Cadru didactic de la Unirea, la cel mai inovativ program pedagogic Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 746 Vizualizări

Cadru didactic de la Unirea, la cel mai inovativ program pedagogic

40 de învățători și profesori de gimnaziu din școlile publice din țară participă, în perioada 28 august – 2 septembrie, la „Aspire for Teachers”, un program pedagogic inovativ, care se desfășoară în Poiana Brașov. Printre aceștia se numără și prof. Cristina Branea, de la Colegiul Național Unirea din Târgu-Mureș, care s-a arătat extrem de interesată și încântată de acest program.

„Cei mai talentați pedagogi din România și America predau în aceste zile tehnici educaționale și de motivare a celor mici, pregătindu-i pentru provocările secolului 21 din punctul de vedere al cunoștințelor, caracterului și abilităților. Misiunea „Aspire for Teachers” este să se alăture mișcării pentru excelență în educația din România. Programele „Aspire” oferă învățătorilor și profesorilor metode inovatoare de predare și interacționare cu elevii, coroborate cu suport și mentorat”, se precizează pe site-ul Aspire Academy.
1 cristina branea unireaProf. Cristina Branea a transmis că interacțiunea dintre participanți, experiențele împărtășite și exemplele de bună practică reprezintă unele dintre cele mai importante aspecte din programul pedagogic. „Am auzit despre program în cel mai frumos moment posibil, de la un fost elev. Am devenit extrem de interesată când am pătruns în profunzimea programului și am aplicat. Nu credeam că am șanse pentru că erau niște criterii impuse peste care se pare că am trecut. Am senzația că suntem o mână de oameni care începem să devenim un grup cu o coeziune din ce în ce mai mare, iar acest lucru este unul dintre succesele programului. În mod evident, ceea ce auzim în fiecare zi și modul în care interacționăm cu speakerii este extraordinar. Cel mai important lucru este interacțiunea dintre noi, experiența împărtășită, exemplele de bună practică pe care vrem să le valorificăm și mai important este că atunci când ne vom întoarce acasă vom ști mai bine ce să facem cu ceea ce știm”, a transmis prof. Cristina Branea în cadrul programului.

Esența unei educații de succes
Potrivit site-ului Aspire Academy, prima zi de program a fost dedicată valorilor, întrucât acestea reprezintă esența unei educații de succes. Participanții și-au identificat propriile stiluri de predare și valori, urmând ca mai apoi să exploreze modul în care acestea pot fi insuflate elevilor. Cea de-a doua zi a avut ca scop definirea cadrului benefic pentru dezvoltarea copilului. Astfel, învățătorii au analizat bunele practici din educatia Montessori și din cea finlandeză, modele inspiraționale datorită accentului pus pe înțelegere profundă, motivație și pasiune.
Odată ce profesorii au reușit să identifice contextul ideal pentru predare, a fost important să se concentreze asupra dezvoltării unei relații cu elevul. În ziua a treia, participanții au explorat psihologia copilului și comunicarea dintre mediul școlar și cel familial, pentru a se asigura atât dezvoltarea academică, cât și cea personală a copilului. Mai mult, participanții au cercetat conceptul de „inquiry-based learning”, care susține ideea că important este cum aplicăm cunoștințele acumulate în diferite domenii. Pentru aceasta, programul zilei a fost completat de o sesiune focusată pe strategiile potrivite de predare-învățare-evaluare.
Programul zilei a patra este conturat în jurul dezvoltării viitorului adult, capabil să facă față provocărilor secolului nostru. Participanții vor explora competențele necesare secolului XXI, cât și metodele prin care îi pot ajuta pe elevi să le cultive, pentru ca aceștia să se dezvolte cât mai complex. După-amiaza este rezervată colaborării profesorilor, inițial printr-un schimb de bune practici, apoi prin conceperea unui proiect final bazat pe informațiile acumulate din sesiuni și dezbateri.
Ultima zi este dedicată prezentării proiectelor finale și discuțiilor despre implementarea în școli a ideilor dezvoltate în cadrul programului.

Foto: „Aspire for Teachers”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE