Al șaselea eșec pentru ASA FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 173 Vizualizări

Al șaselea eșec pentru ASA

În ultima partidă a etapei a VI-a din Liga I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut luni seara partida susținută în daplasare la FC Botoșani cu scorul de 4-2 (1-2). ASA a condus cu 2-0 prin golurile înscrise de Zicu (min. 19) și Gabi Matei (min. 40), dar gazdele au întors rezultatul prin golurile reușite de Bordeianu (min. 45+3), Golofca (min. 66) și Matulevicius (min. 73 și 88). După patru partide între cele două formații în care mureșenii nu au cunoscut înfrângerea, spre finalul primei reprize se părea că își pot menține invincibilitatea. Gazdele au dominat debutul partidei, dar șutul imprecis din careu trimis de Roman și cel al lui Astafei respins de Viciu au menținut echipa mureșeană în joc. Două contraatacuri care l-au avut în rol de servant pe Romeo Surdu au dus tabela la un neașteptat 0-2. La primul gol acesta a centrat de pe linia de fund și Zicu a trimis plasat în colțul porții, iar la al doilea l-a lansat pe stânga pe Matei, după o recuperare a lui Gabriel Mureșan. Gazdele au reclamat un fault dur al lui Raul Costin, la care jucătorul mureșenilor a primit „doar” cartonaș galben, dar centralul nu fluierase inițial un fault asupra acestuia, fapt care l-a „încins” pe Costin. La 2-0, mureșenii au fost cei care au reclamat un fault care cerea eliminarea lui Dimitrov, care l-a faultat din spate pe Surdu, scăpat singur spre poartă. La ultima fază a reprizei, gazdele revin în joc cu un gol înscris din afara careului de Bordeianu, la o lovitură liberă executată după expirarea celor două minute de prelungire arătate. Execuția nu a fost directă, s-a pasat în urmă, iar Viciu a fost surprins, deși se afla pe traiectoria mingii. Avantaj surprinzător la pauză pentru ASA, dar jocul era relansat.

Elanul gazdelor, alimentat de greșelile mureșene

Reveniți cu alt moral de la cabine, moldovenii au luat cu asalt poarta lui Viciu. Acesta s-a opus în câteva rânduri egalării, dar în minutul 66, la o aruncare de la margine executată rapid, fundașii centrali au fost surprinși avansați, Viciu a ieșit la marginea careului mare, a respins doar până la Golofca, iar acesta a lobat în poarta goală. Botoșenenii au forțat obținerea victoriei și au preluat conducerea la o centrare reluată la colțul scurt cu capul de lângă Cordoș de Matulevicius. La acest scor ASA a încercat egalarea, dar nu a reușit să-și creeze ocazii importante la poartă, decât o reluare cu capul peste a lui Zicu. În minutul 80 însă, o nouă fază controversată. Urcat în atac, Cordoș este îmbrățișat și trântit la pământ în careu de Mușat, dar jocul a continuat. Meciul se închide în minutul 88, când același Cordoș ratează preluarea la o minge degajată și îi oferă șansa lui Matulevicius să reușească dubla. ASA pierde din nou, dar de această dată un meci care la un moment dat se părea că îl au sub control, dar a comis câteva greșeli care i-au costat. Greșelile din defensivă au fost în schimb dublate de câteva decizi ale brigăzii de arbitri în defavoarea lor, în momente ale jocului care pot fi considerate cheie pentru soarta partidei. Pentru roș-albaștri se anunță o serie dificilă, cu jocuri acasă cu Dinamo și Astra, între care o deplasare la Pandurii, dar înaintea acestora, peste o săptămână urmează meciul din „sferturile” Cupei Ligii, la Cluj, cu CFR.

La Botoșani au evoluat formațiile:

FC Botoşani: Iliev- Dimitrov, Plămadă, Miron, Muşat, Golofca (’85 L. Fülöp), Vasvari, Bordeianu (’59 Herghelegiu), Astafei, Roman (’46 Willie), Matulevicius.

ASA: Viciu- Belu, Dobrosavlevici (’75 Deaconu), Cordoș, M. Constantin, G. Matei, Zicu, R. Costin (’ 75 Ciolacu), Mureșan, Surdu, Kuku (’67 Feketics).

Rezultatele etapei a VI-a

Concordia Chiajna      – Poli Iași                     0-0
Dinamo București       – Gaz Metan Mediaș   1-1

Poli Timișoara            – CFR Cluj                   1-1

Pandurii Târgu Jiu      – Steaua București       0-1

CS U Craiova              – Viitorul Constanța    2-1
Astra Giurgiu              – FC Voluntari             1-1

FC Botoșani                – ASA Târgu Mureș    4-2

Clasamentul

  1. Steaua București          5       4 1 0   8-  2   13
  2. Dinamo București       6       3 3 0 11-  5   12
  3. CS U Craiova                6       4 0 2 11-  8   12
  4. FC Botoșani                  6       3 1 2 14-  9   10
  5. Pandurii Tg. Jiu           6       2 3 1   6-  4     9
  6. FC Voluntari                 6       2 2 2 10-  7     8
  7. Poli Iași                          5       2 2 1   6-  3     8
  8. Gaz Metan Mediaș       6       2 2 2   6-  7     8
  9. Viitorul Constanța       6       2 1 3   7-  8     7
  10. Concordia Chiajna      6        2 1 3   2-  7     7
  11. Astra Giurgiu               6        1 2 3   7-13     5
  12. CFR Cluj                       6        2 3 1 10-  6     4*
  13. ASA Tg. Mureș            6        0 0 6   5-15   –  6*
  14. ACS Poli Timișoara    6        1 1 4   7-16   -10**

* Echipe penalizate cu 6 puncte
** Echipă penalizată cu 14 puncte

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE