru demonstraţiile care aveau loc pe stadioane. Un adevărat show de preaslăvire a conducătorului, pregătit cu luni de zile înainte, oamenii erau chemaţi din concedii, elevii adunați pe timp de caniculă sau ploaie, instruiți în curtea școlilor sau sălile de sport când și cât de tare să strige „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România”, ce să recite și ce să cânte, în ce moment să fluture steagul și cum să bată cadența de deplasare la picior, într-o atmosferă de puternică însufleţire, de puternică mândrie patriotică pentru marile înfăptuiri  ale socialismului şi de încredere în viitorul comunist al patriei.
Îmi stăruie viu în minte cravata roşie prinsă la mijloc cu un inel de plastic ce-mi atârna despărţită în două limbi de foc de-a lungul pieptului, umerii înnobilaţi de trese şi părul ce-mi fâlfâia pe frunte, scăpat rebel de sub bască, cutremurat de ropotul aplauzelor cu care se încheia fiecare discurs al fiecărui tovarăş. Eram înfierată cu o decorație de pionier de frunte, o insignă standard care se regăsea pe toate uniformele, o emblemă pe mâneca cămășii pe care scria ” Tot înainte”, cureaua și cordeluța albă folosită de cele mai multe ori, în pauze, drept praștie. În acele timpuri, era o aventură să foloseşti un ir de buze sau un sacou cu mânecile suflecate în stil Modern Talking, aveai de ales între săpunul Cheia și pantofii Guban, între desenele animate alb-negru Mihela, Miaunel și Bălănel, omul lui Gopo sau Pătrățel, dar și astea difuzate cu țârâita, înainte de Telejurnal. La alimentară îți ploua în gură după un salam, dar te mulțumeai cu „adidaşi”, celebrii purcei numai piele şi os și un iaurt la borcan. Aveam eugenii și suc Bem-Bem. Pâine și zahăr la porție. Pumnul în gură. Și stingerea la ora 22.00.

În acele timpuri ni se dicta disciplina, neîmplinirea şi resemnarea în faţa situaţiei că eram învinşi fără drept de apel. Cunoşteam adevărul acelor momente, îl aveam ascuns într-un colţ al trupului neştiut şi neauzit de nimeni, ştiam că sunt trasă de sfori ca o marionetă şi cu bună ştiinţă mi-am lăsat aripile tăiate franjuri pe birourile secretarilor UTC şi copilăria aruncată în beznă.
Anii au trecut şi vremurile s-au schimbat, acum nu o mai ţinem în cântări şi defilări, acum batem pasul unei democraţii prost interpretate şi a unui patetic proces de manelizare. Dar, mă rog, ăsta-i alt subiect, mult mai complex, în care nu mă angajez acum. Că-ți vorbesc până în septembrie despre asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Gala Presei Mureșene 2021. Ioan Ciotloș: “Când pui suflet în ceva, rezistă”

Interviu In Memoriam. Ioan CIOTLOȘ (18.09.1948 – 21.03.2020), publicat în Independentul Sighișorean în 24.03.2016 „Pentru …