“Războiul” dintre retaileri şi producătorii români continuă. Ce spune deputatul Cristian Chirteş Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 365 Vizualizări

“Războiul” dintre retaileri şi producătorii români continuă. Ce spune deputatul Cristian Chirteş

111Deputatul liberal Cristian Chirteş a participat marţi, 23 august, la lucrările Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specific, ședință în care au fost analizate stadiul implementării Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare și stadiul schemelor de plăți directe în agricultură și a nivelului de absorbție a fondurilor europene. La întâlnire au fost invitați reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ANSVSA, ANPC, Consiliului Concurenței, ANAF, AMRCR, Romalimenta, EcoLagun Vidra, Proagro, LAPAR, UCPR, precum și ai rețelelor de hipermarketuri din România.

În prima parte a ședinței, s-a discutat despre stadiul implementării Legii nr. 150/2016, care modifică Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. “Din nou reprezentanții marilor retaileri au încercat să demonstreze cum nu se poate aplica această lege în România. Argumentele pronunțate de dânșii au fost rând pe rând demontate de către instituțiile statului și de către reprezentanții producătorilor români. Mai mult decât atât, a fost prezentat și raportul Comisiei Europene privind practicile neloiale din 4 iunie 2016, în care sunt arătate abuzurile marilor lanțuri de magazine în ceea ce privește relațiile comerciale cu producătorii autohtoni. Din păcate, toate aceste practici neloiale se regăsesc în România, iar poziția dominantă a hipermarketurilor a dus la falimentul a mii de producători și procesatori români. Ca o concluzie, producătorii români agreează în totalitate prevederile Legii nr. 150/2016, care modifică Legea nr. 321/2009, iar instituțiile statului au primit sarcina de a elabora în cel mai scurt timp un set de norme și proceduri care să clarifice toate aspectele prezentei legi”, a declarat deputatul Cristian Chirteş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE