Campionii cedează Supercupa în fața marii rivale Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 145 Vizualizări

Campionii cedează Supercupa în fața marii rivale

Campioana României la futsal, City’us Târgu-Mureș a pierdut duminică partida disputată la Cluj pentru Supercupa României, 1-6 (0-2), în fața celor de la Autobergamo Deva. Fără trei jucători de bază, Mimi Stoica (suspendat), Mario Duque și Cesar Ribeiro din motive medicale, și cu un lot care a suferit mari pierderi înaintea noului sezon, campionii au ținut piept în prima repriză, când au primit doar două goluri, la greșeli individuale. Primul gol al întâlnirii l-a înscris în minutul 6 Obadă, în urma unui contraatac, Molina fiind fără șansă în fața a doi adversari, iar în minutul 15 fostul jucător al mureșenilor, Florin Ignat a transformat o lovitură liberă de la 12 metri. La 0-2, Țipău a avut șansa golului, cu o acțiune personală, dar mingea a lovit transversala, iar Cristian a avut și el în două rânduri posibilitatea de a înscrie.
Surprinși în mai puțin ce cinci minute la reluare
Începutul reprizei secunde a fost nefast pentru campioni. Între minutele 23 și 25 au fost învinși de trei ori, prima dată în urma unei acțiuni individuale a lui Coco, după care Ignat și Obadă au reușit dublele în momente în care City’us nu mai avea ce pierde și evolua cu portar-jucător. Mureșenii au punctat în minutul 33 prin Cristian, cu cel mai frumos gol al meciului, lob din afara careului peste portarul Iancu. Rezultatul final l-a stabilit în minutul 37 Paulo Ferreira, cel care a părăsit echipa mureșeană în această vară.
Antrenorii Cosmin Gherman și Lucian Nicușan i-au folosit pe toți cei 11 jucători pe care i-au avut la dispoziție: Molina, Tătar- Csala, Dobai, Țipău, Togan, Cristian, Alex Pop, Küsmödi, Covaci și Boroș.
Este o înfrângere după o evoluție totuși bună a unei echipe cu o medie de vârstă extrem de scăzută, 22 de ani și 7 luni, cu portarul Molina cel mai în vârstă, la 31 de ani și trei jucători de 19 ani.
Pentru City’us urmează debutul în noua ediție a campionatului Ligii I, luni, 5 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor, când vor primi replica celor de la Muncitorul Reșița. Intrarea spectatorilor este liberă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE